Căutare
Căutare
Rada, ca într-un vârtej,
alerg între locurile
care mă cheamă,
cerându-mi o mână,
privirea, cerul albastru.
Ajung la mine pe înserat
și mă trezesc
cum îmi cântă de dor,
din prag, câte un cuc
întrebându-mă de aripi și de ancoră.
Și totuși, nu sunt departe,
Îmi aud gândurile,
cai alergând printre cetățuile norilor,
fluturându-și coama lucioasă.
Îmi aud timpul care mă strigă:
stai, liniștește-te!
îți aparțin!
Fă ce vrei cu mine!
Respirație
Rada, las totul în ritmul firesc,
nu trag de timpul
care îmi vine în întâmpinare
cu ce se lipește de fluierul piciorului.
M-am îmbrăcat în tăcerea cailor
care aleargă înaripați pe malul mării.
Nu deschid gura, deschid ochii
să văd cât mai departe.
Nu întreb nimic,
primesc răspunsul din spațiul
care se pune între între mine
și ceasul de taină
ca o poveste fără sfârșit,
aceea care grăiește
prin dansul liniilor sinuoase
ce desenează geografia unui sărut
pe buzele pline, cărnoase ale vieții.
Respir. Respir. Respir.
Cântăresc în palme apusul și răsăritul.
Se luminează de întâlnire cu mine însămi. (21.03.2026)
Seducția tangoului
Rada, m-am îndrăgostit de tango
când Angelo
a purtat-o pe femeia din visuri și tăceri
pe scena unde
poezia plutea ca o adiere,
trăgând Dunărea de brațe
direct în fața scaunelor albastre,
plasă de siguranță
pentru neuitarea pescărușilor.
M-am îndrăgostit de tango, mai ales,
când am ascultat istoria abandonului,
a trecerii lui ,,nu” în ,,da”
printr-o magie
a tensiunii devenite deschidere
Se mișcau pașii în ritmul vieții
reinventând mersul pe valuri.
Am înțeles cum se parcurge
drumul dus întors în largul mării,
de la un capăt la altul al țărmului
care își primește sărutul masculinului cu femininul,
afirmându-și fiecare, seducător, esența.
Armonie
Rada, lui îi plac ceasurile,
probabil că măsoară timpul
cu ticăitul
ce îl trezește din surzenia lumii.
Lui îi place muzica și pereții
sunt difuzoare ale ritmului
în care își caută armonia.
El mă așteaptă să rotesc cadranele,
cu urcușul pe adevărul morilor,
până la demascarea tuturor firelor de nisip
peste care tot călcăm cu nonșalanță
de parcă am păși peste o piersică
numai bună de mușcat
la recoltatul dorului.
Eu ascult cum se preling sunetele pe suflet
și mă îmbrac în vară. (13.07.2026)
Poeții
Rada, sub cerul liber,
se adună în horă olarii sufletului,
care își lipesc trupul
de semnificațiile albastre ale privirii.
Nu îi vezi printre copaci,
pe aleile străjuite de vulturi,
ei locuiesc în pieptul lunii,
azvârlind veșmintele nevăzute,
măștile ierburilor
ca pe niște îngrădiri mătăsoase,
umblând cu tălpile goale
pe tărâmul reavăn al inimii.
Sub cerul liber,
Ne căutăm de sentimente,
de ape și fluturi.
Construim drumuri și poduri.
Iubind, ne spală ploaia,
ne primenește din mers,
în tăcere, Cuvântul.
Vremuri
Rada, plouă cu năduf
de parcă își dau duhul norii pâcloși,
creați prin nu știu ce mișcare de gânduri,
în starea de ebrietate
a mersului pe linia de plutire a normalității.
Noroc că pe aici,
casa este suită pe malul privirii
care contemplă posibilitățile firii.
La Bușteni, au răbufnit munții dezgoliți,
și-au vărsat trecutul,
să își răzbune tăcerea în fața cotropirilor.
Niciun urs nu e ademenit de șuvoiul continuu,
câinii își mârâie frica de tunete
și noi stăm ca lumânările în case,
așteptându-ne vara.
Poem acvatic
M-am așezat în dreptul unui Poem,
pe plaja vânturată de mingea verii.
Are patru etaje și pe creștet
i s-au deschis umbrelele albe.
Îmi place lumina soarelui
atât cât să văd mai clar fețele trecătorilor,
univers în care mă scald
pentru o aruncătură de oglinzi.
Îmi place lumina
care filtrează mersul zilelor,
mă înghite până la vederea cu aripi
și iată că m-am așezat
lângă poteca aceasta lemnoasă,
ce poartă urma pașilor neștiuți ai lumii.
Stau la umbră totuși.
De aici, se limpezește gândul frământat
în croșeta secundelor.
Îmi păstrez pielea
care cunoaște simțul măsurii,
la limita dintre roșu și verde crud,
încăpător de vânturi și ploi,
de marea care își murmură sensul.
