Idiotes și Polites

Cele mai întunecate cotloane ale iadului sunt rezervate celor care își păstrează neutralitatea în vremuri de criză morală. (Dante)

Idiotes îi reprezentau, în limbajul democrației ateniene, pe cei care nu participau la viața cetății.

Antonim – Polites, în același limbaj.

Idioți utili erau numiți (se pare, de către Lenin) cei care susțineau o cauză fără a o cunoaște foarte bine sau chiar deloc. La apariția acestui articol alegerile se vor fi terminat de mult. Este destul timp până la alegerile viitoare pentru ca vorbele mele să fie uitate. Așadar, nu este nici un motiv ca cele spuse de mine să influențeze participarea la vot. Nu am nici vanitatea de a constitui un exemplu. Un exemplu de om frustrat de evoluția democrației în Romania. Nu merg la vot de mulți ani. Nu fac politică nici la acest nivel. Nu‑mi convine oferta, iar eu nu votez negativ. Să‑i șterg pe toți, mi se pare de prost gust. Nu merg la vot pentru că nu îmi plac sloganele. Majoritatea penibile. O jignire la adresa inteligenței alegătorului. Nu îmi sunt adresate mie. Pentru fiecare român avem pregătite recompense. Vom merge împreună, pas cu pas, către o Românie normală sau a bunului simț. Deocamdată nu sunteți normali și nu aveți bun simț. Salutul milităresc Să trăiți ar putea fi considerat o dovadă de respect pentru că se adresează, de obicei, superiorilor dacă nu ar fi urmat de ironia bine. Unii politicieni cred că dacă apelează la consultanța unor firme străine vor avea succes în alegeri. Că dacă, prin efect de globalizare, am adoptat pizza, cola și soneriile de telefon, vom marșa la îndemnurile care țin în alte state. Că vom mirosi florile artificiale și că le vom și uda.

Nu merg la vot pentru că nu îmi place să mi se spună de dimineață până seara „Mergeți la vot!”. Nu merg la vot pentru că detest ipocrizia candidaților care, ieșind din secția de votare, spun că au votat pentru România. Dacă se vrea respectarea spiritului legii, ar trebui să nu mai aparăla televizor, pentru că, evident!, își fac campanie în ziua votului.

Nu merg la vot pentru că majoritatea politicienilor cultivă dezbinarea, de la cel mai înalt nivel, la consiliile locale.

Mihail Kogălniceanu afirma, pe bună dreptate, că pe români, ca și pe greci, îi caracterizează mai degrabă dezbinarea decât uniunea. Se referea la ardeleni, munteni, moldoveni, bănățeni etc. Acum ne referim la social‑democrați, liberali, umaniști sau chiar useriști, pemepiști și alte invenții de acest gen.

Kogălniceanu considera aceasta ca izvorul tuturor nenorocirilor trecute. Putem afirma că nenorocirile prezente își au izvorul în dezbinarea politică. Opțiunea politică a fiecăruia a fost influențată de diverși factori. Ceea ce mă deranjează este că mulți o consideră absolut corectă. Nu acceptă critici la adresa partidului sau persoanelor pe care le votează. Unii chiar se supără dacă remarci aspecte negative la acțiunilor acestor politicieni. De parcă ar fi fundamentaliști islamici și ai spune ceva despre profetul lor. Observă lipsa de principii a opozanților, dar când faci aceiași remarcă referitor la preferații lor, spun că așa e politica: curvă.

S‑au destrămat familii din pricina opțiunilor politice. Nu mă miră că s‑au rupt prietenii. Cei care locuiesc în străinătate se simt îndreptățiți să facă aprecieri asupra politicilor interne și, mai ales, asupra celor care le promovează, deși cunosc foarte puțin despre viața în România. Urmăresc posturile franceze și engleze de știri și merg destul de des în aceste țări. Totuși, nu pot să mă pronunț asupra politicii interne a Franței sau a Marii Britanii. Nu particip la sondaje de opinie, deși cred în sondajele științifice și corecte. Prea multe dovezi de falsificare a rezultatelor, de manipulare a opinie publice.

Sunt convins că partidele au parte de sondaje reale, altfel nu ar putea să‑și structureze strategia. Bolnavii trebuie să‑și cunoască diagnosticul, chiar și cei incurabili. Unele sondaje de opinie urmăresc realizarea unui profil psihologic al intervievatului. Că transmiți date personale pe gratis cuiva, asta am mai făcut‑o cu diverse ocazii, pătrunși de dorința confesării, dar să răspunzi la întrebări țintite, în vederea utilizării răspunsurilor în scopuri comerciale sau politice, este cu totul altceva.

În 2015 Yuval Noah Harari scria în cartea sa Homo Deus: În zilele de glorie ale imperialismului european, conchistadorii și negustorii cumpărau insule și țări întregi pe mărgele colorate. În secolul XXI datele personale reprezintă probabil cea mai valoroasă resursă pe care o mai au de oferit majoritatea oamenilor și le punem la dispoziția giganților în domeniul tehnologic pentru niște servicii de e‑mail și clipuri amuzante cu pisici.

