Locul tainic

2024, Poezie | 0 comentarii

Locul tainic

 

Știu că e aici în inimă,

în splină, în plămâni, câteodată doarme în creier.

Nu se mișcă, nu vorbește, se ascunde ca o umbră.

Ia culoarea colțului de ficat dacă trebuie, ca un cameleon visceral.

Nu vrea s-o prind, nu vrea s-o simt,

iar eu mă prefac că nu există, o ignor.

Nu-i vorbesc, n-o ating, n-o pomenesc, încerc s-o neg, să uit că există.

Dacă-i spun numele o dată, începe să zvâcnească, să sângereze,

apoi doare, doare așa de tare că și ea se sperie

când mă vede cum mă albesc la față.

Da, rana mea dragă,

stai acolo ascunsă, în inimă, în plămâni,

stai acolo și taci, și dormi,

și te rog să mori odată,

dacă se poate…

Închis, deschis

 

Mă plimb pe lângă pereți 

cu viața pe care am ales-o pentru mine. 

Mă plimb pe lângă pereți, 

iar tu te ții după mine. 

Avem o relație bună, spui, 

și te oprești privindu-mă de parcă ai cunoaște sensul vieții. 

Îmi place ideea că asta crezi, 

că și tu te înșeli la fel ca mine. 

Așa că o iau de la capăt și mă plimb pe lângă pereți 

și-mi închipui că sunt o ușă, 

că mă deschid singură, 

că mă dau la o parte 

să treacă filosofia, 

să treacă viețile tuturor, 

să treacă cei care se cred importanți, 

cei care și-au pierdut speranța, 

cei cărora nu le pasă, 

cei care se cred nemuritori, 

cei care au inima de copil 

și pasul ușor 

și care în trecere mă ating cu degete de floare. 

Iar eu mă voi bucura pentru că nu toate zilele vor fi la fel 

și că viața de ușă, privită de sus, e bună. 

Nimeni nu te poate deschide 

dacă tu nu vrei, 

nimeni nu poate râvni la viața ta 

dacă poate trece de tine, prin tine. 

Închis, deschis, închis, deschis, 

așa am ales. 

Îmi trebuie doar un loc mai bun 

și aș putea să fiu o ușă decentă. 

De aceea mă plimb pe lângă pereți, 

cu tine, 

iar în spatele meu ar putea fi 

toate zilele noastre 

care s-au pierdut 

odată cu sensul vieții. 

Autor