Sensul cuvintelor

„Cuvintele sunt gratuite, numai felul în care le folosești te poate costa.”

Rev. J. Martin

 

M‑a fascinat și mă fascinează originea cuvintelor. Profesoara cu care am luat câteva lecții particulare de franceză în liceu, o grecoaică cu studii de pension, mi‑a spus că peste o treime din cuvintele limbilor europene provine din greacă. Nu știu dacă e așa, dar în privința neologismelor, a cuvintelor tehnice, a celor din medicină, se pare că are dreptate. Batiscaf (bathus‑ adânc, skaphe‑ barcă) – barcă a adâncurilor, scafandru (skaphe – barcă, andros – om) – om barcă, și multe altele din acest dicționar.

Cunoașterea originii cuvintelor te ajută să le pătrunzi sensul. Semantica (tot din greacă semantikos – înțeles) te ajută în utilizarea lor corectă. Interesant este și modul în care a evoluat, uneori, sensul cuvintelor.

Symposio reprezenta o întrunire a bărbaților în Grecia antică, după o masă copioasă, în care se discuta despre artă, politică, filozofie. Cântece, dansuri la care, pe lângă bărbați, se zice că participau doar prostituatele. Rog distinsele mele colege, participante la multe simpozioane, să nu se simtă jignite. Eu am amintit numai originea termenului.

Proxenet însemna ambasador. Sensul de intermediar s‑a păstrat, dar cu o altă conotație.

Idiotes reprezenta în limbajul democrației ateniene persoanele care nu se implicau în viața cetății. Ulterior a căpătat o semnificație psihiatrică. Se zice că Lenin a folosit sintagma de Idioți utili, deși în cărțile lui nu apare. În cadrul războiului rece a fost folosită pentru a desemna persoanele care luptă pentru o cauză fără a înțelege foarte bine consecințele ei. Aceasta se poate aplica foarte bine multor votanți de la noi și de aiurea.

Despot însemna conducător. A devenit conducător cu puteri discreționare – dictator. Despotikonam văzut scris pe ușa unei camere dintr-o mănăstire de maici – Conducerea.

Interesantă este originea greacă a denumirilor unor regiuni ale globului. Arctic provine de la urs în greaca veche. De fapt de la constelația Ursa Mare văzută de greci în apropierea Polului Nord. Antarctica, opusă Arcticii. Vechii greci nu aveau de unde să știe că la Polul Nord sunt urși și la Polul Sud, nu. Aceasta este o coincidență, fără legătură cu denumirile respective, dar cu atât mai sugestivă.

Erezie și dogmă  provin din greaca veche și înseamnă alegere (opinie), respectiv părere. Cu timpul, aceste două sinonime au devenit antonime. Eretic este cel care iese din tiparele (religioase), iar dogmatic, fără sens peiorativ, este cel care le respectă (cu sfințenie).

Nu vreau să intru în aspecte teologice. Aș vrea să discutăm, analogic și metaforic, despre politică, despre dictatură și democrație. Dictatura se bazează pe dogme, adevăruri care nu pot fi contestate. Dacă le contești, ești eretic. Nu intenționez să vorbim despre dictatură. S-au spus multe despre atrocitățile comunismului, fascismului și alte tipuri de dictaturi. Unii le-am trăit.

După cum am mai spus, dogma avea sensul inițial de părere. Sensul practic s-a inversat în zilele noastre: învățătură fundamentală care nu poate fi supusă criticii. Nu poți avea o părere despre o dogmă. Profesori renumiți au fost atrași de doctrine extremiste: fascismul, comunismul. Mergând mai departe, credința fermă într‑o doctrină politică, indiferent care ar fi ea, este neconformă cu statutul unui om de știință care are menirea de a trata critic orice aserțiune, de a pune la îndoială tot felul de teze, de a perfecționa teoriile și, până la urmă, de a nu se lăsa îndoctrinat. Crescut în religia ortodoxă și format în domeniul științific, detest fundamentalismul religios, dar și ateismul vulgar. Prin formație științifică resping dogma.

Oare există dogme și în democrație? Spre surprinderea mea am constatat că există. Democrația nu este știință unde toate „adevărurile” sunt supuse analizei și contestării. Aceste contestări reprezintă motorul evoluției. Dogmele democrației nu reprezintă frâne în evoluția societății?

Aș vrea să vă prezint câteva: corectitudinea politică, discriminarea pozitivă și hărțuirea sexuală, pe care le voi trata împreună pentru că sunt legate între ele.

Evident, sunt de acord că în universități, ca și în alte instituții, trebuie să ne exprimăm în așa fel încât să nu ofensăm un anumit grup de oameni, considerați dezavantajați. Mai mult, ar trebui să acționăm astfel încât să‑i împiedicăm și pe alții să o facă.

