improvizații și nesupunere
improvizații și nesupunere
se făcea că mă aflam în coincidență de dragoste,
obligată să alerg de vreme sălbatică în locul ei pe câmp,
învîrtind pe degete inele despre care nu-mi mai aminteam
când și cum mi le-a pus…
și, fără să mai aștept forme de răbdare cu dimineți,
am ieșit să sting vertical sămânță firească de deochi,
s-o descânt cu vin în mijlocul tuturor lucrurilor
și s-o fac de rușine
ce să vezi?
imaginea din fotografie era complet roșie,
fluiera încet, purta invers pălăria
și-mi traducea foarte repede povestea ei tot în limba frunzelor
mult mai târziu, mi-am pus pantofii înrudiți împrejur
cu ieșirea îngustă spre Stalingrad,
mi-am deschis buzele
și am respirat rana de fum și de seară
mai aveam nevoie doar de paharul meu cu gustul înalt și adânc
să-mi umple agresiv întâmplarea cu refugiu până la gât
m-am așezat la rând,
prin întoarcere, patul s-a încordat…
s-a revoltat podeaua casei noastre
am vorbit mult timp despre lumina din curte
încordată într-un mod ciudat în aer,
țin minte că îți povestisem cum m-am trezit cuprinzând-o
și asta parcă mi-a întârziat orice mișcare viitoare
și gândurile,
și sensurile
mi-ai spus să aștept să treacă ziua în întregime,
să ridic un pahar cu gustul în sus,
ca obișnuinței să-i fiarbă sângele și aerul să devină
și mai revoltător
trupul mi se împrăștia în cuvinte,
mă luau cu ele și mă aduceau mereu în același loc,
aerul era tot înăuntrul meu,
de acolo aluneca încet pentru a înlocui orice lucru învechit
îmi place febra aceasta, o torn în forme de corăbii reale
fără să-i spun totul, trag o furtună pe sfoară
și ți-o trimit
*
lumina înfășurată pe după umerii mei
se vindecă de căzut într-o parte,
își satisface obișnuința cu un cer al gurii roșu,
cu un absurd fără conștiință,
care, mâine, are voie să fie în întregime al tău
dacă nu ești atent la semnele dintr-un greu de spus
ele vor îmbătrâni între diferențele de casă
și instinctul primar al unui mare circ de oraș
e bine să știi că patima e tot patimă,
copia fidelă a trupului unei năluci care se întinde din ce în ce mai mult
pe locul unde umerii au iubit-o repetându-se câte doi
de aici încolo e mai simplu să fii vină cu pereții subțiri,
sensul giratoriu de lemn nu te mai pune pe fug
*
ultima oară am avut destulă răbdare cu amiaza lui joi
sosită pe neașteptate dintr-o complicație adormită imediat în picioare,
în dreptul ușii
am pus-o repede și destul de neglijent pe seama unui trebuia să se întâmple,
am ridicat din umeri și am uitat de ea un timp,
însă, între aerul meu și aerul ei se încovoia spatele unei mici distanțe,
de la stânga și până la foarte aproapele și foarte mult doritul alb,
apretat și călcat în picioarele mele frumoase
după ce le balansasem îndelung, știți voi deja, peste Crimeea
așa că, i-am întrerupt brusc seara din cuprinsul smintelii,
n-am mai ținut-o niciun minut de vorbă,
am obligat-o să-și coasă singură de mână gusturile,
scrisul înclinat și dimineața mersului
și i-am arătat cu degetul locul de la parterul umblândului
cum altfel aș mai fi putut semăna cu o bicicletă de infinit intens
parcată fix în mijlocul cerului?
*
sunt mai tânără când privesc doar părți din mine,
le răsucesc și le scriu semne pe spate într-un alfabet morse,
bulversând ritualul de luni seara
tu vezi dinainte lăcomia mea
și atârni repede, să nu se prindă nimeni,
viitorul osului de pește exact în coada instalației electrizante
la capătul patului, oglinda mea se parfumează
alegând să coboare din frig sub cămașa poveștii de amor
cu care se ține de vreo câțiva ani de mână
se pare că trupul și-a ales o ținută de gală din pâinea vieții
și s-a îndreptat spre rai să le servească ceai
cărților de noroc când vor fi bolnave
ce frumusețe adevărată are explozia în fotografia asta, vei spune,
nici nu mai contează ce se va întâmpla după aceea în mintea ei!
deși n-am avut chitară, în noaptea asta ți-am cântat cu trupul meu
