Chirurgia estetică a sufletului

2023, Proze | 0 comentarii

 

 

Chirurgia estetică a sufletului

 

 

– O să vezi că n-o să-ți pară rău că ai acceptat să ne vedem cu Amelia, spuse Gregory entuziasmat. O să-ți placă de ea.

– De ea, poate. Ceea ce reprezintă ea, în schimb…

Greg oftă și continuă să se joace cu paharul de whiskey în care se topea un cub de gheață.

– Poți să lași deoparte pentru câteva clipe antipatia asta patologică pentru corporații și să asculți propunerea ei? Oricum, Amelia e în măsură să ne înțeleagă proiectul cel mai bine. Nu e o birocrată lipsită de suflet, e de vârsta noastră, are studii în psihologie și marketing…

– O față umană lipită pe o corporație e tot o corporație, îl întrerupse Kenji.

– …și în plus față de noi doi, știe și cum să scoată ce-i mai bun din ideile noastre și să le facă vandabile.

– Dar nu sunt făcute să fie vandabile, Greg. Și nici nu cred că e bine să ne lăsăm conceptul pe mâinile altcuiva. Pentru că dacă există cineva care să scoată ce-i mai bun din el, înseamnă că lasă acolo ce-i mai rău.

Greg simți cum o migrenă i se instalează în spatele ochilor, așa cum se întâmpla din ce în ce mai des atunci când discuta cu Kenji despre planurile lor de viitor. Lăsă paharul pe tejghea cu zgomot și se rățoi la celălalt.

– Ca de obicei, stăm pe o mină de aur, iar tu te pierzi în pedanterii lingvistice. Ce altceva propui să facem, Ken? Amândoi suntem cercetători, niciunul nu știe să facă bani din resursele pe care le avem. Iar eu m-am săturat să facem proiecțele din astea pe bani de nimica pentru tot felul de organizații și fundații. Și de fiecare dată când am adus un asociat care să se ocupe de afacere, l-ai făcut să-și dea demisia în două săptămâni.

– Pentru că toți erau niște idioți care nu erau în stare să înțeleagă cu ce ne ocupăm!

– Ei, de data asta o să fie diferit. Ah, uite-o venind!

Kenji fu nevoit să-i dea dreptate în sinea sa lui Gregory. Amelia era, într-adevăr, fermecătoare. Avea părul negru, tuns drept, la câteva degete mai sus de umeri, niște trăsături delicate care contrastau cu sobrietatea coafurii și niște ochi mari în care se vedea o sclipire de curiozitate. Femeia se apropie de ei, zâmbindu-le, îl salută pe Greg, apoi făcu cunoștință cu el:

– Tu trebuie să fii Ken! Am auzit multe despre tine.

– Kenji, de fapt, o corectă el posac, deranjat mai degrabă de atitudinea ei prietenoasă și de faptul că nu putea să-i găsească un defect Ameliei, decât de familiaritatea ei.

Tânăra își comandă ceva de băut, apoi toți trei se duseră într-un separeu în care puteau vorbi nestingheriți. După ce discutară despre câteva mărunțișuri cotidiene, Amelia trecu direct la subiect:

– O să las la o parte părerea colegilor mei de la MindGate, deși și ei sunt foarte încântați de algoritmul pe care l-ați creat. Azi n-am venit să discutăm afaceri, ci doar ca să vă cunosc și să vă mărturisesc că sunt fana voastră numărul unu! Și cred că descoperirea voastră va accelera evoluția societății moderne. De unde v-a venit ideea să creați metoda „Mentis”?

– Ca de obicei, ne contraziceam, râse Gregory. Ken e de părere că societatea în care trăim trebuie lăsată să se deplaseze în ritmul ei, eu sunt convins că are nevoie de un ghiont în direcția potrivită.

– Direcția potrivită pentru tine, mormăi Kenji.

– Cred că suntem amândoi de acord cu faptul că orice comunitate ar fi mai bună dacă ar fi formată din oameni mai înțelegători, mai conștiincioși, mai educați, mai altruiști. Dar tu ai o atitudine pasivă legat de asta, ți-ar plăcea ca evoluția să se întâmple de la sine, fără ca tu să fii implicat. Eu cred, continuă Greg întorcându-se către Amelia, că putem avea un rol mai proactiv asupra anatomiei societății noastre.

