Alimentara 4

Polițistul local responsabil de zonă e prieten cu noi pe Facebook. De data asta a venit în calitate oficială, să investigheze vandalizarea Alimentării – concret, spargerea unui geam cu o piatră aruncată dibaci. Nimeni nu știa cine îl chemase. Are un nas special, un simț ancestral cu care adulmecă de departe belelele, sau poate doar văzuse vânzoleală.

În diminețile de iarnă, Alimentara pare un bătrân cu reumatism, trosnind și scârțâind la fiecare rafală de vânt. Acum chiar are un ochi vânăt, geamul spart, pare că respiră greu, proaspăt ieșită dintr-o încăierare.

Vasile Romică Poticneanu lucrează în Poliție de peste 30 de ani și nu își dorește deloc să iasă mai repede la pensie, așa cum se practică. Din postările de pe rețelele sociale reiese că e fericit și împlinit pe toate planurile.

Dar niciunul dintre urmăritorii lui nu știe că polițistul provine dintr-o familie despre care se spune că a fost binecuvântată și blestemată deopotrivă cu spiritul autorității.

Bunicul lui, zis Harap-Alb, arestase odată o fantomă beată care făcea scandal pe calea ferată – nu e de mirare că scăpase din cătușe; străbunica lui prezisese că toți Poticnenii se vor naște cu o fire dreaptă, dar cu un chip predispus la fotografii.

Poate de aceea lui Vasile îi place atât de mult să se lase surprins în ipostaze oficiale: destinul îl învățase să zâmbească în lentile.

Savurează provocările muncii sale – iubește să fie imortalizat în exercițiul funcțiunii –, devenise virală o postare cu textul „se apropie Crăciunul”, în care era pozat dând amenzi în piață vânzătorilor de brazi. Alteori arborează o morgă de James Bond, în poziție de drepți, cu uniforma regulamentară și lozinici de genul „suntem pregătiți pentru orice probleme”.

Stă bine cu dragostea – e căsătorit cu o bucătăreasă blondă și plinuță, pe care o așteaptă cu masa plină de bunătăți și flori la fiecare sărbătoare romantică oficială: Sfântul Valentin, 8 Martie, aniversarea căsătoriei și ziua ei.

Uneori o filmează pe când gătește mucenici, cozonaci, ori umple mațe cu amestec pentru cârnați, și, de regulă, pe final auzim o înjurătură din partea ei, gonindu-l din bucătărie.

În vacanțe merge la mare, în Deltă sau la băi, face excursii la mănăstiri, bifează pelerinajele notorii. Doar la grătar și la pescuit îi lipsește borseta.

Pune poze cu captura sau cu preparatele fumegând.

Din când în când are probleme minore de sănătate și atunci vedem imagini cu el din spital, așa că toată lumea îi urează sănătate.

Acum e în plină formă și cercetează profesionist locul faptei.

Își face datoria să îi întrebe pe toți, doar-doar prinde vreun fir. Iernile îi dau mereu o energie ciudată, ca și cum aerul rece aduce cu el promisiunea unor cazuri pe care avea să le rezolve cu istețimea unui detectiv din alt secol.

Alby, proprietarul, e în măsură să fie cel mai afectat, că trebuie să schimbe geamul cât mai repede, e iarnă și se întunecă de pe la 5-6. Dar nu se sinchisește prea tare, e obișnuit să ia lucrurile așa cum vin, fără să își facă sânge rău.

Nu se așteaptă să se găsească vreun vinovat, mai ales că nu lipsește nimic din magazin.

Putea fi mai rău, așa că își va monta o cameră de luat vederi, și n-o să mai aibă griji. Deocamdată nu își dă seama dacă prezența polițistului îi creștea vânzările sau dimpotrivă.

Curioșii veniseră buluc, totul era să și cumpere câte ceva.

Ilie[1] n-a auzit nimic, pentru că dormea buștean. Își ia o cafea, semn că înțelege seriozitatea situației și mai ales nu poate începe o bere până nu se cară polițistul.

Nevăzătorul avansează anevoie prin zăpadă, întinzându-și bastonul alb înainte, ca pe o antenă uriașă.

Are amintiri despre cum arăta zăpada din vremurile când putea încă vedea puțin.

Acum simțea frigul ca pe o mână care i se așeza pe obraji, pe mâini, pe urechi, aerul uscat îi atinge fața într-un fel aspru, granulat, iar gerul mușcă din el ca un animal mic.

Mașinile sunau mai înfundat, totul era mai surd, mai moale, de parcă aerul gros înghițise zgomotele.

