Triaj prin sânge și valuri, Alexandru Petria

în creștere,

unghia lunii zgârie cerul

ca să curgă din el lumina (joint)

Se spune că poezia e o stare de spirit izvorâtă din cele mai profunde trăiri ale eului, o forță instinctuală, „un instinct primitiv“ cu „propriile sale ritmuri neînduplecabile în sine”. (Siegfried Mandel, Rainer Maria Rilke, The Poetic Instinct)

Numai că singur spiritul poetic nu mi se pare suficient, deoarece poezia are nevoie de mai multe ingrediente subtile pe care puțini au darul să le plămădească în proporții ideale.

Sigur: Poeți și poeți. Cititori și cititori.

De câte ori se ivește „șansa astrală”, citesc pe nerăsuflate poezie.

S-a  întâmplat de curând cu volumul TRIAJ PRIN SÂNGE ȘI VALURI al scriitorului și jurnalistului Alexandru Petria.

Cartea a apărut în primăvara acestui an, la editura Tribuna din Cluj și are pe coperta unu o ilustrație expresivă a lui Georges Mazilu, artist francez de origine română, autorul unor picturi pline de simboluri, realizate în nuanțe sepia.

De la primul poem când încep să fugă câinii din oraș până la ultimul rămâne pe altădată, poetul își urmează, în matca structurii metaforice, sensul filozofic, altul decât cel curent. Fiecare poem e o poveste care, deși desprinsă din viața de zi cu zi, dobândește armonie și grație prin metafora totală, la rândul ei, un „poem mic, o structură cu o temă dominantă“ (George Călinescu, Principii de estetică).

Aflat în plină maturitate artistică, poetul Alexandru Petria realizează un tablou panoramic al condiției umane, cu temele majore ale unui prezent distopic generat de efectele deloc faste ale globalismului care, de ani buni, subminează valori civice, precum dreptatea și libertatea, una din cheile în care am citit poem cu poem.

Într-o ordine aleatorie, experiența jurnalistică, profilul moral al poetului și, nu în ultimul rând, măiestria artistică dau clasă acestui volum.

Câteva din subiectele ce dau viață, farmec, culoare și prospețime fiecărei poezii: prezentul lipsit de perspectivă conduce la adevăruri limpezi-cristal: când au început să fugă câinii din oraș/ urmează linșarea celor nealiniați. Dacă pentru o viață e nevoie de altceva decât de un aer cu un deficit de fier […] anemic, într-o lume în care progresul induce noi provocări, oamenii de știință inventează și tot inventează, inclusiv apa uscată ca să rezolve, ni se spune, cu umor amar: cariile, obezitatea, cancerul și topirea ghețarilor. Fiecare cuvânt conține un sâmbure de poezie, iar din versuri răsar fructe pline de savoare, chiar dacă temele abordate nu sunt din cele mai luminoase. De pildă, un enunț de felul: adevărata dimineață vine când n-o mai vezi îi conferă unui adevăr, altminteri obișnuit, o dimensiune profundă, specifică poeților de cursă lungă, conștienți de valoarea lor.

O subliniere distinctă pentru nuanțele libertății, un accent special pe poezia fără iluzii dedicată fiicei sale Bianca, conține constatarea fundamentală, realizată cu imagini puternic vizuale: dar nu invidia niciodată nebunii/ care sunt oamenii cei mai liberi și-n cămașă de forță, căci Libertatea-i un destin personal. Omul e trecător. Se risipește. Dispare. Numai cerul e aplecat/ ne numără câți mai suntem. Goana după măriri, specifică celor cu orgolii exacerbate seamănă cu nebunia: fiecare nebun se bate/ măcar pentru două minute pe soclu.

Când respiri poezie, te  întrebi: Ce e poezia? Răspunsul poetului marchează un teren accidentat: Poezia e numai off-road.

Deși de mici dimensiuni, poeziile acestui volum conțin, simt nevoia să o repet, succinte povești de viață, cu titluri-aforisme sau titluri-definiții cu iz de sentință: din delicatețe mi-am pierdut viața, a scris/ amicul rimbaud,/ sunt un ratat din delicatețe.