– În ce fel? întrebă tânăra luând o înghițitură de bere.

– În orice societate, dacă luăm cele cinci trăsături dominante de personalitate ca etalon, vom găsi persoane care au valori pozitive și negative într-o distribuție normală, indiferent de nivelul de educație sau de clasa socială. Atunci când vorbim de populația unui oraș, sau de un eșantion suficient de mare, vei avea în cantități egale și oameni conștiincioși și oameni leneși, și persoane cu agreabilitate scăzută, dar și cetățeni altruiști și cooperanți.

– Eu cred, interveni Kenji, că societatea este modelată de factorii externi. Că valoarea medie a unei trăsături de personalitate într-un grup este calibrată de niște circumstanțe. Dacă trăiește într-o dictatură, nivelul de agreabilitate al populației scade în mod corespunzător. Dacă trăiește într-un climat politico-economic nesigur, atunci și nevrotismul va avea valori ridicate. Colegul meu, în schimb, crede că putem schimba o societate pornind de la individ.

– Pentru că eu cred în niște valori ideale, nu în unele relative, completă Gregory. Poate că nu putem face toți oamenii dintr-un grup mai dornici să coopereze unul cu celălalt, dar pentru început am putea să selectăm oamenii care ne conduc în funcție de un portret robot al cetățeanului perfect. Imaginați-vă o clasă de elită în care să nu conteze conexiunile politice, banii, manipularea mediatică sau jocurile de culise, ci doar trăsăturile de personalitate. O lume în care să fii reprezentat de niște oameni care reflectă niște valori ideale, o comunitate condusă de cei mai buni, în adevăratul sens al cuvântului, membri ai săi. Totul cu maximă transparen         ță față de populație.

– Oamenii buni, așa cum îi numești tu, nu sunt în mod automat și niște lideri buni. Blândețea, altruismul și empatia nu merg mână-n mână cu obiectivitatea sau cu luarea unei decizii dificile. De-a lungul istoriei au existat destui lideri aspri, lipsiți de scrupule sau dispuși să sacrifice drepturile unei persoane pentru binele grupului…

– Dar argumentul tău e de fapt un contra-argument. Lipsa de scrupule sau a fi gata să ignori niște drepturi individuale nu te fac un lider bun.

– Nu, dar te fac unul eficient. Societatea funcționează pentru că există destui oameni care nu se feresc să ia deciziile grele.

– N-am cum să fiu de acord cu asta, clătină Greg din cap. Dacă o comunitate nu are grijă în mod egal de toți membrii săi, până la cel mai neajutorat sau defavorizat, înseamnă că nu e o societate justă. Și nu vorbesc doar din idealism, ceea ce propun eu e cât se poate de pragmatic. Cred că fiecare din noi, inclusiv tu, Ken, își dorește să fie înconjurat de oameni cinstiți, corecți, empatici, flexibili în gândire, disciplinați…

– Da, dar nu-mi doresc ca toți oamenii din lume să fie selectați după același calapod. Există un motiv pentru care valorile așa-zis negative, nevrotismul, impulsivitatea, izolaționismul, lipsa de empatie, toate astea au supraviețuit în specia umană de-a lungul a milioane de ani. Evoluționismul dictează că orice trăsătură de caracter nu ne-a fost utilă a dispărut, s-a stins în negura timpului. Cele care ne-au rămas, bune sau rele, i-au folosit speciei umane în egală măsură, în funcție de circumstanțe. Homo sapiens și-a croit drumul în istorie exterminând toate celelalte specii de hominizi. Vikingul care prăduia, omora și viola avea mai multe șanse să procreeze decât flăcăul bine-crescut, amabil și care îl întâmpina cu brațele deschise pe necunoscutul care alerga către el cu o secure în mână.

– Dar nu mai trăim în perioada vikingilor, îl contrazise Amelia. Sistemul nostru moral s-a cizelat de-a lungul mileniilor. Știm ce e bine și ce e rău. Știm să ne gestionăm resursele mai bine ca oricând. E timpul să nu mai lăsăm moștenirea lăsată de înaintașii noștri să decidă pentru noi. Până acum două sute de ani, oamenii credeau în sclavie, în faptul că femeile sunt inferioare bărbaților, în războiul pentru teritorii… Multe din credințele și însușirile care ne-au fost utile în trecut nu ne mai sunt utile acum. Am evoluat dincolo de ele.

