Revenirea la doi
Vară
cuvintele ȋmi miros
a vară
s-au dezbrăcat de silabe
pe marginea poeziei
şi s-au aruncat
ȋn valurile ei
copii ȋnnebuniţi de
răcoarea ei
e vară
şi am ȋnceput
să-mi trimit la plajă şi gȃndurile
revenirea la doi
marea problemă a lui unu
este singurătatea
degeaba ȋl trage de mȃnecă
doi
unu se ȋncăpăţȃnează
să nu-şi ȋnsoţească umbra
născut mut
desenează doar ȋntrebări
pe autostrada cuvȃntului
la care nu va răspunde niciodată
e vară acum
şi se simte ȋndrăgostit
de singurătatea lui
fredonează ȋn gȃnd
„je t,aime, moi non plus”