Învățase chiar să recunoască apropierea zăpezii după mirosul de fum, care circula altfel în aerul rece. Știa să-i citească felul după pași: zăpada proaspătă foșnea moale, zăpada înghețată scârțâia, iar zloata plescăia în lipituri lente și grele.

Ce frig e înăuntru! Ați dat drumul la aer condiționat? glumește, bonom.

A spart cineva un geam azi-noapte, îi explică Elena, luându-l de mână, ferindu-l să calce pe vreun ciob rămas nemăturat. Nu era tura ei, dar o chemaseră să ajute la un inventar rapid. Aparent toate erau la locul lor, chiar și cei 200 de lei pe care îi avea ascunși într-o carte, banii ei puși deoparte pentru sărbători.

Are o mână cărnoasă și caldă bărbatul, a simțit că îi încinge degetele subțiri și înghețate, cu un val de energie care i-a ajuns până în stomac. I s-a părut că simte miros de plăcintă cu dovleac, cum îi făcea bunica în copilărie. Ciudat, în Alimentară nu aveau dovleci.

N-am văzut nimic, domnule polițist!, glumește el în continuare. Pot să îmi fac cumpărăturile? Elena nu așteaptă răspuns și-i pune în coș mălai, o bucată de brânză de burduf, smântână și ouă, auzindu-l că vrea să își gătească MBS[2] cu ochiuri.

Se perindă și cei care nu intenționează să cumpere, așa că Vânzătoarea profită și face la rându-i un sondaj, întrebând pe fiecare ce planuri are de Revelion iar, în cazul în care acestea nu există, ce părere ar avea să ciocnim un pahar și să aprindem ceva artificii în fața Alimentării.

Îi place și nu-i place de Ilie, i-ar surâde să fie cu el în noaptea dintre ani, dar vrea să nu pară disperată și, mai ales, să-și asigure o variantă de retragere în cazul în care se îmbată prea repede și e nesimțit.

O invitase la el acasă, mai aproape nici nu putea fi, doar avea gardul curții lipit de Alimentară, însă nu era dispusă să cedeze numai pentru că își agățase el crenguțe de vâsc în fiecare cameră – îl văzuse venind din oraș cu ditamai buchetul.

Extraterestrul[3] parcă vede prin polițist – nu i-au plăcut niciodată controlorii, cum le spune el generic, nici nu îi înțelege. Ridică o sprânceană, cu privirea departe, și oferă o pistă: poate a fost un meteorit care a ricoșat.

Meteoriți iarna? râde Tania.

Da, acum sunt Ursidele, la sfârșit de decembrie vin din constelația Ursa Mică, aproape de steaua Kochab[4], care e printre cele mai strălucitoare de pe acolo, următoarea după Polaris. E o gigantă roșie aflată la 130 de ani lumină, mai mare și mai grea decât Soarele, și de 130 de ori mai luminoasă. Are 2,95 miliarde de ani, în jurul lui 1500 î. Hr. era foarte aproape de Polul nord ceresc și a servit drept stea polară, înainte de Polaris. Navigația antică îi e îndatorată așadar, din vremuri când ea era Alpha. Acum tre să se mulțumească cu titlul de Beta. Se apropie lent de Pământ, cu 17 km/s, și teoretic, dacă și-ar păstra viteza, în aproximativ 2,3 milioane de ani ar putea trece pe lângă noi ca un musafir tardiv care nu mai găsește pe nimeni acasă.

A reușit să ne lase cu gura căscată Extraterestrul. Toată lumea uitase de geamul spart și își percepea propria viață, raportată la ani-lumină.

Păi ce va mai găsi aici peste 2,3 milioane de ani, steaua asta, Beta? e curioasă Tania.

Pământul care va mai exista încă cel puțin 5 miliarde de ani, până când Soarele va deveni o gigantă roșie și va destabiliza orbitele planetelor interioare. Însă viața umană e incertă, ar putea atunci să existe o altă specie descendentă a oamenilor, o civilizație complet diferită sau nimic inteligent. Deși asta n-ar fi prea diferit de cum e acum.

Nu se simte în largul lui printre oameni, nu coboară niciodată în oraș, iar atunci când iese din casă alege munții și pădurea. Când bea, e vesel și povestește cu cei care i-am înțeles condiția de Extraterestru.

Se mai întâmplă și în fizică ca raționamente incorecte să ducă la o concluzie justă, rămâne cu ochii privind undeva departe.