– Și aș mai adăuga ceva, interveni și Gregory. Tu, Ken, spui că toate trăsăturile de caracter negative ne-au fost de folos în trecut, au ajutat evoluția speciei umane. Eu cred, mai degrabă, că am evoluat în ciuda lor, nu mulțumită lor. Din motivul ăsta, de-a lungul istoriei, am fost la câțiva pași să ne autodistrugem.

În separeul în care se aflau cei trei se lăsă tăcerea. Doar sporovăiala altor clienți și zumzăitul muzicii din bar se auzeau în fundal. Amelia împinse din fața ei sticla de bere pe jumătate plină și spuse:

– Am folosit și noi la MindGate metoda voastră de evaluare a personalității și am rămas uimiți de acuratețea pe care o are. Toți subiecții pe care i-am testat s-au comportat exact cum ați anticipat, în funcție de tipul de personalitate al fiecăruia. Nu doar că testul vostru poate identifica ce fel de temperament are un anumit om, dar putem chiar să prezicem acțiunile unui individ înainte ca acesta să le întreprindă. În momentul de față aveți o metodă, dar nu și un produs. În această privință vă putem ajuta noi, dacă veți fi dispuși să colaborăm, bineînțeles. Când a văzut rezultatele, Sebastian a fost extrem de impresionat și ar vrea să vă cunoască și el.

Cei doi bărbați se priviră unul pe celălalt, încercând să-și ascundă entuziasmul de față cu Amelia. Faptul că însuși Sebastian Klauber, șeful MindGate și unul din cei mai de influenți antreprenori din domeniul tehnologiei era interesat de proiectul lor însemna că trăseseră lozul cel mare.

 

 

Figura atletică a lui Klauber domina scena. Privirile tuturor oamenilor aflați în sală erau îndreptate către bărbatul ras în cap, cu trăsături scandinave, îmbrăcat cu o cămașă cu gulerul desfăcut și niște pantaloni comozi de stofă, care zâmbea atoateștiutor în lumina reflectoarelor:

– Avem în mâinile noastre cheia către o societate perfectă. Ceea ce ani la rândul a părut o utopie, acum este realizabil. Am căutat răspunsul în credință și în religie, l-am căutat în tehnologie, în transumanitate sau în ADN, dar răspunsul a fost mereu în sufletul omului. Timp de milenii am trăit sub semnul hazardului și al selecției naturale. Acum a sosit clipa să reinventăm evoluția umanității, înlocuind selecția naturală cu selecția socială. Avem posibilitatea să alegem cele mai nobile însușiri ale omului, să alcătuim o societate ai cărui membri să aibă valori comune și idealuri comune, toate generate de ceea ce are cel mai bun de oferit rasa umană: empatie, spiritualitate, altruism, conștiinciozitate, siguranță, creativitate. O societate în care vei fi inclus indiferent de rasă, de orientare sexuală, de gen, de nivelul tău de educație, sau de clasa socială din care faci parte. Singura condiție este să fii un om bun. Prin achiziționarea companiei Mentis, am făcut primul pas spre a deveni arhitecții societății de mâine. Din această zi, deviza noastră la MindGate devine: „O lume mai bună, condusă de oameni mai buni”.

 

 

Kenji auzi soneria. Aruncă o privire la monitorul conectat la camera care dădea spre ușa de la intrare și îl văzu acolo pe Greg așteptând nervos. Își luă rămas bun de la spectatorii săi, închise transmisiunea, stinse camera video și reflectorul din studioul său improvizat de la subsolul vilei în care locuia și urcă scările. Traversă sufrageria întunecoasă exact în clipa în care soneria se auzi din nou și deschise.

– Salut, Greg.

– Putem să stăm nițel de vorbă, Ken? spuse partenerul său evitând să-l privească în ochi.

– Sigur, intră, îl pofti Kenji înăuntru și-i făcu semn către unul din fotolii, apoi se îndreptă spre frigider.

