(fragment de roman)

Daniel fu invitat din nou la meșter acasă. La început se gândi să găsească un motiv pentru a nu se duce, căci nu dorea să se adâncească în tulburare. Însă, după câteva nopți de nesomn își zise că nu poate ocoli mereu familia bătrânului. Gândul lașității nu i-ar fi dat pace. Se pregăti tânărul. Își puse hainele cele bune, căci cele de lucru erau mereu pătate de vopsea. Și iconarul este doar un pictor ca oricare altul, meseria nefiind una curată, ca altele.  

Se uită încă o dată în oglindă. Toate erau în bună orânduială, își spuse. Văzu chipul familiar, de fiecare dimineață. Părul castaniu, îmblânzit cu pieptenul, fusese lăsat liber (la lucru îl purta strâns în coadă). Ochii albaștri priveau cu seriozitate, barba în orânduială și ea. Doar privirea, ce căuta îndărăt la el, avea o strălucire, ce nu fusese acolo mai înainte. În partea cealaltă a satului, în fața oglinzii din camera ei, stătea Marta zâmbind imaginii reflectate și imaginii lui, ce i se vedea de asemenea pe chip. Femeile mai ușor acceptă drumul inimii decât bărbații, fie ei și cunoscători ai celor nevăzute. Orice cută a rochiei de culoare verde fu netezită cu grijă. Niciun amănunt nu putea fi lăsat la întâmplare.

Porni Daniel cu pas măsurat spre casa tinerei lăsând inimii timp să se liniștească, lăsând răgaz minții să-i șoptească, înțelept sau nu, că întâlnirea nu va fi să însemne mai mult pentru niciunul. Doar o masă ca oricare alta, între cunoscuți. Chiar dacă, pe undeva, găsea neobișnuită noua invitație, căci până de curând, cu toată apropierea dintre ei, bătrânul nu îl chemase la el acasă.

Poate pierderea fiilor îl făcuse dornic să strângă tinerii în jurul lui, își zise, fiind însă mirat că, dintre meșteri, doar lui i se cuvenea cinstea.

Puțin îngrijorat, era. Zvonurile că bătrânul vrea să se retragă din viața atelierului se întețiseră de la ultima vizită și toți discutau că mica afacere îi va fi lăsată celui mai în vârstă dintre meșteri. Așa i se părea și lui drept, căci nu era înfumurat sau ranchiunos, chiar de-și spunea uneori că ar face treabă mai bună, ca unul ce aducea încă cele mai multe comenzi și se zbătea să vândă rodul muncii tuturor.

Ajunse Daniel la casa bătrânului cu trupul, mintea și inima strunite cu grijă, așa cum își amintea că domolise iapa pe care o adusese odată tatăl său, jumate sălbatică, jumate doritoare să-și asculte stăpânul. Îi veni în minte ziua în care, flăcăiandru fiind, se luase la întrecere cu alții. Când o atinsese pe spinare cu bățul, iapa îl zvârlise în praful drumului și fugise mâncând pământul. O căutase multe zile până o găsise murdară și speriată, ascunsă în pădure. Își amintea cum o adusese acasă, o curățase și o mângâiase să îi treacă sperietura.

Tatăl nu îl certase și nu îl bătuse când se întorsese plângând, strângând încă bățul în mână.

– Animalele și oamenii, își vor aminti pe ce drum și cum i-ai mânat și, chiar de uită, greu își vor recăpăta încrederea în tine, zise tatăl.

– Îi poți conduce pe cei din preajmă cu bățul, însă niciun folos nu va aduce asta, căci vor fugi când îți va fi lumea mai dragă. Poți supune, om sau animal, cu blândețe, iar ei îți vor sta alături la bine, însă mai ales când îți va fi greu, îi spuse, iar el ținu minte.

Data următoare când dori să se întreacă cu ceilalți, nimic nu ținea în mână, decât hățul și credința că el și iapa pot alerga în orice cursă cât timp au aceeași bucurie. Așa că porniră, iar el doar ținu frâul, strângând bine trupul puternic între coapse. După ce întrecerea se termină, descălecă și purtă plin de mândrie, pe drumurile prăfuite, calul spre casă.

Tatăl îl văzu. Nu zise nimic. Doar înclină mulțumit capul. Fiul acesta va fi un bărbat de ispravă, când timpul va veni.

