Semne vitale

2024, Proze | 0 comentarii

Andrei a observat îngrijorarea de pe chipul primului doctor. Era un test de rutină, nimic deosebit, ceva ce faci așteptându-te mai degrabă să primești confirmarea că totul e în ordine. Bărbatul i-a zis că nu are de ce să se teamă, fără să ridice privirea din foile în care continua să noteze neliniștit ceva. Nu i-a strâns mâna la plecare, ci doar l-a împins către ieșirea cabinetului, forțându-se să zâmbească și zicându-i lui Andrei să revină cu rezultatele după consultația la cardiolog. Nici el, nici soția sa, nu reușiră în acea seară să descifreze ce anume era scris pe biletul de trimitere.

Al doilea medic s-a uitat pe hârtie, l-a asigurat pe Andrei că nu are motive să se alarmeze și i-a pus întrebările uzuale.

– Sunteți fumător? Mâncați sănătos? Cât de des consumați alcool?

Apoi și-a pus stetoscopul la urechi și a început să asculte, cu o mină din ce în ce mai încruntată. Fără să scoată vreo vorbă, i-a pus niște electrozi pe corp apoi a început să clatine nemulțumit din cap, uitându-se pe deasupra ochelarilor, ba la pacient, ba la ecranul din fața sa. După câteva minute, a ieșit val-vârtej din cabinet. Andrei l-a auzit de dincolo de ușă, consultându-se cu un coleg.

– Tu ai mai văzut așa ceva până acum?

– Poate e stricat aparatul.

N-a reușit să distingă restul vorbelor celor doi medici. Când s-a întors, cardiologul i-a făcut o trimitere nouă. Imagistică și apoi niște analize.

– E doar o biopsie, nu sunt cauze să ne îngrijorăm deocamdată, dar e bine să fim precauți.

– Precauți față de ce?

– E greu de zis, momentan.

– Dar măcar ziceți-mi ce-ar putea să fie.

– Tocmai asta e, că nu e nimic.

– Adică sunt sănătos?

– Nu, sănătos ar fi fost să fi avut o inimă care bate. Eu nu aud nimic acolo, e liniște absolută.

În seara aia Andrei a pus-o pe nevastă-sa să-i asculte inima. După ce a stat un timp cu urechea lipită de spatele lui, Raluca s-a tras de lângă el, cu ochii mari de uimire.

– Nu e o bătaie, e ca un foșnet. E ca atunci când cineva răscolește niște frunze uscate de pe jos.

După biopsie, Andrei a aflat că inima lui murise cu ceva timp în urmă. Tot ce se mai afla acolo era țesut necrozat, putrezit și uscat, ca un măr stafidit, uitat prea mult timp pe frigider. În momentul în care asistenta a vrut să-i ia o probă de sânge, din venă a început să iasă un lichid negru și vâscos ca magiunul, umplând întregul laborator cu un miros de canal desfundat. Femeia a aruncat o privire la brațul lui, a scos un țipăt, a smuls acul și l-a aruncat cât colo, făcându-l pe Andrei să icnească de durere. Când s-a uitat la ac, din el ieșea un viermișor palid și delicat, ca cei pe care-i găsești vara în cireșe.

Toate celelalte organe funcționau așa cum era normal pentru un bărbat de patruzeci de ani, ca și cum stomacul, ficatul și pancreasul lui nu și-ar fi dat încă seama că inima nu mai era acolo. După multe cheltuieli, vizite și investigații, bărbatul se sătură să vadă specialiști evitând să-l privească în ochi, fără să fie în stare să-i explice cum de mai era în viață, așa că în cele din urmă se lăsă păgubaș.

Deși Andrei încercă să-și țină secretă afecțiunea de care, aparent, suferea, Raluca izbucni în plâns într-o seară, în timp ce vorbea cu mama ei la telefon, iar din acel moment liniștea lui se sfârși. Recomandări și sfaturi începură să curgă din partea tuturor rubedeniilor: de la vraci, mediumuri, preoți făcători de minuni, homeopați și vrăjitoare care să-l protejeze de farmece, până la terapeuți care să-l realinieze la forța divină. Bărbatul respinse orice ajutor, ba chiar refuză să mai răspundă la vreun apel, în afară de cele ale fratelui său. Acesta îl întrebă într-o după-amiază:

– Tot nu-nțeleg: nu te doare nimic? Ce simți, mai exact?

– Băi, tocmai asta e faza, că nu simt nimic. Și n-am de ce să mă plâng. Cu Raluca mă înțeleg, la muncă lucrurile sunt ca de obicei. Merg la serviciu, fac cumpărăturile, în weekend mai facem un drum pe la munte… Nu mă jenează nimic, sunt mulțumit de tot ce am. Totul merge OK, doar că n-am semne vitale. Singura senzație este că am pierdut ceva, numai că nu-mi dau seama nici ce anume, nici unde să caut. Și simt că tot aștept să se întâmple ceva. Nu de ieri, de alaltăieri, nu de când am aflat diagnosticul… Parcă aștept de dinainte de a mă naște. Are vreun sens ce zic?

– Nu prea. Pari obosit.

– Sunt. Dar parcă nu-mi vine să dorm atunci când știu că am o inimă moartă în mine.

Dintr-o dată, Andrei nu mai avu chef să vorbească. Fără să-și ia la revedere de la fratele lui, închise apelul.

 

Era ora 5:08 dimineața, într-o zi de decembrie și Andrei nu dormise în acea noapte. Nu mai dormise, de fapt, de multă vreme și nici nu simțea nevoia să-și închidă ochii, dar nici să mai rămână treaz. Se ridică din pat și merse în bucătărie, de unde luă o cutie de chibrituri. Ieși din apartament, cu geaca de iarnă trasă direct peste pijama, având grijă să n-o trezească pe Raluca. De la subsol luă o canistră cu benzină, ieși pe aleea din spatele blocului, turnă lichidul peste el și apoi aprinse un chibrit.

Când doamna Anghel, pensionara de la etajul doi, ieși mai târziu să-și plimbe câinele, fu nevoită să tragă de lesă ca să-și țină animalul departe de grămada de cenușă aflată în mijlocul drumului, din care se ridica o dâră subțire de fum. După ce-și legă patrupedul de un gard, bătrâna se apropie cu precauție de mormanul de scrum. Acolo, în mijlocul tăciunilor stinși, între niște oase calcinate și cataramele unei geci, femeia văzu o inimă roșie, sângerie, care pulsa, plină de viață.

Autor

  • Vlad Pasencu

    Vlad Pasencu este licențiat al Facultății de Compoziție, Muzicologie și Dirijat Orchestră din cadrul Universității Naționale de Muzică București în anul 2005, obținând si diploma de Master in Stil și Limbaj Componistic în anul 2008. Cu experiență de peste 15 ani în artele spectacolului, a jucat sau a regizat peste 50 de formate de teatru diferite, atât în România cât și pe scena internațională. În prezent este regizor artistic și profesor al multor trupe de teatru de improvizație formate din actori profesioniști și amatori. În anul 2020 a publicat volumul “Un cuvânt, orice cuvânt - improvizația în teatru și dincolo de el” o metodă de teatru de improvizație din perspectiva sincretismului artelor si a psihologiei actorilor-improvizatori.