Greg luă loc stânjenit și spuse:

– Dumnezeule, Ken, de când n-ai mai aerisit aici? Pute de parcă cineva și-a dat duhul pe dușumeaua asta.

– Mirosea la fel și pe vremea când am pus bazele Mentis în casa asta. Pe vremea aia nu părea să te deranjeze mirosul. Vrei ceva de băut?

– Doar apă. Mă deranja și pe vremea aia, doar că atunci niciunul din noi nu-și permitea mai mult de atât.

– Mie mi-e suficient atât, răspunse Kenji, punând un pahar cu apă pe masa din fața lui Gregory, printre cutii goale de pizza și alte ambalaje de mâncare. Cărui fapt îi datorez această vizită neașteptată? Bănuiesc că nu din nostalgie ai venit să mă vezi.

Greg luă o gură de apă, se strâmbă de parcă l-ar fi durut măselele și începu:

– Vin de la MindGate. Ai întrecut orice măsură de data asta, Ken.

– Cu care din lucrurile pe care le-am făcut?

– Îți arde de glume, dar purtarea ta e inadmisibilă. E destul că alimentezi teoriile tuturor conspiraționiștilor și că pui paie peste foc cu aparițiile tale. Dar acum, cu fiecare emisiune pe care-o ții de la tine din hrubă nu faci decât să critici MindGate și să instigi lumea împotriva noastră. Sebastian e hotărât să întrunească consiliul director și să te dea în judecată pentru calomnie.

– Abia aștept scandalul mediatic care o să aibă loc în momentul în care va face asta. „MindGate vrea să-i închidă gura unuia dintre fondatorii Mentis.” Sau „Kenji Tanaka – persecutat pentru că spune adevărul.”

– Sebastian e dispus să treacă printr-un scandal de acest gen, dacă asta înseamnă să te facă să termini cu transmisiunile tale odată pentru totdeauna. Fiecare știre de genul ăsta se află în atenția mass-media pentru cel mult o săptămână. O să ai parte de câteva zile în lumina reflectoarelor, după care locul tău o să fie luat de noua aventură amoroasă a unei starlete sau de gafa unui senator. Iar tu vei fi uitat de lume, în vreme ce emisiunile tale alarmiste o să fie de domeniul trecutului. Și nu uita că avem și noi un departament de comunicare…

– Propagandă, pufni Kenji.

– Spune-i cum vrei, realitatea e aceeași. N-ai cum să câștigi lupta asta.

Kenji își țuguie buzele, scârbit. Îl privi în ochi pe Greg.

– Asta înseamnă că ai venit să mă avertizezi?

– Și da și nu.

Gregory luă din geanta sa un dosar pe care-l așeză pe capacul unei cutii de pizza, apoi scoase și un pix și continuă:

– Uite, dacă semnezi contractul ăsta de confidențialitate, îți promit că…

– Ah, credeam că ai venit la mine în calitate de prieten, dar văd că te afli aici în rol de lacheu al lui Sebastian.

– Poți să mă insulți cât vrei, Ken. Te afli în situația asta din vina ta, nu din cauza mea.

– Contam, totuși, pe faptul că am pornit Mentis alături de un partener, alături de un prieten. Parcă loialitatea era una din valorile „oamenilor buni” pe care-i promovează MindGate, nu?

Greg își drese glasul cu un aer ușor vinovat, apoi răspunse:

– Nu te-a pus nimeni să te retragi de la MindGate. Puteai să iei și tu parte la decizii, puteai să influențezi lucrurile din interiorul companiei, puteai să…

– Să ce? Să mă amăgesc că am un cuvânt de spus și că sunt luat în seamă? Tot consiliul director îl pupă-n fund pe Sebastian. El dictează totul, iar ceilalți se ploconesc în fața lui. Dacă ai impresia că ai vreo putere în compania lui, te minți singur. Ești acolo doar de imagine, ca să poată demonstra lumii că firmele pe care le cumpără rămân în continuare o parte a familiei mari și fericite de la MindGate. Iar după plecarea mea și dezvăluirile pe care le-am făcut, nu-și permite să te dea afară, chiar dacă te-ai opune fățiș fiecărei hotărâri pe care o ia. Ar dovedi întregii lumi că este un tiran.

