O strașnică baladă rusească

„Ce lume frumoasă am distrus!” răsună un citat din trilogia Metro a lui Dimitri Gluhovski. Și-ntr-adevăr, e vorba despre o lume în care raiul, iadul și purgatoriul au fost distruse odată cu Pământul – o lume în care ispășirea păcatelor este doar o amintire și-n care natura umană, în toată hidoșenia ei, prosperă în haosul și moartea sădite de apocalipsă. Și totuși… în acea lume frumoasă încă mai există oameni care luptă pentru idealuri.

Dacă stăm să ne gândim, jocurile video inspirate după cărți nu sunt deloc o noutate. Mai mult decât atât, în subcultura acestora există niște exemple care au deja statut legendar (Seria The Witcher, produs de CD Projekt Red, adaptare a romanelor fantasy ale scriitorului polonez Andrzej Sapkowski)

Un alt exemplu care merită menționat este trilogia de jocuri Metro, creată de studioul 4A Games și publicată de Deep Silver, care adaptatează acțiunea după cărțile cu același nume ale lui Gluhovski.

În acest univers post-apocaliptic întâlnim tribalizarea extremă, tipică acestui gen. După cum putem intui din titlu, societatea umană este colapsată, lăsând loc unei organizări precare, moștenitoare a vechiul guvern, ducând o viață claustrofobă în metroul de sub Moscova, oamenii luptându-se atât între ei, de dragul ideologiilor extreme, cât și cu hoardele de mutanți născuți din focul nuclear.

Reprezentanții ideologiilor vechi duc războaie de tranșee prin coridoarele metroului în numele neo-stalinismului sau neo-nazismului, oglindind trecutul deja uitat al nației din care făceau parte în urmă cu câteva zeci de ani.

În anul 2033, Artiom, protagonistul de doar douăzeci de ani, este nevoit să părăsească stația în care trăia – VDNH – din nordul rețelei de metrou, pentru a cere ajutor de la stațiile centrale, cele mai puternice, în urma unei intensificări ale atacurilor mutanților.

Deși mai departe ne vom axa în principal pe al treilea joc din această serie, trebuie mai întâi să înțelegem procesul prin care Artiom devine un luptător îndârjit, al cărui scop este supraviețuirea cu orice preț, dar care reușește să-și păstreze spiritul moral într-o lume care pur și simplu nu-i mai vede rostul. Acest lucru este reflectat și în joc, care ține cont de acțiunile jucătorului, pus în rolul lui Artiom. Dacă acesta aderă la codul moralist și încearcă să ajute lumea atât cât poate, va avea parte de un sfârșit pe măsură. Un soi de echilibru karmic influențează lumea și-o îndeamnă să-i răspundă în același registru.

Aventurile lui Artiom prin metrou conțin numeroase meditări filozofice, lansate de personajele diverse întâlnite de tânăr. De la enigmaticul Han – mentorul spiritualist al lui Artiom, la Burbon, un bandit de rând, dar care reprezintă și un camarad de nădejde, fiecare personaj îl influențează subtil pe jucător prin filozofiile sale adaptate la lumea schimbată.

Supranaturalul joacă un rol important în lucrările lui Gluhovski, materializat atât prin spiritismul unora dintre personaje, dar și prin experiențele lui Artiom care nu pot fi justificate prin explicații științifice, ceea ce conferă textelor și jocurilor un misticism care poate părea desprins din stilul fraților Strugațki.

Deși nu vom parcurge acum întreaga poveste a lui Artiom, imaginea sa de ansamblu este mereu cea a unui om obișnuit pus în situații neobișnuite, încercând să aducă ordine și empatie într-o lume blestemată. Și chiar dacă atât romanele lui Gluhovski cât și primele două jocuri din seria Metro merită explorate în întregime, este timpul să trecem la al treilea titlu din serie.

Metro Exodus reprezintă o alegere cheie din seria acestor jocuri, întrucât ne oferă călătoria cea mai spectaculoasă, dar și viziunea cea mai extinsă din toate celelalte titluri. În același timp, Exodus se detașează cel mai mult de textul original, permițându-și o libertate creativă îndrăzneață, dar care oferă o poveste incredibilă despre loialitate, camaraderie făurită-n luptă, voința de a supraviețui și, bineînțeles, de a îi salva pe cei dragi.

Nu este o surpriză, așadar, că acest joc seamănă cu o baladă rusească povestită în jurul unui foc, pe fundalul ciupiturilor unei chitări acustice. Voi fi nevoit să menționez câteva detalii despre acțiune pentru a putea descrie lumea, dar voi încerca să evit cele mai important întâmplări care decid soarta personajelor în funcție de acțiunile jucătorului.

