Bordeiul Babei și palatul Moșului

Nu fete, ci băieţi aveau Baba şi Moşul din povestea aceasta. Amănuntul va schimba fundamental datele, dar nu va exclude nicidecum o morală adecvată.

Iată cum au decurs întâmplările:

Într-o zi, băiatul Moşului zise:

– Tată, eu m-am gândit să plec în globalitate, să-mi încerc norocul.

Deși tânărul se aștepta la tot felul de proteste părintești și încercări de reținere, Moșul grăi precipitat:

– OK! Abia aşteptam să te scot de la întreţinere. Nici lemne de foc nu mai avem. Pleacă, băiete!

După vreo trei ani, flăcăul se întoarse în bordeiul părintesc la bordul unei maşini extrem de elegante. Moşul nu se pricepea la autoturisme, nu recunoştea decât Dacia 1000, dar Baba, expertă, descoperi imediat un  Lamborghini decapotabil.

– Ei, fiule, ce mare brânză ai făcut prin acele străinătăţi? întrebă radiind de bucurie Moșul.

– Ce brânză tată?, am făcut avere, mare avere!  Uite aici un card pentru matale, poţi cumpăra cu el orice îţi pofteşte inima.

– Chiar orice?

– Absolut orice, chiar şi un satelit.

Atunci bătrânul îşi trase blugii peste izmene şi porni în grabă mare  spre centrul satului. Se întoarse foarte repede cu o bere la bidon de doi litri şi cu o pungă de pufuleţi.

În timp ce moşul îşi turna licoarea într-o ulcică dacică, feciorul aduse echipe întregi de constructori şi specialişti care se apucară să transforme partea de bordei ce-i aparţinea tatălui într-un palat cu şase etaje şi trei turnuri de veghe. Cumpără vaci, boi, oi, capre, găini, curci şi chiar struţi şi angajă oameni să îngrijească de toată suflarea animală și păsărească. Îi mai comandă moşului trei perechi de blugi noi, precum şi o cisternă de bere remorcată direct de la fabrică și instalată sub un palmier adus din Tunisia..

Atunci se înfăţişă şi fiul Babei în faţa mamei și zise:

– Nu putem să rămânem pasivi, am să plec şi eu după căutarea norocului! Pune-mi ceva la traistă şi dă-mi un fular că văd că se face frig.

Rămasă singură în partea ei de bordei cu pereţi de paiantă şi acoperită cu stuf, Baba trăgea cu ochiul la palatul Moşului şi adesea mai fura câte o găină sau un pui de struţ, că pensia nu-i ajungea ncidecum. Dar cel mai mult se tot uita pe uliţă în aşteptarea băiatului şi-l înjura vârtos pe moş.

– O să vadă el, boşorogul, când o veni al meu cu camioane încărcate şi cu Nicole Kidman la braţ! îi zicea unei vecine dinspre nord.

Neştiind de furtişagurile meschine ale Babei, Moşul îi mai strecura seara peste gardul despărţitor de marmură de Carrara înălţat de fiu, câte-o strachină cu ciorbă de perişoare, vreo plăcintă poale-n brâu și o ulcea dacică maronie și zdravănă de bere umplută direct de la cisterna lui.

– Bogdaproste! zicea, mieroasă, Baba, şi în gând: „Să te ia dracul!”.

Într-o noapte de vară, târziu, când toţi vieţuitorii, inclusiv struţii, dormeau, se auzi dinspre vest un vuiet cumplit de motoare. Toţi se treziră şi ieşiră în uliţe. Încet, încet, dar cu avânt, un convoi de buldozere nou-nouţe se îndrepta spre casa Moşului şi a Babei, jumătate palat, jumătate bordei.

În primul buldozer, în cabină, fu zărit, cu o faţă plină de satisfacţie,  fiul Babei. Ajunse în faţă, utilajele se năpustiră spre palatul moşului şi începură să-l demoleze. Cădeau etajele unele după altele, iar marmura de Carrara se făcea ţăndări.

Recunoscându-şi fiul, Baba se apucă să strige:

– Opreşte, nătărăule, că-mi dărâmi şi bordeiul meu!         

Și, chiar în acel moment, se prăbuși şi bordeiul Babei peste marmura Moşului.

– La azil cu voi, neisprăviţilor! strigă plin de mânie și ură fiul Babei.

Atunci apăru şi fiul Moşului, fluierând a pagubă. 

– Numai tu eşti de vină, nenorocitule, îi strigă Moşul. Blestematule! Nici nu ştii ce bine trăiam eu cu Baba înainte de a veni tu cu bogăţiile tale otrăvite!. Ia-ți cisterna aia ruginită și cară-te unde-oi vedea cu ochii!

După aceea, Moșul și Baba au trăit fericiți până la și mai adânci bătrâneți…