Melodia vieții nu seamănă cu faimosul cântec la vie en rose și se întâmplă, nu de puține ori, ca nota dominantă să fie tristețea, ceea ce însă potențează calitatea umană: când ești trist, rămâi om.

Poeziile joint nu sunt „țigări” cu ierburi, ci pilule cu esențe poetice tari ce stârnesc emoții puternice. Miresme tari concentrate în carcase (eprubete) mici. Dintr-o astfel de carte, n-aveau cum să lipsească trimiteri fundamentale la o credință asumată și de bun-simț: ești dus dacă nu înțelegi/că și sfinții au avut erecție/ măcar pe acest considerent/avem o șansă.

Calitatea fiecărei poezii rezultă  din accentul pus pe cuvinte cheie, tributare experienței acumulate, maturității poetice. Câteva exemple la întâmplare: toamnă, iubire, lumină, boală, simptom, bărbat, femeie, iubită, suflet, dragoste… Dar și viitor, termen al cărui sens conduce spre singura direcție posibilă: respirăm viitorul neapucat al morților/ și ei sunt viitorul nostru cert (circuitul omului în natură). Viitorul seamănă cu un personaj căzut de pe scenă (noua scenă). Aș mai puncta o inedită declarație de iubire menită să încălzească sufletul oricui, inclusiv al unui mizantrop sau al unui ursuz: o să te iubesc/ până curentul electric/ se va opri în cabluri să respire (joint).

Cum perspectiva cărții e una panoramică, tot mișcându-ne prin universul poetic petrian, vom da și de simbolul vrejului de fasole pe care Jack tot urcă și urcă. Sau vom afla despre de taina boltitului, nedescifrată (boltitul), de un bebeluș cu burta plină de bere și ne vom „desfăta” citind despre fragilitatea poveștilor de dragoste (treaba hazardului).

Tabloul poetic nu ratează cea mai frumoasă perioadă, copilăria (lemne de foc), un scurtmetraj cu bunici plecați, cu locuri scăldate de un pârâu și mirosul de iarbă proaspăt cosită.

Imagini vizuale pregnante și expresive. De citit și recitit poezia inima. Metafore suculente.

Tehnică, măiestrie dirijorală în a stăpâni cuvintele ce știu să se aștearnă pe portativ.

Armonie, finețe, delicatețe, simplitate demne de miniaturi instrumentale, uneori, cu tente humorești ca în indispensabila pădure: niciodată nu-s destule țâțe să fie lumea mulțumită/ cine-și amintește câte războaie au pornit, / doar vidul n-are margine cu pădurea cu sâni sau o pereche de țâțe este o minune rezonabilă.

În loc de concluzie, recomand cu plăcere lectura volumului TRIAJ PRIN SÂNGE ȘI VALURI, popas vital la răscrucea dintre lumea lăuntrică (sânge) și fluxul  (valuri) vieții, mai ales când totul riscă să o ia la vale. Poetul convinge că direcția aleasă de fiecare contează de fapt. Dincolo de demersul poetic și artistic, cumpătarea, proiecțiile de bun-simț, tonalitățile ușor amare spre hazlii propuse ar putea da roade în sensul de a nu mai fi atât de caraghioși când ne grăbim să luăm totul prea în serios.

 Alexandru Petria

Debutează în revista Tribuna, 1983.

Apariții editoriale (poezii, proză scurtă, romane, antologii, interviuri)

Neguțătorul de arome (poezii 1991), 33 de poeme (1992), Zilele mele cu Renata ( roman, 2010), Deania neagră (proză scurtă, 2011), Călăul harnic (poezii, 2012), Rugăciuni nerușinate & alte chestii (poezii, 2013), Convorbiri cu Mircea Daneliuc (2013), România memorabilă (interviuri cu scriitori, 2013), Cele mai frumoase poezii ale anului, Cele mai frumoase proze ale anului (antologii, 2014), Cele mai frumoase poezii ale anului, Cele mai frumoase proze ale anului (antologii, 2017), Până unde are oxigen dragostea (poezii, 2018), Cum văd lumea. Împotriva globalizării și corectitudinii politice, despre digitism & alte lucruri (poezii, 2019), Timpuri virale. Gânduri pe contrasens (poezii 2020), Ce facem cu România (antologie, 2022), Înainte de venirea asteroidului (poezii, 2022).