La începutul clasei întâi, învățătoarea mă așezase în prima bancă, unde nu am avut decât vecini vremelnici. Până la Claudiu, care stătea cu mine de două săptămâni – un adevărat record! N-auzise că sunt o ciudată? Poate nu-i păsa, ori poate era şi el altfel decât...
În vara lui 1966 aveam şapte ani şi, în vacanţa mare petrecută în satul bunicii – unde altundeva? –, descoperisem nişte creaturi minunate: câinii de stână. Odată acceptată de fiarele cele miţoase, mă înfiinţam în bătătura ciobanului odată cu primii zori, cu buzunarele...
Sunt procuror de mulţi ani, dar nici până azi nu ştiu dacă trebuie să fiu mulţumit de alegerea făcută sau dacă ar fi trebuit să fug de la început, de această profesie. Cei mai mulţi compară avantajele traiului asigurat cu uzura intelectuală specifică muncii. Dar eu...
Acum avea Corpus Stellatum, avea manuscrisul. Ca prin minune, scăpase din ghearele Inchiziției. Vechea carte era aproape îngropată într-una din criptele abației. O parte din pagini erau rupte, altele fuseseră restaurate cu multă grijă, dar acum le mânca mucegaiul....
Pe măsură ce mă apropiam de zidul de întuneric mă simțeam tot mai nesigur, însă, fiind singurul adult și profesor pe deasupra, nu mai puteam da înapoi. Așa că am hotărât să smulg rapid plasturele, așa cum am învățat la școală, și să mă opresc doar după ce am depășit...
Iluzia Inconsistența se paletizează apoi se expune lingușitoare în chingi milimetrice...deloc ușoară armura, cântărește ce și-a asumat. Ridul tăcerii chiar și emoția, mai proletară înainte de a deveni damă de pică fără sclipici în furci, ca o urzică apoi, estompează...
Prima parte, pagina cu a fost odată...de fapt, nu așa începe, dar asta-i altceva. Prima parte, așadar, ar merge cu o bomboană de ciocolată umplută cu lichior de cireșe. Dă o notă festivă. E începutul, nu? Așa! Da, ar fi bine s-o împăturesc în două, e, totuși, prea...
(Fragment) Și domnișoara Jane Mittelfrau avea o dilemă în aceeași zi de 6 noiembrie: să se îmbrace ori în alb, ori în negru. Era cea mai importantă zi din cariera sa, și voia să-i rămână în amintire absolut perfectă. Verificarea a început de dimineață, stând...
Bătrâna își drese glasul şi îşi apropie palmele de foc. Pădurea vuia pretutindeni în jurul ei, frunzele veştede ale copacilor aveau un foşnet neliniştit, ca şi cum se apropia o furtună. Se ghemui mai bine lângă foc şi începu să le povestească celor trei szaye care o...
Citeam, așadar, în legănatul molcom al trenului, din cartea luată de acasă. Sumerienii polenizau plantele… este ultimul lucru pe care l-am văzut pe pagină, înainte ca totul să fie învăluit de întuneric. Brusc nu am mai văzut nimic. Toată lumea a întins automat mâna...
Încăperea părea bine luminată, deși sursa principală – o fereastră de doi metri pătrați, nu dădea senzația de împlinire. În colțul mesei, cu privirea țintită pe un punct nedefinit al suprafeței lăcuite, bărbatul trecut de prima tinerețe era absorbit. Din când în când...
De-aș putea, aș cuprinde luna în palme, i-aș culege clopoțeii de argint ce împrăștie lumină și bunătate și le-aș sădi sămânța în pământ neroditor, ca să aducă fericire pe chipurile celor chinuiți de foamete și sărăcie. Atunci, liniștea grea și posacă, purtătoare de...
Selim Kaan îl chema, dar mama îi zicea, simplu, Turcu’. Ştiam şi eu câte ceva despre turci, nu de la şcoală – fiindcă în clasa întâi nu se învăţa istorie, doar citire, aritmetică şi caligrafie – ci din ce îmi povestise bunica. Turcii erau câtă frunză şi iarbă, mereu...
Banalul simplu Învingătorul fără învinși e zgomotul pentru nimic, zgârâie taina tăcerii și șoapta reculegerii. Vin faliile lumii în laser, curge amiaza, cuibărește speranța nedriblând singurătate veșniciei. Uimit rotești ochii și cauți – ReaFly în potcoava lui U –...
Noaptea se lăsase cu totul peste pădure. Ploaia se oprise și printre crengile copacilor abia se zăreau niște nori zdrențuiți. O pătrunsese umezeala. La ora aceea, era o apariție stranie pentru cineva care s-ar fi aflat prin preajmă. Rochia albastră, străvezie, i se...
Prezența ei vestea întotdeauna o tragedie, așa spuneau bătrânii din cartier, dar nimeni nu pleca urechea la scornelile unor superstițioși acri și ramoliți, care își petreceau zilele înfruptându-se din cancanuri și depănând amintiri din vremurile apuse, când viața lor...
Țăcănitul tocurilor pe caldarâmul încins: femeia se apropia. Ca în fiecare amiază, de zece zile. Venea tocmai din oraș, plecată în zori, când vipia nu începuse, când asfaltul și piatra nu frigeau încă, umplând văzduhul de dogoare. Ajungea la primii copaci după ce...