Își aminti Daniel întâmplarea aceasta pe când suna la ușă. Una dintre fetele mici deschise ușa, cu aerul acela plin de importanță pe care îl capătă copiii atunci când fac treabă de oameni mari, și pofti musafirul în camera din față. Se așeză așteptând să vină gazdele.

În spatele ușii închise Marta își mai netezi o dată rochia cu palma, își puse mâinile pe obrajii încinși și intră.

– Buna ziua, spuse.

– Buna ziua, îi răspunse tânărul ridicând ochii care luau aminte de acum la fiecare amănunt al chipului, trupului și felului în care era îmbrăcată. Marta trăise toată viața printre pictori, așa că știa ceea ce avea să se întâmple – deci nu fără rost fusese toată pregătirea. Mai știa fata că și cele care nu putuseră a fi aranjate, o șuviță ce se încăpățânase să nu stea la locul ei, privirea, care poate dezvăluia mai mult decât voia posesoarea, fuseseră cu grijă observate.

Văzu Daniel. Văzu și Marta. Zâmbetul reținut ce-i încrețea colțurile ochilor și cămașa cea bună țesută cu mână sigură de mama tânărului, împodobită cu o cusătură discretă, ce se așeza potrivit pe trupul bine alcătuit, văzu părul lăsat liber ce ajungea până la umerii largi. În ochii albaștri se zări pe ea, întreagă.

– Părinții mei vor veni îndată, spuse, luând tava cu pahare și carafa de apă, pregătite din timp pe măsuța mai mică. Apă, nu vin, căci nu se cade a bea femeia și bărbatul ce nu sunt luați împreună, cu toate că aceste reguli erau deseori încălcate. Daniel își spuse și el că era mai cuminte așa, deși puțină siguranță lichidă poate că i-ar fi folosit.

Turnă tânăra apa limpede în pahare și se așeză la masă peste drum de tânăr.

Roși tânărul, căci își aminti atunci atingerea fugară a mâinii ei. Se îmbujoră și fata.

– Tatăl tău vrea să dea atelierul, spuse tânărul surprins că primul lucru pe care îl spusese era grija lui cea mai mare.

Marta nu se miră.

– Da. I-am auzit discutând pe ai mei. Vorbeau, dacă asta te îngrijorează, că tata vrea să-ți lase ție atelierul, deși nu se cade și nu s-a mai auzit de una ca asta. De asta te chemaseră prima dată când ai venit, însă nu știu de ce nu ți-au spus chiar ei.

În mintea lui Daniel, căruia i se pusese un nod în gât auzind unele ca acestea, se făcu pe dată lumină și înțelese în sfârșit de ce fusese invitat și prima dată, de ce fata venea mereu la atelier cu mâncare, din ce pricină fusese chemat și astăzi. Știa că bătrânul îi cunoștea foarte bine pe toți și înțelese că tulburarea lui și a fetei fusese bine înțeleasă de la prima întâlnire. Stăpânul doar încerca, cu blândețe, să vadă dacă cei doi pot găsi un drum unul spre celălalt. Mult mai ușor va fi să pună planul în aplicare dacă l-ar avea ca fiu.

Se limpezi inima tânărului, nu atât pentru gândul cu atelierul, deși nici asta nu era de lepădat, cât pentru că acum avea mână liberă și nu va mai purta cu el povara nerecunoștinței.

Se uită așadar în ochii Martei străduindu-se să citească dacă l-ar accepta sau nu, căci dacă cu alte fete nu ar fi stat pe gânduri, cu aceasta se simți lipsit de îndrăzneală. Văzu în ei că și fata înțelesese.

Neștiind ce să zică sau ce s-ar cuveni, tânărul doar întinse mâna peste masă, iar fata își puse mâna subțire peste palma lui mare.

– Se aude în sat că este o fată căreia îi treci destul de des pragul, spuse Marta încet, mai mult a întrebare.

Văzu Daniel, cu ochiul lui dinăuntru, chipul femeii la care mergea. Buzele roșii pe care le sărutase, trupul zvelt de care se bucurase de atâtea ori. Toate momentele de tandrețe îi trecură prin minte cu repeziciune, unindu-se într-o singură clipă, care le conținea pe toate celelalte. Repede veniră și iute au plecat, își spuse, căci secunda aceea în care ținuse mâna Martei în palmă cântărise mai mult decât toate. Cu adevărat nu reușise niciodată să o alunge din inima lui.

