Locul tainic
Locul tainic
Știu că e aici în inimă,
în splină, în plămâni, câteodată doarme în creier.
Nu se mișcă, nu vorbește, se ascunde ca o umbră.
Ia culoarea colțului de ficat dacă trebuie, ca un cameleon visceral.
Nu vrea s-o prind, nu vrea s-o simt,
iar eu mă prefac că nu există, o ignor.
Nu-i vorbesc, n-o ating, n-o pomenesc, încerc s-o neg, să uit că există.
Dacă-i spun numele o dată, începe să zvâcnească, să sângereze,
apoi doare, doare așa de tare că și ea se sperie
când mă vede cum mă albesc la față.
Da, rana mea dragă,
stai acolo ascunsă, în inimă, în plămâni,
stai acolo și taci, și dormi,
și te rog să mori odată,
dacă se poate…
Închis, deschis
Mă plimb pe lângă pereți
cu viața pe care am ales-o pentru mine.
Mă plimb pe lângă pereți,
iar tu te ții după mine.
Avem o relație bună, spui,
și te oprești privindu-mă de parcă ai cunoaște sensul vieții.
Îmi place ideea că asta crezi,
că și tu te înșeli la fel ca mine.
Așa că o iau de la capăt și mă plimb pe lângă pereți
și-mi închipui că sunt o ușă,
că mă deschid singură,
că mă dau la o parte
să treacă filosofia,
să treacă viețile tuturor,
să treacă cei care se cred importanți,
cei care și-au pierdut speranța,
cei cărora nu le pasă,
cei care se cred nemuritori,
cei care au inima de copil
și pasul ușor
și care în trecere mă ating cu degete de floare.
Iar eu mă voi bucura pentru că nu toate zilele vor fi la fel
și că viața de ușă, privită de sus, e bună.
Nimeni nu te poate deschide
dacă tu nu vrei,
nimeni nu poate râvni la viața ta
dacă poate trece de tine, prin tine.
Închis, deschis, închis, deschis,
așa am ales.
Îmi trebuie doar un loc mai bun
și aș putea să fiu o ușă decentă.
De aceea mă plimb pe lângă pereți,
cu tine,
iar în spatele meu ar putea fi
toate zilele noastre
care s-au pierdut
odată cu sensul vieții.