– Nu-i adevărat! Avem uneori opinii diferite și ne sfătuim reciproc ca să ajungem la un compromis.

– Da? Și compromisul cel mai mare cine îl face? Tu sau el?

– Mi-a demonstrat de multe ori că are dreptate, se apără Gregory roșu la față. El gândește lucrurile pe termen lung, ia în calcul impactul programului pe mai multe generații…

– Vrei să-mi spui că ești de acord cu ultimele decizii luate de MindGate? Cu așa-zisul proiectul social pe care vor să-l implementeze?

– Nu în totalitate, dar…

Kenji lovi cu palma în masă, făcându-l pe Gregory să dea mai în spate.

– Poftim?! Ceea ce fac ei se numește discriminare, e segregaționism. În curând, persoanele care nu corespund standardelor lor morale o să fie nevoite să ia loc în spatele autobuzului.

– Ca de obicei, exagerezi. Nu s-a pus niciodată problema de a lipsi niște simpli cetățeni de niște drepturi. Am selectat niște subiecți cu valori ideale ale trăsăturilor de personalitate, i-am separat de oamenii obișnuiți și îi vom studia timp de câteva luni. Nu e nici primul, nici ultimul experiment psihologic care studiază comportamentul uman într-un mediu controlat.

– Da, controlat de Sebastian.

– Și nu uita, continuă Greg, că toți cei care au participat la teste s-au oferit voluntari, fac parte din această comunitate din propria lor voință.

– Normal că s-au oferit voluntari, din moment ce le-ați zis că cei selectați vor forma un grup de elită, cei mai nobili membri ai societății. Le-ați alimentat narcisismul.

– Știi prea bine, Ken, că doar izolând subiecții putem observa cum se descurcă întregul grupul fără influența altor oameni și să putem hotărî dacă e de viitor acest proiect.

Kenji oftă și se trânti într-un fotoliu, vizavi de locul lui Greg.

– Și dacă o să fie de viitor, ce urmează? Împărțiți orașul în două? Divizați populația în categorii? În elite și în cei inferiori? În oameni buni și în indezirabili?

– Mai degrabă în persoanele care ar putea face lumea să prospere și cele care ar putea s-o distrugă. Gândește-te că avem ocazia, pentru prima dată în existența rasei umane, să eradicăm în câteva generații toate defectele înscrise în ființa noastră: agresivitatea, lenea, lașitatea, egoismul…

– Ăsta e eugenism bazat pe trăsături de caracter.

– Personalitatea dictează comportamentul, știi și tu asta. Lăsată în voia sorții, societatea va pluti în derivă încă multă vreme. În schimb, folosind un proces de selecție…

– Nu pot să cred că asiști la catastrofa asta socială cu conștiința împăcată, îl întrerupse Kenji.

Gregory îl privi furios, apoi începu să strângă documentele pe care le pusese pe masă și spuse printre dinți:

– Ai impresia că ești mai bun decât mine, dar ești doar un ipocrit, Ken. Ai tupeul să-mi ții lecții de moralitate după ce ai luat banii de la MindGate și ți-ai luat tălpășița? Mă acuzi că m-am vândut, dar exact asta ai făcut și tu. Uiți că noi amândoi am pus bazele lui Mentis?

– Nu, n-am uitat, spuse Kenji cu un aer îndurerat. Regret în fiecare clipă lucrul ăsta și o voi face pentru tot restul vieții. Singurul lucru care mă consolează este promisiunea pe care mi-am făcut-o, cea de mă împotrivi cu toată puterea pe care-o am împotriva monstruozității pe care am creat-o împreună. Nici tu, nici Sebastian, nimeni nu are dreptul de a purifica societatea după bunul plac, de a alege oamenii pe care-i considerați demni de a fi lideri și de a-i ostraciza pe cei imperfecți…

– Dar asta am făcut dintotdeauna, Kenji, spuse celălalt cu un zâmbet amar și se îndreptă spre ieșire. Ne-am ales prietenii, asociații, oamenii din jurul nostru în funcție de personalitatea lor. Acum doar facem asta într-o manieră științifică. Și se pare că asta facem și noi doi acum.

