desfăcătorul de minuni

desfăcătorul de minuni

Am încercat și eu,

pe când eram tânăr

și voiam să le încerc pe toate,

să transform apa în vin,

dar m-am îmbătat

cu apă rece

înainte să reușesc.

Am încercat

și pescuirea miraculoasă,

dar fix înainte să reușesc

m-am încurcat tot

în plasa fină

a ciorapilor tăi cu adeziv.

Am încercat chiar exorcizarea

și să te vindec de toți demonii

care-ți sălășluiau în minte,

dar mi s-au urcat cu toții în spinare

și-și tot fac de cap

încă de-atunci.

Am încercat

și să potolesc furtuna

din sufletul tău,

dar am transformat-o într-un uragan

care s-a abătut către mine

cu toată forța sa,

așa că a trebuit, încă o dată,

să-ncerc să transform

apa în vin și să uit.

Așa, tot încercând

miracol după miracol,

am îmbătrânit

și, uite, fără voia mea,

am reușit cea mai mare

dintre toate minunile:

schimbarea la față…

camuflaj

Sunt deja ani mulți

de când ai intrat în mine

și încă îți adulmec urmele

fără niciun succes.

Am adus cei mai buni

câini de vânătoare,

dar se pare c-ai ales

calea apelor

din sufletul meu

și ți-au pierdut urma.

Sigur stai ascunsă pe undeva,

camuflată

în culoarea ta preferată:

cea a inimii mele.

vene

La 3 dimineața,

ora care mă tot trezește

fără niciun motiv,

îmi aud zvâcnind în tâmple

sângele,

și-n el, glasul domol

al lui tata,

care încă nu-și găsește

drumul către cer

și-mi cere îndrumare.

Încerc s-adorm la loc,

mă-ntorc pe partea cealaltă,

dar în liniștea camerei

îmi aud gonind spre inimă

sângele,

și-n el, acum,

glasul puternic

al mamei,

certându-l pe tata

care mereu întârzie

la întâlniri.

Așa că până îmi va suna ceasul

stau treaz

și-aștept ca ei

să se regăsească

în sângele meu

care-mi fuge fără somn

prin vene.

roditor

În glastra perfect arcuită

a trupului vostru, iubitelor,

Dumnezeu a pus

cel mai roditor cernoziom

pe care-l feriți

cu strășnicie

de orice sursă

de contaminare.

Îndelungatele noastre

insistențe

au însă noroc uneori

și așa ne putem sădi

nemurirea

în loc de rădăcini.

morsvincitomnia

Buruiană care tot crești în noi,

tu, moarte,

cum de găsești mereu

pământul fertil

ca să-ți ițești lăstarii

prin câte un por al nostru?

Mă gândesc la Ahile,

cetate fără ferestre,

dar cu o singură poartă ascunsă:

până și acolo ai intrat,

furișându-te ca un șarpe în țărână,

căutând punctul slab

pe unde să te strecori,

așa cum mi te-ai cuibărit în sânge

încă din prima zi a celor nouă luni,

tu, moarte,

ofili-ți-s-ar mugurii…