Selectează o Pagină

Nicu Russu, fantasticul magician al copilăriei noastre

Din priviri, Numărul 4 / octombrie 2020 | 0 comentarii

de Dodo Niță

 

La începutul anilor 70, deschideai revista Cutezătorii şi erai imediat cucerit  de  grafismul original şi  scenariile exotice al unor benzi desenate cu nume incitante precum Diamantele Negre, Megalozoon, Omul-Radar, Dunărea fierbinte

La librărie puteai cumpăra albumele BD din colecţia Stadion:   Neamul Şoimăreştilor, Căpitan la 15 ani, Cincizeci de bătrâne, Tarzan…

Tot la librărie erai atras de coperţile explozive ale unor cărţi pentru copii şi tineret precum Vântură-lume, Basme  pentru toată săptămâna, Ramura de măr înflorit, Haiawatha sau ale  broşurelelor  din colecţia „Povestiri Ştiinţifico-Fantastice”.

Te întorceai acasă cu tolba plină şi, obosit, te relaxai jucând împreună cu fraţii sau vecinii de aceeaşi vârstă jocurile Dacii şi Romanii  sau Hochei

Toate aceste cărţi, broşuri, jocuri,  aveau coperţile şi grafica de interior semnate de Nicu Russu.

*

Dar cine este Nicu Russu? Până în 2017 nu găseai acest nume decât în Istoria Benzii Desenate Româneşti şi în Dicţionarul Benzii Desenate din România, dar numai datele bibliografice, nu şi cele biografice.

În anul 2017 a apărut însă – la editura Paideia – albumul monografic Nicu Russu – un artist desăvârşit cu suflet magic şi fanii acestui mare grafician au putut, în sfârşit, să afle povestea scurtei sale vieţi şi a dispariţiei tragice.

Nicu Russu s-a născut pe 11 iunie 1932, la Cernăuţi. A avut o copilărie nefericită, pentru că tatăl său a murit când el avea doar 4 ani, iar în 1940 armatele sovietice au invadat Basarabia şi Bucovina,  au confiscat proprietăţile familiei Russu şi  micuţul Nicu, împreună cu mama sa, s-au refugiat la Bucureşti unde s-au şi stabilit.

Talentul la desen al lui Nicu Russu s-a manifestat de mic copil,  dar mama sa l-a trimis la şcoala de ofiţeri de marină de la Constanţa. Viitorul artist nu a putut să se adapteze la disciplina cazonă, avea şi o constituţie fragilă, aşa încât a abandonat şcoala şi s-a întors la Bucureşti, angajându-se la editura Politică, ca grafician. Ulterior va lucra la Ministerul Industriei Alimentare,  unde va desena numeroase afişe publicitare, cataloage, pliante, meniuri de restaurant,  cărţi poştale, întreguri poştale, calendare, etichete de sticle de vin  şi va ilustra cutii de bomboane.

În  deceniul şase, începutul regimului Nicolae Ceauşescu aduce cu sine un vânt de liberalizare şi relaxare ideologică, economică, socială şi culturală.  Nicu Russu, care a lucrat în anonimat aproape 15  ani, doreşte să-şi facă public talentul său artistic. Astfel, participă cu lucrări la Expoziţiile anuale de  grafică  publicitară şi la Saloanele  Republicane  de Desen şi Gravură. Deschide prima expoziţie personală în 1969. Publică caricaturi în Urzica şi grafică publicitară în ziarul Informaţia Bucureştiului.

În luna ianuarie 1970, Nicu Russu debutează  vijelios cu grafică de carte şi de revistă (Cutezătorii, Arici Pogonici, Luminiţa). Ca un  adevărat workaholic, publică săptămânal câte o planşă de benzi desenate şi lunar coperţi şi ilustraţii. El se face imediat remarcat de cititori, deoarece are un stil grafic original, puternic, bine conturat încă de la început, bazat pe haşuri la benzile desenate în alb-negru şi pe o feerie de culori la coperţi şi ilustraţii.

În perioada  1970-1975 Nicu Russu a ilustrat 18 volume de poezie, proză scurtă sau romane, semnate de Victor Tulbure, Ion Aramă, Virgil Carianopol, Emil Vasiliad, Ştefan Tita, Niculae Crânguleanu sau Călin Gruia (cele mai multe).

Tot în aceşti ani, Nicu Russu  colaborează şi cu Colecţia „Povestiri Ştiinţifico-Fantastice”. Astfel, între 1 ianuarie 1971 şi 1 august 1973, artistul semnează 27 de coperte pentru broşurile din colecţie,  prima fiind cea a numărului  387 şi ultima  a numărului 441.

De fapt, prima copertă  semnată de artist la CPSF a fost  cea a numărului dublu 257-258,  din august 1965. Era o ilustraţie la povestirea Soarele Portocaliu, de Camil Baciu.

