Noi și bătaia
Circulă de o vreme pe net un textișor anonim, amuzant, cam superficial și scris cam într-un răspăr căutător de nod în papură, despre aptitudinile noastre definitorii, descifrabile, zice… semnatarul anonim, în limba pe care o vorbim. Mi-am îngăduit să adaug și eu câte ceva din ce oferă, cu multă generozitate, limba noastră. În italic sunt trecute mai jos preluările selective din textul inițial.
În limba română se ascunde un secret despre natura noastră românească. Noi suntem, prin excelență, niște bătăuși. Ne place bătaia! Așa zice autorul anonim, ignorând sensul adesea figurat al „bătăii” și faptul că multe expresii pe care el le socotește pur românești, deci caracteristice exclusiv nouă, circulă fest și în alte limbi romanice, ba, la o analiză atentă, cu „bătaie lungă”, unora dintre expresii li se pot zări până și rădăcinile latinești.
Noi avem de multe ori un simț exagerat al autoironiei și un fel rar de a ne bate joc de noi înșine. Adică… ne batem singuri cuie în talpă și, din cauza asta, se întâmplă, din când în când, și să batem pasul pe loc.
Nu-i vorbă, putem fi bătăioși, cu bun-simț și discreție. Bătăioși fără aroganță, pătrățele pe abdomen, tupeu și bicepși cultivați la sala de făcut mușchi. Putem străbate și cărări nebătute, deși în textișorul anonim se spune că noi nu parcurgem un drum, noi îl batem. Uneori… îl batem de pomană! Cum, tot de pomană, ne batem gura dacă interlocutorul e bătut în cap și nu pricepe mesajul, nici… unde bate vorba noastră. E ca și cum „popa ar bate toaca pentru o babă surdă”. Dacă o situație ne dă de furcă sau bătăi de cap, știm că e mai bine să batem în retragere o vreme, fără să ne dăm bătuți. Când suntem gânditori sau îngândurați, când intenționăm să facem ceva, ne bate un gând. Sau mai multe. Inima noastră de român nu pompează, ci bate! Cât timp bate, e bine! Dacă s-ar opri… O, nu! Ar însemna că… ne-a bătut ceasul! Să batem în lemn! Oare să nu știe autorul nostru că inima „bate” și la francezi („ton amour fait battre très fort mon coeur”) și, încă mai abitir, la temperamentalii italieni („l’amore che provo per te è come sentire il cuore battere all’impazzata”) sau chiar la nemți, mai temperați de felul lor („das Herz bis zum Hals schlagen”)?! Mi-l și imaginez pe autorul critic și „nebătăuș” al textișorului declarându-i în șoaptă persoanei iubite: „măi, dragă, când sunt cu tine, inima mea… pompează nebunește!”.
Dar noi, pentru că „bătaia e ruptă din rai”, nu prea tragem nimănui „o mamă de bătaie”, nici „o bătaie soră cu moartea”, mai degrabă batem mătănii ori ascultăm cum bat clopotele. De exemplu la vecernie, când „se bate ziua cu noaptea”.
Unii dintre noi pierd timpul bătând străzile. De la hoinărit, pot apărea probleme de confort. Că pantofii noștri nu ne rod, nu ne sunt mici sau mari, ci, scurt, – ne bat! Ștrengarii, bată-i vina!, se întâlnesc în timpul liber să bată mingea, la o miuță, pe maidan.
Suntem sociabili, comunicativi, ne place familiaritatea, totuși asta nu înseamnă că ne batem pe umăr oricând sau că ne batem pe burtă cu oricine. Suntem ospitalieri cu un nevoiaș care bate la ușa noastră. Când pleacă cineva de care abia așteptăm să scăpăm îi urăm „Drum bun și cale bătută!”
Unora le plac funcțiile, ahtiați fiind să bată cu pumnul în masă. Ca să-și atingă scopul, inșii ăștia sunt ca giruetele: se răsucesc după cum bate vântul și bat temenele în orice direcție.
Dacă tot veni vorba de urări, ca să urăm de bine cuiva îi spunem: „Bată-te norocul să te bată!”. Sau, tot cu simpatie, mai evaziv: „Bată-te să te bată!” Nu lipsesc nici urările pentru dușmani: „Bătu-l-ar sărăcia!”, „Bătu-l-ar focul!”, „Bată-l Dumnezeu să-l bată!”, știind noi clar că „Dumnezeu nu bate cu bățul”. Urările astea, fie de bine, fie de rău, nu „se bat cap în cap”, doar reflectă stări de spirit variate. Dumnezeu este invocat pentru că privirea Lui bate departe și, când adevărul pe care îl spui pare atât de incredibil încât interlocutorul te privește sceptic, zicem: „Să mă bată Dumnezeu dacă te mint!” În schimb, nu-l numim pe cel necurat, îi spunem „bată-l crucea!” și nu-i semn bun dacă ni se bate ochiul stâng.
