Căutare Rada, ca într-un vârtej, alerg între locurile care mă cheamă, cerându-mi o mână, privirea, cerul albastru. Ajung la mine pe înserat și mă trezesc cum îmi cântă de dor, din prag, câte un cuc întrebându-mă de aripi și de ancoră. Și totuși, nu sunt departe,...
D.R. Se spune despre tine că nu te ferești de sentimentalism, că-ți asumi acest risc pentru o poezie „vie", plină de neliniștile unui om de azi. De ce ai ales să nu te ascunzi în spatele ironiei sau al măștilor, când mulți poeți din generația ta au făcut exact asta?...
desfăcătorul de minuni Am încercat și eu, pe când eram tânăr și voiam să le încerc pe toate, să transform apa în vin, dar m-am îmbătat cu apă rece înainte să reușesc. Am încercat și pescuirea miraculoasă, dar fix înainte să reușesc m-am încurcat tot în plasa...
capcana arcuită coapsa ta e o capcană.indiferentă la cuvintestă arcuită inutil – mâner de care atârnă degetearcuite și ele, semne de întrebări albe cu ojă sidef.noaptea cad în greșeli de bună voie, repetat,cu inocență și cu bătaie lungă,ca o formă neagră de...
Irefutabil Poate că era nevoie de prăbușire de maci, În subteran de amar Ca să concepi a lui Icar aripă smulsă. Și nici așa, scara nu înălța... Cobora alte lumini, Topea întrebarea ce n-a fost pusă. Indiferența, aristocratic se zbura, Inocentă. Pelinul curta...
uneori și tălpile orbesc când am început să văd mai bine cu tălpile decât cu ochii am luat obiceiul să port pantofi fără tocuri și să-mi iau bărbați mici care priveau în jos acolo de la nivelul solului pretențiile erau mai scunde când ploua se făcea noroi...
Locul tainic Știu că e aici în inimă, în splină, în plămâni, câteodată doarme în creier. Nu se mișcă, nu vorbește, se ascunde ca o umbră. Ia culoarea colțului de ficat dacă trebuie, ca un cameleon visceral. Nu vrea s-o prind, nu vrea s-o simt, iar eu mă prefac...
(Ce iunie, Doamne, ne trece prin suflet!...) Au trecut o sută treizeci și cinci de ani – 15 iunie 1889 – de la trecerea în eternitate a celui mai mare poet, pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc (opina George Călinescu), Domnul Mihai...
Poezie second hand Când eram mic visam să mă fac îmblânzitor de zmeie în timp ce zburam pe un Pegas ruginit o bicicletă la mâna a doua Când eram adolescent scriam pe cioburi de hârtie în cabina în care ţineau închis telefonul să nu fugă conversaţiile subversive...
improvizații și nesupunere se făcea că mă aflam în coincidență de dragoste, obligată să alerg de vreme sălbatică în locul ei pe câmp, învîrtind pe degete inele despre care nu-mi mai aminteam când și cum mi le-a pus… și, fără să mai aștept forme...
HIC SUNT LEONES Dincolo de cel care credeți că sunt, cineva, demult, a notat, cu mâna tremurândă: „hic sunt leones”. Avertismentul acesta m-a lăsat neexplorat în profunzime, iar ceilalți care-au avut totuși curajul să încerce au tot făcut adăugiri: „hic...
Vară cuvintele ȋmi miros a vară s-au dezbrăcat de silabe pe marginea poeziei şi s-au aruncat ȋn valurile ei copii ȋnnebuniţi de răcoarea ei e vară şi am ȋnceput să-mi trimit la plajă şi gȃndurile revenirea la doi marea problemă a lui unu este...
Etichete Nu e de ajuns să-mprospătezi contextul cu astrograme trucate, inima își caută esența în respirația fiecărei litere, în tiparul fiecărui nume, în notele de subsol încrustate pe cord deschis. Cel care vine din întuneric te va amăgi cu ritualuri...
SONET XLIII Când codrul tace, să nu plângi. El tace gândurile tale Și țese printre rădăcini sinapsa unui ieri ce doare Pleca-va clipa și trăiește în emisfere viitoare Și va-nfrunzi dintr-un neant. Ranite palme, ramuri goale. Când codrul plânge, să nu taci....
orașul cu plete lungi îmi aduc aminte că trebuia să aduc binele înapoi pentru că de-aia mă plateau toți îmi dădeau bani munți de bani și mă împingeau fără milă să plec am ajuns undeva într-un capăt de stradă care ofta neumblată ferestrele încremeniseră crăpate...
poem de dimineață stau pe o bancă veche cu o singură scândură și mă uit la măturătorii care încarcă mașina de gunoi de s-ar găsi cineva să curețe sufletul s-arunce tot ce fermentează să rămână curat ca un poem al darurilor de borges tot mai multe fețe...
1 Ceva așa ca un dumnezeu ți se va termina carnea, singura acțiune comună fervoarea rutinei nu are de-a face cu tine nici genunchii în voce joasă fața bucuriei consolandu-te aridă și tu așteptând primăvara într- o intimitate injustă cu inocența prosperitatea luminii...