Hic sunt leones
HIC SUNT LEONES
Dincolo
de cel
care credeți
că sunt,
cineva,
demult,
a notat,
cu mâna tremurândă:
„hic sunt leones”.
Avertismentul acesta
m-a lăsat
neexplorat
în profunzime,
iar ceilalți
care-au avut
totuși curajul
să încerce
au tot făcut adăugiri:
„hic sunt dracones”,
„in his locis
scorpiones nascuntur”,
sau, mai simplu,
„terra incognita”,
ceea ce
este doar
purul adevăr:
până la urmă,
cine vreodată
se cunoaște
pe el însuși
cu adevărat?
CĂȚELUL PĂMÂNTULUI
Când eram mic,
seara, înainte
de culcare,
așteptam să aud
cățelul pământului.
Îmi zicea tata
să tac,
să pun capul
pe pernă
și să-l ascult
cum latră.
Adormeam mereu
înainte
și mă trezeam
supărat
că n-am putut
să îl aud.
Chiar și acum
uneori,
din ce în ce
mai rar
în ultima vreme,
îl caut
cu urechea
strâns lipită
de pernă,
dar tata
nu mai este
și, fără el,
lătratul cățelului
pământului
n-ar mai avea
nicio noimă,
chiar dacă
l-aș auzi.
Ațipesc
cu un zâmbet trist,
gândindu-mă
că tata a reușit,
chiar și de dincolo,
să mă adoarmă
și de data asta.
Iar în timp
ce eu visez,
câinele urlă amarnic,
jelindu-l pe tata
care nu-l mai aude…