În Metro Exodus, Artiom deturnează un tren afiliat guvernului stațiilor de metrou după ce se confruntă cu o conspirație mondială legată de căile de comunicare dintre superputerile lumii – Artiom, șocat de revelația sa, dar și de faptul că bănuielile sale conform cărora lumea de-afară nu murise cu totul și că încă mai existau supraviețuitori înafara Moscovei au fost adeverite, caută o cale de a evada din captivitate. Alături de soția sa, Anna, și de un mecanic de tren în vârstă, revoltat de politica minciunilor și care vede în Artiom un exemplu de urmat, cei trei reușesc să captureze o locomotivă a guvernului.

Interceptați fiind de un comando de elită alcătuit din prieteni de-ai lui Artiom, în fruntea căruia se afla chiar Comandantul Melnik, nimeni altul decât socrul său, aceștia sunt atrași în controversa creată de ambițiile lui Artiom. Sub amenințarea deferirii curții marțiale, întreaga echipă decide să abandoneze ordinele primite și să evadeze din Moscova folosind trenul.

După o luptă aprigă cu forțele de ordine, noul echipaj al locomotivei (botezată, între timp, Aurora, din rusă, Аврора) ține un sfat sumbru în legătură cu următorul pas.

Revelațiile însă curg una după alta, întrucât de cum au ieșit din permietrul Moscovei, toată lumea constată că aerul este, de fapt, curat și respirabil, măștile de gaze – purtate până atunci în permanență pe străzile iradiate de la suprafața Moscovei – devenind brusc nefolositoare, cu excepția peticelor de radiație găsite în sălbăticie.

În cele din urmă, echipajul stabilește un nou traseu către un buncăr guvernamental din muntele Iamantau, o zonă a munților Urali care a intrat în legenda populară datorită zvonurilor cum că, în realitate, ar găzdui un complex de buncăre subterane dedicate guvernului în cazul unei catastrofe nucleare.

Adevăratul farmec al jocului este expus abia atunci, în toată frumusețea sa. Artiom, alături de echipajul său, formează încă dinaintea intrigii o legătură strânsă – acea camaraderie antemenționată – care îi îndeamnă mai departe, dincolo de orice obstacol, de dragul aventurii sau a supraviețuirii grupului.

Există o dinamică foarte interesantă a personajelor pe măsură ce ele interacționează cu lumea înconjurătoare, descoperind țara pe care o crezuseră moartă – fiecare camarad al lui Artiom reacționează diferit și își duce rolul desemnat până la capăt. Astfel, este creat sentimentul de coeziune și strategie de ansamblu – mereu se întâmplă ceva, înafara acțiunilor lui Artiom, ca efect al contribuției restului echipei.

Prima oprire și primul contact cu civilizația dinafara Moscovei are loc pe malurile mlăștinoase ale Volgăi, într-o versiune devastată a orașului Saratov. Echipajul Aurorei întâmpină câteva obstacole în drum.

Aici vedem metafora cultei post-apocaliptice în toată splendoarea ei – echipajul Aurorei se confruntă cu un grup de fanatici care venerează un somn mutant, de mărimea unei balene, care sălășluiește pe malurile Volgăi. Cireașa de pe tort – acești zeloți consideră utilizarea tehnologiei ca fiind un sacrilegiu care se pedepsește prin exil sau prin moarte, la mâna anomaliilor electrice care bântuie zona.

Și totuși, Artiom empatizează cu ei. La urma urmei, tehnologia este cea care a dus la catastrofa nucleară care a măturat tot globul – merită acești oameni judecați pentru fanatismul în a cărui capcană s-au lăsat prinși?

Jucătorul va avea de făcut mai multe alegeri prin care soarta comunității va fi schimbată, busola morală fiind prezentă și în Metro Exodus. Fie că Artiom alege calea violenței sau a pacifismului, lumea îi va răspunde așa cum merită…

Firește, călătorii noștri ajung la destinația finală – Muntele Iamantau, unde se spune că s-au baricadat rămășițele guvernului rus. Dar, bineînțeles, nu totul merge așa cum au crezut cei de pe Aurora – aici am să vă las doar cu un citat din joc, care mie mi s-a părut de-o profunzime remarcabilă, livrat însă printr-o ironie ascuțită, și-am să vă las pe voi să descoperiți contextul pe cont propriu. În acest moment trebuie amintit că producătorii jocului, 4A Games, provin din Kiev.

„Suntem guvernul pe care-l meritați!”

Întorsătura de situație îi forțează pe Artiom și tovarășii lui să plece la drum din nou. Urmând un traseu lung, aceștia ajung în rămășițele Kazahstanului, unde schimbarea de peisaj diferă radical de dezghețul amorțit al Volgăi abia ieșite din iarnă. Aici, echipajul se confruntă cu haite de bandiți proveniți dintr-o corporație petrolieră dinaintea războiului, care au înrobit nativii kazahi și trăiesc un soi de utopie tribală, unde un „Baron” de-al corporației deține puterea absolută.

