Omul cu televizorul

Vasile ieșise primul pe uşa blocului cu un televizor Diamant în brațe. Se mișca greoi. Îl puse pe scările de la intrare și-l porni cu sonorul la maxim, apoi se sprijini, vizibil epuizat, de unul dintre cei doi stâlpi care susţineau copertina intrării. Imaginea se rostogoli de câteva ori pe ecran, iar bărbatul o stabiliză cu o palmă grea pe cutia de lemn. El era omul cu televizorul și la meciurile naționalei.

Un actor cunoscut și un poet cu figura neștiută de nimeni urlau pe ecran: „Frați români, am învins! Dictatorul a fugit! Suntem liberi!“

Mai mulţi vecini ieșiseră în urma lui şi se îmbrățișau de bucurie. Erau numai bărbați, dar femeile scoteau capetele pe fereastră și aplaudau. Una dintre ele îi striga soţului să-şi ia o haină mai groasă, însă nimeni de jos nu părea să-i acorde atenţie.

– Măi, fraților, vă dați seama, am scăpat de tiran!

Era Gigi, de la trei, care răcnea din toți plămânii strângând pumnii în aer ca un fan de fotbal atunci când echipa favorită marchează un gol.

– Ar trebui să mergem în centru, poate că acolo se adună lumea.

Ideea venea de la Alexandru, electricianul ochelarist abonat la revista Tehnium. Toţi din bloc îl respectau pentru preocupările sale tehnice, dar acum nu se prea înghesuiau să-i dea ascultare.

– Eu am fost și aseară, la baricada de pe Magheru.

În jurul lui Vasile se făcu liniște. Nimeni nu se aștepta să fie printre ei un om atât de curajos.

– Și ce-a fost acolo, frate?

– Nenorocire. Am făcut baricada cu un autobuz, două Dacii și niște tomberoane de gunoi. Ne-au lăsat până pe la miezul nopții, apoi au venit cu TAB-urile blindate, au tras cu gaze și apoi cu gloanțe, gloanțe adevărate.
         – Serios, mă, Vasile?

– A fost iadul pe pământ. Am văzut un băiat de la IMGB cu jumătate de cap smuls, sânge și creieri peste tot. Căutam ca șobolanii o văgăună unde să ne ascundem. Le învățasem ritmul. Trei gloanțe și-un trasor, să nu greșească ținta, că nici ei nu vedeau mai bine. Noi, ca proștii, ne ascundeam când vedeam trasoarele, dar alea pe care nu le vedeam erau periculoase. Apoi au început arestările. Am reușit să fug printr-o clădire veche cu două intrări.

– Și dumneata ești bine, nea Vasile?

Întrebarea venise de la Alexandru, care se dusese la televizor să-i dea mai încet.

– Nu mai știu.

Deschise paltonul și își privi jacheta tricotată din lână, de culoare cărămizie, cu nasturi mari. Undeva lângă buric era o gaură înflorită în jur cu franjuri maronii de la sângele închegat.

– Dumnezeule, te-au împușcat, nea Vasile.

Ceilalți tresăriră înspăimântați. Un împușcat nu mai fusese văzut de nimeni până la Vasile.

– Și te doare? Mă duc acum și sun la Salvare.

Gigi se întoarse pe jumătate, gata s-o zbughească spre telefonul din casă.

Rănitul îi făcu semn să stea liniștit.

– Nu simt nimic. Doar am obosit un pic, spuse calm și se așeză pe treptele de la intrarea blocului. Am zis că nu mor până nu văd că suntem liberi.

– Bă, nu stați așa, trebuie să facem ceva. Ne uităm unii la alții?
– Dacă nu simte nimic… Poate că vrea să meargă pe picioarele lui la spital.

– Dar nu vă duce capul. Acolo îl așteaptă aia de la Securitate. Îl dibuie şi-l arestează că a fost printre revoluționarii de la baricadă.

Ceilalți își puseră mâinile în cap a neputință. Nimeni nu avea vreo idee care să-l ajute cu ceva pe Vasile. Din când în când intervenea câte unul, iar restul celor prezenţi îl contraziceau ca un cor de gaițe certărețe.

– Liniște, măi!

Era din nou vocea lui Alexandru, electricianul. Își făcu loc printre ceilalți, spre Vasile. Bărbatul rănit părea că adormise cu capul în piept. Fața sa era palidă, dar liniștită. Ochelaristul se apropie de el și-i puse două degete pe carotidă. Ridică privirea și dădu din cap că nu-i simte pulsul.

– Doamne, apără-ne.

– Acum putem suna la Salvare, rosti abătut Alexandru.

– Scoate și televizorul ăla din priză, spuse unul dintre vecini obișnuit cu decesele în familie. Îi murise soția și soacra în mai puțin de un an. De atunci televizorul lui era mereu închis, ca o formă de pietate față de memoria lor. Oricum n-avea ce vedea în el.

Electricianul ajunse lângă aparatul pornit și se învârti în jurul său, căutând cablul de alimentare al Diamantului.

Îl găsi și ridică bulversat ștecherul gol, fără nicio priză lângă el. Pe ecran rulau imperturbabil imagini cu revoluționari înghesuiți în studioul televiziunii care agitau un tricolor găurit.

Moartea lui Vasile devenise, dintr-o dată, singura lor certitudine.

din volumul de proză „Traume”, editura BookForge (2025)