De-abia după 7 ani va reveni  la colecţie. Astfel, în 1971 a desenat  11 coperţi, între  ianuarie şi august;  în 1972, 12 coperte, între ianuarie-aprilie şi septembrie-decembrie;  iar celelalte 3 coperţi,  plus 4 portrete,  între februarie-august 1973.

În ianuarie 1971  ilustrează nuvela în serial Stăpânul Oceanului de Ion Aramă (nr. 387-388-389).   Anul următor va adapta în benzi desenate, sub titlul Dunărea fierbinte, o altă nuvelă a scriitorului ofiţer, Vedeta 70 atacă!.

În februarie 1972, Nicu Russu trebuie să deseneze coperta la nr. 414. Deşi piesa de rezistenţă a numărului era nuvela în serial Ochii Sfinxului, de Maya Niculescu, el preferă să ilustreze povestirea Vânătorul, a prietenului Horia Aramă, din acelaşi număr (cu un an mai înainte realizaseră împreună banda desenată Omul-radar).  Ce-i drept, o căprioară sexapodă  chiar reprezintă ceva spectaculos…

Oricum, nuvela Ochii Sfinxului continuă şi în numerele 415 şi 416 şi, de această dată, desenele lui Nicu Russu de pe coperţi ilustrează proza scriitoarei.

În septembrie 1972, artistul antamează o nouă colaborare cu scriitorul şi scenaristul BD Vasile Mănuceanu şi desenează trei coperţi pentru maxi-povestirea în serial Captivii – „una din cele mai frumoase povestiri SF  româneşti”, după cum o prezintă Adrian Rogoz.

În fine, în numerele  445, 446 şi 449 găsim câteva  portrete expresive  ale unor scriitori,  desenate de el, în alb-negru: Dragomir Horomnea, Dinu Moroianu, Dan D. Farcaş şi Galia Maria Gruder.

Despre ilustraţiile realizate de Nicu Russu pentru CPSF scrie Mihai Bădescu, în  articolul Mari ilustratori SF, apărut  în almanahul Anticipaţia  1986:

Desenele sale, foarte elaborate, feeric colorate, fundalurile exotice şi stranii îl impun mai ales în ilustrarea  povestirilor în genul fanteziilor eroice.”

Între 1972-1974 Nicu Russu a semnat cinci din cele zece albume de benzi desenate publicate în colecţia tematică a editurii Stadion: Neamul Şoimăreştilor, după  Mihail Sadoveanu, Cincizeci de bătrâne, după  Ernest Hemingway, Un Căpitan de 15 ani, după Jules Verne şi Tarzan, în două volume, după Edgar Rice Bourroughs.

In fine, tot în acei ani, graficianul a mai semnat desenele la cinci benzi desenate apărute în serial,  în revista Cutezătorii:  Diamantele Negre, scenariu Aurel Weiss,  Megalozoon, sc. Vasile Manuceanu, Omul-Radar, sc. Horia Aramă, Dunărea fierbinte, sc. Ion Aramă,  Acţiunea „V”, sc. Mihai Stoian.

Între 1975-1977  Nicu Russu publică un longeviv serial de benzi desenate didactice, Româna pentru Dumneavoastră – Romanian for you,  în revista lunară Tribuna României, care se adresa cititorilor români din afara ţării. Tot în 1975 deschide a doua  expoziţie personală de pictură.

Dar regimul comunist strânge şurubul şi închide uşa liberalizării. Nicu Russu nu era membru al Uniunii Artiştilor Plastici şi nu mai poate fi plătit pentru publicaţiile sale. În ciuda palmaresului său bogat şi a evidentului său talent, cererile de primire în U.A.P. îi sunt refuzate una după alta.

Anul 1977 este unul teribil pentru Nicu Russu. Nu mai poate să publice nicăieri, cutremurul din martie îl obligă să se  mute din apartamentul său, cel mai bun prieten al său moare în condiţii misterioase.  Deznădăjduit, fără speranţe, artistul  îşi pune capăt zilelor,  pe 29 mai 1977.

Familia sa, soţia şi fiica Mihaela, îi organizează o expoziţie postumă, în luna septembrie a aceluiaşi an.  Tudor Octavian, cunoscutul  critic de artă,  a scris cu această ocazie:

La galeria Căminul Artei s-a deschis expoziţia personală a graficianului Nicu Russu. O expoziţie postumă, care ne umple de melancolie, fiindcă Nicu Russu a fost un artist întreg, un om adică, înzestrat cu mari ambiţii şi cu o mare onestitate. El a voit ca lucrul ce-l semnează să fie numai al lui, să nu stea în frontul nici unui „ism”, să dea atât cât poate da, fără a datora nimic nimănui. Onestitatea, se ştie, îl împresoară pe artistul bun cu singurătate, cu un soi de fină tristeţe şi tristeţea aceasta trece în operă.

[…] Nicu Russu a fost un om cu darul sacru al visului şi opera lui, acum înfăţişată publicului într-o expoziţie cuprinzătoare, e semn că nici o strădanie artistică veritabilă nu merge în zadar.”