Nu au trecut nici trei ani și a izbucnit scandalul Cambridge Analytica, când date personale a milioane de utilizatori Facebook au fost colectate, fără consimțământul acestora, pentru a fi utilizate în scopuri politice.

După opinia mea, soluțiile adoptate în urma scandalului nu rezolvă situația. Mai mult, sunt generatoare de cheltuieli și pierderi de timp inutile. Reglementările, stufoase, pot și sunt interpretate disproporționat. O serie întreagă de formulare pe care nu le citește nimeni sunt adăugate la dosarele și așa prea pline ale birocrației românești și europene.

Sunt pentru protecția datelor cu caracter personal, împotriva ascultării ambientale sau a telefoanelor, dar nu pot fi de acord cu măsurile exagerate care nu fac până la urmă decât să ascundă adevăratele pericole ale utilizării acestor date în era tehnologiei informațiilor. Nu vom vedea pădurea din cauza copacilor. Nu semnez apeluri servite de alții pentru că nu le cunosc motivele ascunse. Este greu să fie de acord cu un text sute sau mii de persoane. Despre formulare, ce să mai vorbesc? Eu am alte exigențe. Desigur, este o formă de protest sau de atingere a unor scopuri nobile care uneori a funcționat. De cele mai multe ori, nu.

Odată cu apariția Internetului tot felul de organizații sau structuri mai mult sau mai puțin obscure te invită la sondaje sau la semnat petiții pe diverse teme: de la homosexualitate la fotbalul feminin în sală, de la legalizarea prostituției la mărirea pensiilor foștilor ceapiști.

Nu am semnat niciodată, deși cu unele teme pot fi de acord.

Nu am participat la grevele din învățământ și nu am fost de acord cu ele, deși în anii ʹ90 erau la modă, mai ales cele studențești. Consider că niște intelectuali pot găsi alte forme de protest… mai convingătoare, mai rafinate. Nu retransmit mesaje religioase sau de altă natură la încă 6 sau 12 prieteni ai mei, deși, sau tocmai pentru că, sunt amenințat cu o pedeapsă divină. Șantaj în numele Domnului.

Sistemul acesta piramidal care pe vremuri, când nu exista conexiunea cibernetică, se desfășura cu vederi trimise prin poștă, a fost preluat cu succes de excrocheriile financiare gen Caritas sau FNI. Pentru mine sunt la fel de demni de dispreț atât organizatorii cât și cei care au crezut în ei.

În opinia mea, nu numai jocurile piramidal-financiare trebuie refuzate din start, fără analiză (ca propunerile de perpetuum mobile), dar și ofertele foarte avantajoase. Nu retransmit tot felul de filmulețe cu pisici sau copii minune, știri senzaționale, glume sau caricaturi. Nu‑mi place nici să le primesc. Atâtea prostii circulă pe Internet încât îmi vine din ce în ce mai greu să decelez lucrurile cu adevărat interesante. Nu citesc nicio reclamă care îmi invadează intimitatea atunci când intru pe un site.

Nu reușesc totuși să mă protejez. Titlurile mă agresează în continuare: învățați limba engleză în două ore, alifie minune, te vindeci de cancer, slăbești mâncând orice și oricât. Nu am participat niciodată la concursuri radiofonice în care ți se pun întrebări imbecile de cultură generală pentru un uscător de păr sau un weekend la Sovata. Unii oferă și un set de cărți. Nu doresc să‑mi aleagă altcineva lecturile. De pe vremea regimului comunist, am căpătat o repulsie pentru adunările populare la care eram obligați să participăm. Pe soare, pe ploaie, stăteam ca vitele, ore în șir, să treacă convoiul prezidențial sau să înceapă discursul plin de platitudini al conducătorului care urma să fie prezentat ulterior pe larg la televizor.

Trăiesc și acum senzația că cei care se ocupau cu propaganda ori erau complet cretini, ori doreau cu tot dinadinsul să‑l discrediteze. Securitatea sigur cunoștea efectele acestui tip de propagandă. Nu cred nici în adunările din ziua de azi, cele electorale semănând în multe privințe cu adunările comuniste. Mitingurile așa-zise ad‑hoc, organizate pe Internet, au un parfum pregnant de manipulare. Cred că singura adunare populară veritabilă, deși inițial organizată și ulterior amorsată de provocări suspecte, a fost pe 21 decembrie 1989. Vorbesc de istoria trăită. Nu știu ce s‑a întâmplat, de exemplu, la Marea Adunare de la Alba Iulia, pe 1 decembrie 1918, dar știu că jocurile au fost făcute mult mai târziu de către marile puteri la Paris și că fără intervenția Reginei Maria ar fi rămas un foc de paie. Așadar, nu particip la mitinguri, adunări populare, îmi repugnă întrunirile politice, nu doresc să aplaud la comandă sau să strig lozinci.

Nu merg la vot în vremuri de criză morală. Nu știu dacă fac bine.

Dante mi‑a rezervat un loc destul de prost plasat în iad.