Cvasi-vagabondul a trecut aproape complet peste episodul cu pareza și coboară într-un pas așa-vrut vioi îngânând o doină motivantă:  frunză verde de lămâi/ când eram pe locu-ntâi/nu credeam că mai apoi/ am s-ajung pe locul 2/ frunză verde de amar/ locu doi e tot cu har/de nu uiți atunci când cazi/ să rămâi la suflet treaz.

(Mie nu-mi place să fiu treaz, auzim gândurile Extraterestrului, care, la fel ca Ilie, trebuie să se abțină până pleacă polițaiul).

Ce-i cu paralizia asta?, glumește, văzându-ne picați în visare. Despre ce vorbeați?

Despre stele, se dezmeticește prima Vânzătoarea. Treci pe la noi de Revelion?

Ne povestește că odată, beat fiind, s-a întins în zăpadă și a vorbit cu stelele. Că una i-a răspuns. Nu în cuvinte  ̶  ci cu o căldură scurtă, ca o bătaie în piept. De atunci, ori de câte ori vede o stea căzătoare, își pune aceeași dorință: „Să apuc primăvara viitoare.”

Și, până acum, stelele nu l-au mințit.

Foaie verde avion/ aș veni de revelion/ că e noaptea dintre ani/ însă stau cam prost la bani, improvizează răspunsul la chestionarul Vânzătoarei.

Las că dau eu un pahar de șampanie, insistă ea generoasă.

Atunci eu aduc artificii și am și o poveste, acceptă cvasi-vagabondul.

Eu fac plăcintă cu dovleac, se oferi Elena.

Eu aduc o lumânare parfumată, făcută de mine, se entuziasmează nevăzătorul. Aduc lumină, că de văzut văd cel mai bine cu ea stinsă.

Eu vin cu termosul de vin fiert, anunță Extraterestrul.

Dar știți că băutul în spațiul public e interzis, conform art. 1 din legea 61/1991, precizează polițistul, cu sentimentul că acționează preventiv. E contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 la 500 de lei.

Și faci proces verbal? ridică și cealaltă sprânceană Extraterestrul.

Fac.

Scris?

Păi cum?

Oral. Că verbal trebuie să fie, vine de la verb. E suficient să ne faci proces verbal oral, că suntem între noi.

 Dama portocalie e atât de rigidă, de parcă ar fi construită pe un schelet de gheață și își înfige tocurile înalte roz-aurii în creierii noștri cu fiecare pas. Interesant cum nu i se aburesc niciodată ochelarii. Probabil nici nasul nu îi curge. Intuim că Vânzătoarea n-o s-o întrebe dacă e disponibilă de Revelion, însă nici Poticneanu nu are tragere s-o chestioneze, personajele inabordabile îl fac să se simtă inconfortabil. N-are chef să se consume pentru o miză atât de mică.

Martinică prinsese din aer invitația la petrecere, ar vrea să ciocnim un pahar, dar nu-l lasă Geta să se mai îndemne și cu alți bețivi, după cum o auzim argumentând. Și-l revendică și ne urează chestii specifice de An Nou.

Mie îmi place teoria cu meteoritul, conchide Tania, mi s-a făcut poftă să văd stele, așa că vin de Revelion să văd artificiile cu voi. Ador când un bărbat îți vorbește despre cer și depărtări. E fascinant cum mă îndrăgostesc din motive greșite mai mereu, mărturisește. Aduc un set de bilețele ghicitoare, le pregătesc într-un borcan și vom vedea ce zic stelele pentru anul viitor.

Polițistul consemnează că nu au fost sustrase bunuri și nu au fost identificați suspecți. Meșterii sosesc și încep montarea noului geam. Se vedea pe ei că se grăbesc să-și termine treaba.

Parcă tot magazinul răsuflă ușurat.

Vă place piatra asta neagră, frumoasă? își întrebă copilul părinții.

Da, sigur!

Putem să o luăm acasă?

Piatra zâmbi, și doar copilul văzu. Strălucea subțire, ca un ochi de stea rătăcită. O curăță de zăpadă cu mănușa și o puse în buzunar. Piatra se lăsă purtată, cuminte, de parcă îl așteptase de mult.

[1] vecinul care are casa lipită de Alimentară

[2] Prescurtarea pentru mămăligă cu brânză și smântână, întâlnită frecvent pe meniurile cabanelor, scrise cu creta pe tablă

[3] vecinul care spune că vine de pe altă planetă, pentru că nu se regăsește aici

[4] Beta Ursae Minoris