– Nu există oameni buni și răi, Greg, strigă Ken în urma lui. Există doar acțiunile acelor oameni.

Gregory închise ușa în urma sa, fără să răspundă.

 

Două luni mai târziu, în zorii unei zile de noiembrie, Kenji auzi zgomotul unei altercații venind din stradă. Reuși să deslușească glasul vecinului său și încă vreo două voci pe care nu le recunoscu. Își luă o vestă pe el și ieși să vadă despre ce era vorba. Două camioane erau parcate pe trotuarul de vizavi, iar un grup de bărbați echipați în salopete așteptau lângă unul din ele. Pe gazonul casei de peste drum vecinul său, despre care știa doar că se numește Mike, se certa cu un bărbat și o femeie îmbrăcați în costume.

– Ce se petrece? întrebă el pregătindu-se să traverseze strada.

Vecinul său îl văzu, îi arătă un gest obscen, și țipă:

– Du-te-n pizda mă-tii, Tanaka! Din cauza ta și a prietenilor tăi trebuie să mă car de-aici.

– Poftim?

Femeia se apropie de Ken și încercă să-l abată din drum:

– Domnule Tanaka, vă rog să nu vă amestecați. Această dispută nu vă privește.

Bărbatul se opri la doi pași de ea:

– Dacă tot faceți atâta scandal, cred că îmi sunteți datoare cu o explicație.

– Ne cerem scuze pentru disconfort. Domnul Greene este obligat de astăzi să părăsească acest imobil și, în ciuda documentelor pe care i le-am prezentat, refuză să dea curs somației. Vă rog, întoarceți-vă la…

– Are datorii? Sunteți de la bancă?

– Nu putem dezvălui alte detalii. Vă rog să…

– Dacă are vreo problemă cu banii pot să-l ajut, am…

Femeia se uită întrebătoare la colegul ei. Acesta schiță un gest scurt, iar tânăra își coborî vocea și-i spuse lui Ken:

– Domnule Tanaka, imobilul de la numărul 14 este proprietatea MindGate, compania pe care o reprezentăm. Domnul Greene a fost chiriașul nostru încă de când s-a mutat aici. Din păcate, domnia sa nu mai corespunde cerințelor de a locui în acest cartier. Scorul său Mentis e mult prea mic. Nu vă faceți griji în privința sa. Va fi relocat, împreună cu toate posesiunile sale, într-un alt cartier, alături de alte persoane cu valori asemănătoare, iar toate costurile vor fi suportate de firma noastră.

– Dar ce scor are?

– Politica de confidențialitate nu-mi permite să divulg această informație. În orice caz, acest perimetru, Zona MindGate Alpha, este destinat numai persoanelor cu valori de la 70 în sus.

– Mi-am făcut și eu testul odinioară, spuse Ken. Parcă aveam 74…

– Felicitări, spuse tânăra fără niciun fel de expresie pe chip. Este un scor foarte bun.

Zicând acestea, dădu să i se alăture colegului ei, care îi arăta ceva lui Greene pe o tabletă, însă Kenji o întrebă:

– În cazul familiilor ce se întâmplă? Atunci când unul din soți are valori sub nivelul acceptat de voi, de exemplu. Îi obligați pe soți să divorțeze?

Femeia îl privi cu severitate prin lentilele rotunde ale ochelarilor, încercând să-și dea seama dacă bărbatul o ia peste picior, apoi îi răspunse:

– În situația cuplurilor cu diferență a scorului Mentis de 10 puncte sau mai mult, studiile au arătat că probabilitatea divorțului este cu 20% mai mare decât în cazul celor cu valori apropiate. Chiar și în acest caz, politica MindGate este de a calcula media celor doi parteneri. Dacă aceasta trece de pragul nostru de admitere într-o anumită Zonă, sunt bineveniți. 

– Și dacă tocmai limitele astea pe care le impuneți voi, dacă tocmai presiunea de a corespunde condițiilor voastre îi face pe oameni să se despartă?

– Domnule Tanaka, ceea ce este scris în personalitatea unui om iese mai devreme sau mai târziu la iveală, cu sau fără influența MindGate, spuse femeia îndepărtându-se de el.

