Nunta, de Alex Maroiu, Editura Pastel, 2024
A fost odată comunismul (Nunta, de Alex Maroiu, Editura Pastel, 2024)
„Știți care este deosebirea dintre capitalism și socialism? Capitalismul este bazat pe exploatarea omului de către om, în timp ce în socialism este invers“, spune unul dintre eroii lui Alex Maroiu, făcând referire la o glumă care circula în perioada comunistă. Cam atât își permiteau românii pe atunci, să facă haz de necaz. După trei decenii de la Revoluția din 1989, unii au uitat cum era înainte, alții sunt prea tineri să le pese.
Alex Maroiu reușește să ne aducă aminte ce n-ar trebui uitat și o face nu într-unul, ci în șase romane: Viaţa la periferie (2016), Umbrele trecutului (2017), Minciună şi trădare (2018), Spre Occident (2019), Sfârșituluneiere (2020) și O revoluție ratată (2022).
Despre ciclul Anii Cenușii, scriitorul lon Popescu Topolog nota câteva impresii în volumul său de critică literară Lector-Lictor: cronici si articole literare, vol. II, apărut în 2020 la Editura Pastel: „Saga lui Alex Maroiu concepută pe mai multe volume, cu personaje continuate sau reluate, cu povești interferate sau chiar suprapuse, cu succesiuni de generații, cu introducere pe parcursul derulării a noi și noi personaje – îi oferă șansa să construiască o lume și un timp. Tipuri umane desprinse din realitatea acelor ani se interferează dinamic pe trasee sociale, profesionale, psihologice, etice, politice. Tot timpul se întâmplă ceva, personajele se ciocnesc, interferează, se cuplează, se surprind, se denunță, se bârfesc, se apără sau se urăsc, stârnind simpatii, antipatii, atașamente, despărțiri, viclenii, dar și sinceritățiși chiar sacrificii.“
Deși puțini prozatori se încumetă să scrie romane-fluviu, această saga narativă în șase volume probează că, așa cum afirma Iulian Cătălui, într-o cronică apărută în revista Utopiqa la Sfârșitul unei ere: «departe de a fi epuizate, posibilitățile romanului social și politico-istoric, având ca suport evenimențial perioada istorică dintre 1947 și 1958, adică „obsedantul deceniu“, cum l-a numit Marin Preda, cu o formulă cvasi-memorabilă, sunt numeroase și insuficient cercetate. Protagoniștii tuturor celor șase romane ale ciclului Anii cenușii de Alex Maroiu sunt Dan, Silvia, Paul și Gabi, patru personaje interesante și vii ale căror destine se întretaie vreme de 30 de ani de istorie a României. În intervalul 1945-1989, fiecare dintre cele patru personaje principale s-au adaptat, mai mult sau mai puțin abil și mercantil, condițiilor sociale și istorice, proprii unei societăți deja intrate în metastază, nedrepte, mutilate de inegalități.»
După o asemenea frescă a societății românești din perioada comunistă, romanul Nunta, apărut în 2024 la Editura Pastel, apare ca o continuare firească (și necesară) a ciclului Anii Cenușii. Tipologiile umane sunt altele, însă destinele lor apar la fel de încorsetate de contextul socio-politic.
Aduse împreună de nunta Ginei cu Bertrand, personajele sunt obligate să-și înfrunte demonii, să își exorcizeze trecutul. Povestitorul însuși pendulează între sentimentele retrăite ale unei vechi și eterne iubiri cu Gina și dragostea sinceră și leală pentru soția lui, Erika. Scenele din trecut alternează cu cele din prezent, dezvăluind drame și clarificând statutul celor care iau parte la eveniment. Printre invitați nu există cavaleri fără teamă și prihană, nici ticăloși fără scrupule. Alex Maroiu își pictează eroii în nuanțe de gri, capabili de sentimente nobile, dar și de trădări, contracte mefistofelice, duplicități. Adică exact ca-n viață. Ovidiu și soția lui cu cincisprezece ani mai tânără, Fany, iubita ei lesbiană Nina, Sonia cea mereu gravidă ̶ sunt personaje construitedin bucăți de oameni reali, pe care autorul i-a întâlnit cândvaîn carne și oase,un firesc care transpareîn gesturi sau dialoguri.
Însă cel mai mare merit al cărții este autenticitatea decupajelor umane, demontând mituri la ambele capete ale scalei între rai și iad. Comunismul în România nu a fost o perioadă în care să respiri liber, dar nici un gulag. Oamenii trăiau, iubeau, se căsătoreau şi îşi creşteau copiii în singura realitate ce le era îngăduită şi încercau să o facă dacă nu mai bună, măcar suportabilă. Singurul lucru care le lipsea cu adevărat era libertatea, de mișcare, de exprimare, până și de gândire. Iar pentru a o câștiga, unii au plătit cu ce aveau mai scump: viața.
Revoluția a șters cu buretele vechile rânduieli, ceea ce era un lucru bun. Dar ce a pus în schimb, cu ce a umplut golul rămas? Alex Maroiu își pune o problemă etică mai mult decât firească, necesară. „…viața trebuia să meargă înainte, fără să țină seama de tot ce se dărâma la tot pasul. Eu nu iubisem comunisul, nu aveam ce regreta privind cumse prăbușea. Dar vedeam că societateacare pierea ducea cu ea, în grabă, în mormânt, totul, și rău, dar și bun. Pentru că nimeni nu avea timp să aleagă una de alta, să judece și să păstreze ceva.“
Probabil au curs râuri de cerneală încercând să explice mecanismele ascunse în spatele schimbării pe care românii o scriseseră înainte pe străzi, cu sânge. Dar puțini autori au avut curajul să spună ceea ce Alex Maroiu pune în gura lui Ovidiu, personaj întruchipând un fost securist: „Noi am fost cei care am reușit să terminăm cu vechea orânduire… Numai că pe noi nu ne interesează gloria, ci banii. Noi, securiștii care avem banii și relațiile, trebuie să fim uniți și să lucrăm rapid… Poporul a tăcut mereu. El nu a contat niciodată. Până s-or trezi cei mulți, eu voi fi deja cu banii în conturi. „Și dovezile trecutului?“ – întreabă Alex, deopotrivă vocea autorului și erou principal. „Vom arde toate arhivele.“ „Și memoria oamenilor?“. „Totul are un preț. Vom pune ceva bani deoparte pentru a cumpăra conștiințe.“ Cinismul răspunsului ar putea să-i șocheze pe cei care n-au trăit binefacerile comunismului pe propria piele.
„Un popor care nu își cunoaște istoria e condamnat să repete greșelile trecutului“, spunea Nicolae Iorga, un citat care nu și-a pierdut actualitatea. Iar noi, generațiile de astăzi, care trăim într-o lume nouă dar nu lipsită de probleme și contradicții, ar trebui să întâi să înțelegem de unde vin rele cu care ne confruntăm în continuare. Iar trezirea conștiințelor, scuturarea de torpoare, o târzie însă necesară epifanie nu poate veni urmărind filmulețe de youtube sau Tic Tok, ci din lecturi trecute prin filtrul gândirii. Numai că, astăzi, să citești pare a fi o activitate demodată și subversivă, la care se dedau doar o mână de sectanți împătimiți.
Sau, ca să parafrazez niște cuvinte celebre: Literatura a murit. Trăiască literatura!
