Alimentara 2

Ilie

Când eram pionier, am primit o insignă cu textul „Ai făcut progrese”. Nu era vreun premiu, dar a fost foarte motivant, a început Ilie în fața Alimentării, dosind o bere (m-au amendat odată pentru băut în locuri publice, explică). Și o diplomă pentru realizarea 100% a angajamentului de muncă patriotică la toți indicatorii, pe 1983. De fapt, diploma era colectivă, pentru întregul detașament dar eu chiar pusesem osu’ la treabă. Am cules castane, colectasem sticle, borcane și hârtie. La cartofi n-am fost decât în clasele mai mari, dar era distracție maximă, ne dădeau și cornuri. Aveam potențial, dar n-a fost să fie.

Ilie are 50 de ani și o barbă profetică, e brunet, îndesat, locuiește într-o casă lipită de Alimentară și nu e angajat nicăieri. Are studii superioare, părinții i-au fost profesori universitari, dar el nu găsește nimic de lucru pe gustul lui. Ar putea lucra ca instalator, zice că se pricepe, întreb zilnic atâta lume, că se perindă o mulțime de oameni pe la alimentară.

Într-o dimineață e hotărât: nu îmi mai caut de lucru. M-am săturat. Ani de zile am întrebat în stânga și în dreapta și nu s-a găsit nimic pentru mine. M-am resemnat.

Ziua următoare, îl văd dând cu sapa, preocupat, într-o curte nu departe de noi. Îmi face cu mâna cu subînțeles: era ocupat, lucra. N-a existat o altă zi în care să îl văd în alt loc decât în fața alimentării.

La cât de încrâncenat își căutase de muncă, ce ți-e și cu soarta asta, să îți ofere de lucru chiar când ai încetat să cauți, să mai fie și o zi însorită, numai bună de petrecut la povești.

Angajarea n-a durat prea mult, Ilie e din nou de gardă cu o țigară, agitat că trebuie să vină un prieten să-l ducă în Poiana Brașov, la un restaurant bun, unde aseară a fost petrecere mare și a rămas multă mâncare de calitate. Intră să își ia o bere înainte, așa, de poftă de mâncare.

Îl aud, nervos, către Vânzătoare: tu chiar nu te gândești să pui nicio bere la rece în frigiderele alea? Frustrat că e nevoit să își cumpere berea călduță, nici nu salută când iese.

Merg cu pași înceți ca să-i aud povestea, depănată pilduitor unor muncitori în construcții, ce-și luaseră o pauză: când aveam opt ani, prinsesem un bărzăune și un băiat din cartier îl voia foarte tare, posibil pentru insectar, sau ca să impresioneze vreo fată. Mi-a promis în schimb un dreptunghi din ciocolata lunguiață cu cremă. L-am observat de la distanță cum sugea crema din bucățica de ciocolată printr-o margine. Nu puteam nici să alerg, cu bărzăunele legat de un picioruș cu ață, care continua să se mențină sus în zbor, practic aveam un bărzăune în lesă. Îmi doream mult bucata de ciocolată, dar m-am simțit înșelat, așa că am eliberat bărzăunele chiar în fața lui și l-am lăsat cu o jumătate de dreptunghi de ciocolată fără cremă aproape topit în palmă.

Extraterestrul[1]

Sunteți măritată? mă întreabă extraterestrul.

Foarte.

Dar să veniți să vă dau un mărțișor săptămana viitoare, îmi dă el întâlnire la Alimentară. Sper că aduceți mărțișoare, i se adresează Vânzătoarei care ridică din umeri. Mă duc să beau o bere, că-s prea treaz.

Nu îl mai văd în nicio zi din săptămâna următoare, firește, pentru că-i ajung banii maximum câteva zile după ce ia pensia.

Elena[2]

Băi mi-am făcut toate compunerile cu AI și profa nu s-a prins, intră copilul pufos, lipit de telefon. Am știut că și alții făcuseră, când le-au citit, că AI folosește cam același stil, cuvinte aruncate. Dar nu ne-am turnat între noi, practic am economisit timp. Ce avalanșă de metafore, era terminată profa în lacrimi: ați făcut enorme progrese. Hai că mai vb, închise el, cumpărându-și chipsuri.

Dumneavoastră fumați în fața magazinului și aruncați chiștoacele pe jos? întreabă îndrăzneț tânăra intrând.

Da, eu, răspunde Elena, asumându-și mizeria făcută la comun.