Eu sunt pentru familia tradițională. De fapt am și optat pentru asta acum peste 50 de ani. Dar nu am nimic împotriva căsătoriilor între persoane de același sex. Voiam să constat un lucru. Nu aceasta este problema românilor. Nu în acest moment. Este o problemă marginală, adusă pe tapet din considerente politice și de new fashion. Sunt în schimb împotriva discriminării pozitive. Mă întreb dacă în statele unde s‑a legiferat căsătoria între persoanele de același sex se consideră bigamia o infracțiune? Probabil că da. Dacă într‑un cuplu de doi bărbați căsătoriți unul dintre ei îl înșală pe celălalt cu o femeie fapta este considerată adulter? Expresia franțuzească Ménage à trois are același sens sau, mai bine zis, aceleași personaje: doi bărbați și o femeie sau trei bărbați? Întrebările mele rezultă evident dintr‑o necunoaștere a fenomenului și nu sunt în nici un caz tendențioase.

 Dacă ne referim la discriminarea femeilor acesta nu este permisă în sens negativ, deși se practică pe scară largă și în ziua de azi, dar nici în sens pozitiv – în unele țări democratice este considerată hărțuire sexuală. Slavă Domnului, nu și la noi. A oferi locul unei femei în autobuz poate fi discriminare pozitivă, dar nu flirt. 

Eu interpretez dogmele democrației. Redau cuvântului dogmă sensul inițial: părere.

Jumătate din cuvintele acestui eseu nu erau folosite acum o sută de ani. Acum două sute de ani, nici un sfert. Evident, vocabularul limbii române s-a îmbogățit. Cum era și normal prin introducerea de neologisme (de origine franceză, în secolul XIX, engleză, în secolul XX și mai apoi).În condițiile declinului cultural, oamenii utilizează din ce în ce mai puține cuvinte. Le prescurtează, le înlocuiesc cu altele, mai vulgare sau chiar cu simboluri grafice. Utilizarea emoticoanelor ne scutesc de a scrie o propoziție întreagă. Ne întoarcem la hieroglife? Intraductibilul Eminescu va putea fi citit prin pictograme stupide? Ce sensuri vom putea da acestor emoticoane decât cel sugerat de simplitatea lor infantilă?

Cuvintele au fost inventate ca să ascundă gândurile. De multe ori nu ești în stare să exprimi bogăția unor sentimente sau trăiri prin cuvinte. Din acest punct de vedere literatura este mult în urma artelor plastice sau a muzicii. Ca să nu mai vorbim de universalitatea limbajului acestora din urmă.

Există și limbaje scrise universal valabile: notele muzicale, care pot fi traduse în diferite sensuri de către interpret sau limbajul matematic al cărui sens este unic, neinterpretabil. Limbajul matematic nu are nuanțe și totuși îți poate transmite emoții extraordinare.

Matematica abstractizează natura descriind‑o într‑un mod pe care cuvintele nu‑l pot face. Mărimilor fizice li se atribuie simboluri matematice. Studiind ecuațiile matematice poți descoperi aspecte ascunse ale naturii. Simbolurile pot căpăta viață. Vă dau un exemplu. Pentru simplificarea calculelor, în teoria câmpurilor a fost introdusă o mărime fizică, o funcție vectorială care depinde de poziție și de timp, numită potențialul vector. Aparent fără semnificație fizică. Un coleg de‑al meu și bun prieten, decedat din păcate, a demonstrat în teza lui de doctorat, că circulația potențialului vector pe o curbă reprezintă debitul prin acea curbă. Deci a găsit o semnificație fizică unui simbol matematic abstract. De obicei, se întâmplă invers, dar nu e o regulă.

Matematica poate avea o latură malefică, după cum afirmă Cathy O’Neil în cartea sa Arme matematice de distrugere. Se referea la sisteme statistice imperfecte care afectează oamenii în momente cruciale ale existenței, la domenii ale vieții controlate de modele secrete, la partea întunecată a sistemului Big Data.

Asocierea cuvintelor într-o frază le poate schimba sensul. Interpretarea notelor muzicale poate fi diferită. Înțelegem o operă de artă după pregătirea și sensibilitatea fiecăruia. Limbajul matematic este singurul care ne ferește de ambiguități, dar este destinat unui mic grup de inițiați.

Revenind la cuvinte. Felul în care sunt folosite într-o lucrare literară – stilul – face diferența între autori. Mai puțin anecdotica lucrării.

P.S. Cuvintele scrise sau spuse de mine, împreună cu multele fotografii, vor putea alimenta baza de date a unui program AI ce va permite urmașilor să poarte o discuție interesantă cu cel ce fost Dumitru Dinu. Ce facem dacă se shimbă sensul unor cuvinte?