Privi apoi chipul Martei care se uita cu seriozitate.

Pe fata asta nici nu o voi putea cunoaște dintr-o dată, nici uita ca și cum nu a fost, își zise.

– Este adevărat, șopti, însă nu i-am promis nimic, nici ea mie.

– Femeile cred și nu cred ceea ce un bărbat spune. Câtă vreme există vreo speranță în inima acelei femei nu vreau să încurc lucruri legate mai înainte, spuse fata cu liniște.

Daniel tăcu iar Marta nu mai spuse nici ea nimic.

Nu trecu mult și sosiră stăpânii casei. Se așezară să mănânce. Fetele mici se alăturară și ele îndată. Vinul poposi pe masă, iar stăpânul casei le dădu permisiunea și copilelor să guste câte un strop. Bătrânul făcu cruce pâinii și o tăie. Ciocniră paharele. Atmosfera se animă pe dată. Și câtă nevoie era de puțină bucurie în căminul acesta mult încercat!

Nu era în casa aceasta ca în oricare. Bătrânul povestea fără opreliști lucruri legate de atelier în fața femeii și copiilor. Iar femeile la rândul lor istoriseau întâmplări auzite de la alte femei din sat.

Zâmbea bătrânul în barbă înțelegând mirarea tânărului, însă tatăl familiei este cel care așază lucrurile în casa lui nu femeia, cum cred unii. El este cel care cu blândețe sau asprime mână viața înainte. Își aminti din nou Daniel întâmplarea cu iapa.

Stăpânul acestei case era înțelept cum numai unul ce a întâlnit greutatea în calea sa poate fi, dacă ea a folosit sufletului și inimii, nu doar minții. Înțelese tânărul că discuția era o cale de a-i arăta cum este în familie, cum fusese crescută fata. Era felul lui de a-i spune că Marta nu va fi niciodată o nevastă supusă, însă poate fi fără îndoială o bună tovarășă ce nu se va da în lături când va fi bine sau greu, așa cum și el avusese norocul acesta, cu femeia lui.

Noroc pentru unul, nenoroc pentru altul care dorește ca femeia alături de care se culcă seara să nu știe și mai ales să nu întrebe nimic. Ce-i al bărbatului să rămână al bărbatului, ce-i al femeii să țină pentru ea, ar spune.

Fiecare să se însoțească după pofta inimii!

Se sfârșiră bucatele, femeile începură a strânge masa, după obicei. Bărbații se mutară în camera din față. Bătrânul își aprinse pipa veche, din care uneori pufăia, dar pe care nu o mai aprinsese de la moartea băieților. Își zâmbiră femeile văzând cum scoate agale rotocoale de fum. Un părinte ce-și pierde pruncii va avea mereu o rană deschisă înăuntru, însă nimeni nu poate trăi doar scufundat în durere. Așa că, uite-l pe acesta, trăgând cu un aer mulțumit din pipă, privind la tânărul ce gesticulează și vorbește agitat și grăbit în fața lui, fără să-l asculte. Doar bucurându-și ochii și oferind inimii lui răgazul acesta în care exista speranța că fiica cea mare îi va aduce în casă fiul mult dorit.

Se întunecase deja. Daniel se pregăti de plecare. Ca și data trecută bătrânii se scuzară și se retraseră. Tânărul nu se mai mira de ocolirea aceasta o obiceiurilor și se îndreptă spre ieșire condus de Marta.

La ușă fata întinse mâna, iar Daniel o strânse îndelung, sperând să poate cuprinde în strângerea aceasta dorința inimii și promisiunea că se va întoarce. Simți fata cum atingerea palmei lui răspândește o căldură ce îi cuprinde mai întâi obrajii, apoi inima și corpul întreg, ca și cum palma i-ar fi atins nu doar mâna, ci trupul tot. Nu aflase că înăuntru ei era o flacără ascunsă care așteaptă doar suflarea unei priviri și atingeri pentru a se face vâlvătaie. Știa de acum ce înseamnă dorința, însă nu cuprinsese ce înseamnă ca aceasta să se suprapună peste un chip sau mângâiere.