V-aș ruga să folosiți o scrumieră, vă pot aduce eu una. Trebuie să păstrăm curat.

Da, mulțumesc, aduceți-mi, o țintuiește Elena cu o privire de fier și fiere.

N-apucăm să comentăm întâmplarea, că îmi taxează cumpărăturile vorbind la telefon: Să mă uit pe broșura cu instrucțiuni? Chiar și tradusă… Tre să te prinzi, viața e prea scurtă ca să citești instrucțiuni, apeși butoanele până te lămurești cum funcționează.

Îi urez șoptit o zi mai frumoasă decât afară – ploua apăsător, lung, mohorât în mijlocul verii. Mi-a întors zâmbetul: mie îmi place cum e acum. Pentru cineva care urma să-și petreacă întreaga zi în interior, era vremea potrivită.

Junii[3]

Dragoș, vecinul de vizavi, e vătaf al junilor (conducătorul cetei în anul respectiv).

E printre primii care iese din casă ferchezuit și aruncă găleți de apă pe stradă, s-o curețe de excrementele cailor.

E Duminica Tomii la Brașov, prima după Paști, când junii coboară în Cetate. Pe strada Curcanilor[4], agitația începe din zori, când armăsarii sunt legați în dreptul porților și nechează puternic unii la alții, câinii latră, somnul cartierului se evaporă într-o bucurie-entuziasm.

Lumea iese bucuroasă la porți să îi vadă defilând, în straie străvechi de sărbătoare [5], către parada din centrul orașului.

Circulația va fi oprită pentru câteva ore. Ne rugăm cu toții să nu pornească ploaia.

Acum e momentul să cobor la Alimentară, până începe agitația. Elena fumează, a dosit ghivecele cu flori aflate la vânzare în față, ca să nu tenteze caii. Poartă un tricou rock, îi observ și un tatuaj.

Singura dată când parada n-a avut loc a fost în pandemie, când a fost restricționat și mersul la Înviere, în noaptea de Paști. Însă imediat după 12 noaptea, doi juni (veniți de la Biserica Sfântul Nicolae, din Piața Unirii), au adus lumina călare celor care ieșiseră la porți cu lumânări. Hristos a înviat! Adevărat a înviat! răsuna cartierul. Lumina miracol trecea de la om la om.

Nicu

Nicu lucrează la spații verzi și, în afara programului, profită că are sculele pe mână și tunde iarba din curțile celor care n-o fac singuri. Îl întâlnesc la Alimentară, de unde își ia apă sau suc. Negociez un pic prețul, pentru că data trecută i-am dat cât a zis și l-am văzut un pic mâhnit, semn că ar fi putut cere mai mult.

Își face treaba exemplar, îmi propune preț promoțional pentru tura următoare, peste o lună și ceva, pentru că am fost amabilă și i-am făcut o cafea. O întreabă pe fiică-mea ce studiază. Psihologie, zice ea. Și ce înseamnă psihologie? e interesat Nicu.

Ne ajută să înțelegem de ce gândim și simțim anumite lucruri și de ce ne purtăm într-un fel sau altul. Un psiholog încearcă să te facă să înțelegi ce se întâmplă cu tine, dacă nu te simți bine sufletește, ca să nu te frămânți singur.

Înțeleg, sare el. Ca să fie bine totul pentru tine, și casă și familie, așa e?

Fix așa.

Cvasi-vagabondul umple strada cu vocea: Am o dramă mică-mică/ aș schimba-o, da mi-e frică/ nu cumva din întâmplare/să primesc una mai mare, șontâc-șontâc, către Alimentară, încercând să își depășească semi-pareza.

– Bună, vecine!

Adaug, văzându-l că se deplasează fără cârjă: Ai făcut progrese!

[1] pentru cine n-a citit prima parte, e vecinul care crede că aparține altor lumi

[2] vânzătoarea cea nouă

[3] există 7 cete: Junii tineri, Junii Curcani, Junii Batrâni, Junii Dorobanți, Junii Albiori, Junii Roșiori și Junii Brașovecheni

[4] de pe care urmează să coboare junii Curcani

[5] portul Junilor e o broderie vizuală a identității românești din Șcheii Brașovului – un mix de estetism, istorie și ritual. Fiecare detaliu – de la pana de păun de pe căciulă, la paftalele de argint, vorbește despre o comunitate simbol al continuității. Costumele cetelor se diferențiază prin număr de paiete, broderie, fast cromatic și piese specifice.