Revenind la plăceri, ne place și să jucăm sau măcar să batem din picioare în ritmul muzicii, să batem tactul cu degetele pe masă. Unul dintre dansurile tradiționale din zona Moldovei este „Bătuta”. Iar în Oltenia… (cu) „două fire, două paie, (se) ia Ciuleandra la bătaie”! Unora, ce-i drept, ne place să batem apa-n piuă!, altora „să batem apa până iese untul” sau – celor cicălitori din fire – să-i batem pe alții la cap. Ne plac aniversările și, când cineva împlinește un număr rotund de ani, spunem că a împlinit „n” ani… „bătuți pe muchie”. Oferim, la astfel de ocazii binevenite, câte un buchet de flori „bătute” (liliac, narcise, frezii, maci), mai bogate în petale decât suratele lor simple.
Sunt și unii care, fără să vrea, după ce i-a bătut rău soarele-n cap, bat câmpii, cu sau fără grație. Dacă se ivește o împrejurare prielnică, de care trebuie profitat rapid, ne place (sau intuim că e bine) să acționăm ca fierarul, adică: să batem fierul cât e cald. „Battre le fer tant qu’il est chaud”, zic și frații noștri francezi, și frații italieni: „Bisogna battere il ferro finché è caldo”.
Sunt și lucruri pe care le socotim absurde sau inutile, și-atunci avem înțelepciunea să… nu ne mai batem capul cu ele, mai ales dacă, simultan, ne bat din greu alte griji. Nu obișnuim să batem monedă pentru orice fleac și nici nu ne batem cu pumnii în cap din nimicuri, dar ne înrudim bine cu Don Quijote și ne trezim în postura celui care se bate cu morile de vânt.
Acolo unde alții sugerează, unde spun pe ocolite ce vor, noi batem un „apropo” sau, mult mai plastic, batem șaua să priceapă iapa!
Când încheiem o afacere noi batem palma. Înțelegerea, bazată pe strângere de mână și cuvânt de onoare, poate fi definitivă, adică rămâne „bătută în cuie”, nu e nevoie s-o batem la mașină pe hârtie, s-o parafăm sau să ne batem cu pumnii în piept. Dacă partenerul n-o respectă, putem să-i batem obrazul și apoi să batem toba, ca să afle și alții că e un tip necinstit și că, în cazul lui, e valabil proverbul românesc: „gura bate fundul”.
Dacă doi se încaieră și unul se alege cu hematoame care bat în vânăt și bat la ochi, spunem că victoriosul „a bătut la el ca la fasole”. Să fie clar: ca la sacul cu păstăi de fasole, lovit cu bățul în bătătura gospodarului, ca să iasă boabele bune din tecile uscate. A nu se confunda cu zona culinară, cu felul de a pregăti fasolea, fasole bătută! La care, cât ai bate din palme, se poate adăuga o cană răcoritoare cu laptele nostru bătut.
În timp, ne-a bătut și norocul, ne-a bătut și soarta.
Ne-a bătut soarta că am avut de dus multe bătălii nedorite, aflându-ne când „în bătaia săgeții”, când „în bătaia puștii”, când „în bătaia tunului”. Între două bătălii, ne-au bătut brume și grindini, crivățul și seceta, cutremure și boli, dar n-am uitat să batem coasa ca să cosim fân pentru vite, să batem nucul ca să-i strângem roadele, să țesem artistic pânza la război cu fire „bătute” cu spata în urzeală, să batem albușurile cu zahăr pentru bezele, să batem covoarele ca să fie curat. N-am uitat să combatem coropișnițele și filoxera. Să batem recorduri. Odată i-am „bătut la fundul gol” pe barcelonezi la fotbal. Portarul nostru a fost imbatabil. Le-am luat Cupa Campionilor și le-am bătut în pumni „sâc! sâc!”. Gimnastele noastre olimpice au „bătut” calculatoarele care încă nu știau să afișeze nota 10. Odinioară i-am „bătut-măr” pe turci la Podul Înalt, la Călugăreni/Giurgiu, iar mai apoi la Plevna… Nu degeaba pe-atunci coroanele voievodale și regale erau „bătute-n pietre scumpe”! Încununau pe merit niște frunți demne de respect și niște minți luminate.
Ne-a bătut norocul că n-am fost niciodată într-atât de bătuți de vânt pe-afară și nici atât de abătuți pe dinlăuntru încât să nu mai facem haz de necaz. Simțul umorului ne-a ajutat mereu să răzbatem când ne-a fost greu, să străbatem anii fără să ne abatem de la calea cea dreaptă și de la ceea ce este important.