Influențe clare din universul Mad Max se pot observa la fiecare pas, dar bineînțeles presărate cu originalitatea și exoticul locului în care echipajul Aurorei poposește. În căutare de apă și combustibil, Artiom și tovarășii săi se luptă pentru a supraviețui împotriva unor inamici din ce în ce mai hidoși și mai puternici. Din nou, jucătorul este pus în situația de a alege căile prin care va parcurge acest traseu, viețile celor amărâți aflându-se la mijloc.

Penultima parte a jocului ne duce prin taigaua siberiană – cel mai sălbatic capitol al poveștii, unde Artiom este în mare parte pe cont propriu, separat de restul echipajului. Acesta urmează un traseu ostil până când se reîntâlnește cu Aurora pe un baraj, unde își reiau în fine drumul.

Trebuie reamintit că circumstanțele poveștii evoluează constant, iar echipajul Aurorei are nevoie de atenția lui Artiom.

Situația devine disperată când un membru al echipajului are nevoie de ajutor medical, iar întreaga echipă se mobilizează spre Novosibirsk, în căutarea unui medicament experimental pentru afecțiunea acestuia. Este lesne de înțeles că misiunea este una sinucigașă, dar din nou intervine spiritul romantic al camaraderiei, unde toată lumea jură să pună supraviețuirea întregului grup pe primul loc.

Novosibirskul este mai mort decât Moscova, unde ai fi găsit stalkeri cutreietori pe la suprafață, ori microsocietăți supraviețuitoare prin măruntaiele metroului. Novosibirsk este doar un hoit ale cărui blocuri intacte, acoperite de zăpada nucleară, oferă una din cele mai înspăimântătoare cadre pentru un scenariu post-apocaliptic, reliefat de grafica impresionantă a jocului.

Soarta echipajului, este, după cum am spus, în mâinile lui Artiom – prin extensiune, jucătorul primește responsabilitatea celorlalți în spate și trebuie să justifice crizele prin care trec tovarășii săi de fiecare dată.

Din punct de vedere tehnic, jocul dispune de o grafică aproape impecabilă, accentuată de tehnologia Ray Tracing. Este disponibil pe platformele Microsoft Windows, PlayStation 4, Xbox One, Stadia, Luna, și în 2021, va fi disponibil și pe consolele next-gen PlayStation 5 și Xbox Series X/S.

Ca-ntotdeauna, menționăm coloana sonoră, de data asta compusă de Alexei Omelciuc, care reușește să transmită melancolia drumeției prin corzi sentimentale. În egală măsură, însă, este redată cu măiestrie neliniștea care domină peste mlaștinile Volgăi, cât și pustiul mort al deșertului Caspic din Kazahstan. Muzica îl va acompania pe jucător la fiecare pas, antrenând adrenalina în momente critice, dar și sentimentul de spaimă atunci când genul horror iese cu adevărat la suprafață.

Studioul 4A Games a reușit să lanseze succesorul primelor două jocuri Metro și să ne dea o mostră de acțiune open-world, situată pe un plan mult mai extins, unde explorarea se face în ritmul jucătorului, față de o acțiune care se desfășoară linear. De aceea, viitorul acestei francize pare foarte optimist. Chiar dacă atmosfera claustrofobă și asupritoare din primele jocuri s-a mai diminuat, Exodus conține multe segmente în care Artiom este nevoit să se târască prin tuneluri și complexe subterane, așa că aș spune că există un echilibru foarte bun în acest sens.

Așadar, trebuie reamintit faptul că acest atribut al puterii oferit jucătorului este diferența supremă care separă mediul jocurilor video de cel al unei cărți, sau al unui film. Imersiunea este, prin urmare, cu atât mai intensă, întrucât fiecare pas, fiecare glonț lansat de către Artiom este o acțiune dictată de conștiința jucătorului, iar Metro Exodus reușește să te pună față-n față și cu oameni, nu doar cu monștri.

O explorare a unei lumi post-apocaliptice, împânzită de culturi stranii, supraviețuitoare, care moștenesc rămășițele trecutului, este un prilej foarte bun pentru a explora capacitatea impresionantă a jocurilor video de a spune o poveste.

Echipajul Aurorei nu are o singură conștiință – chiar dacă simțul haitei și al camaraderiei persistă și este accentuat, fiecare membru are personalitatea proprie, dorințele proprii, iar aceste diferențe alcătuiesc balada strașnică, pe undeva exemplificând un spirit rusesc de tovărășie, drumeții îndelungate și primejdioase și un spirit tipic slav – al ispășirii prin suferință și îndârjire.