Peste o săptămână, alte camioane poposiră pe trotuarul de vizavi. La numărul 14 se mută o familie de tineri căsătoriți. Prima dată când intrară în vorbă cu Kenji, cei doi menționară în treacăt că soția obținuse un scor de 84, iar soțul de 78. Ea era lucrător social, el era profesor de fizică la un gimnaziu. Crescuseră amândoi într-un cartier sărac de la periferie. Fără proiectul Mentis, nu și-ar fi putut permite niciodată să locuiască într-o suburbie cochetă cum era aceasta, așa că amândoi le erau recunoscători celor de la MindGate și nerăbdători să descopere Zona Alpha și să-și cunoască vecinii. În afară de acea conversație, Ken nu schimbă niciodată mai mult de două vorbe cu ei. I se păreau străini, nu atât prin faptul că erau nou-veniți, ci prin personalitățile lor, în egală măsură indescifrabile și anoste.

 

Un an și ceva mai târziu, într-o dimineață, camioanele parcară în fața casei sale. Doi agenți, alții decât cei care-l evacuaseră pe Mike, urcară treptele de la intrare și bătură la ușa sa. După ce Ken le deschise, îi expuseră situația în care se afla. Scorul de admitere al Zonei MindGate Alfa urcase la valoarea de 75, mulțumită noilor locatari care se stabiliseră acolo în ultimul timp. Întrucât casa în care locuia îi aparținea, MindGate nu avea dreptul să-l transfere într-un alt cartier, însă cei doi agenți îi oferiră opțiunea de a-i cumpăra locuința la un preț bun. Putea alege să rămână în cartier, bineînțeles, dar toată lumea din jurul său, de la vecini până la vânzătorii din supermarket sau agenții de poliție, cu toții primiseră indicații să întrerupă orice comunicare cu el, cu excepția situațiilor de viață și de moarte. Cât timp se certă cu cei doi reprezentanți, Ken aruncă din când în când o privire către casa de la numărul 14. Observă perdelele mișcându-se, semn că tinerii săi vecini priveau discuția, dar niciunul din cei doi nu ieși în stradă.

 

 

Cei din jur respectară cu sfințenie normele impuse de MindGate, evitând orice fel de interacțiune cu Kenji. Ajunseră să-l privească pe bărbat cu un amestec de teamă și repulsie atunci când îl vedeau apropiindu-se de ei în magazin sau venind din sens opus pe același trotuar, ca și cum s-ar fi așteptat ca el să le arate semne obscene sau să devină agresiv din senin. Kenji continuă să îi salute, cu o amabilitate acră, chiar dacă aceștia îl ignorau cu desăvârșire. Timp de vreo doi ani, copiii familiilor din vecini mai vorbeau cu el din când în când, până când părinții prindeau de veste și îi chemau îngroziți la ei, explicându-le ceva în șoaptă și arătând cu degetul către el.

Treptat, Ken se obișnui cu izolarea dictată de MindGate. Se consolă cu publicul care îi viziona transmisiunile din subsol, dar și numărul urmăritorilor săi scăzu de-a lungul timpului. Realiză că își pierduse, fără să-și dea seama când anume, cea mai mare parte din furie, din revoltă, din dorința de a vedea compania pe care o ura năruindu-se. Protestul său înflăcărat  de odinioară se transformase încet într-o listă de nemulțumiri, apoi doar în rapoarte lipsite de emoție ale situației în care se găsea atât el, cât și cei care, asemeni lui, fuseseră catalogați drept indezirabili de către sistem. Întrucât nicio companie nu voia să aibă de-a face cu el, fu nevoit să se descurce de unul singur cu tot ceea ce ținea de treburile casnice, de la gătit până la renovarea casei. Știa că nu avea cum să câștige lupta în care se angrenase. Proiectul social pe care-l crease alături de Gregory fu considerat un succes la scară națională, iar peste scurt timp toate orașele mari din țară ajunseră să-și selecteze populația în funcție de personalitatea fiecărui individ și să adopte diviziunea zonală în funcție de scorul Mentis, totul sub îndrumarea experților sociologi ai companiei.

 

 

Simpozionul anual Mindgate devenise unul din principale punctele de atracție ale mass-media. Toate posturile de televiziune se băteau pentru a obține drepturile de difuzare ale conferințelor la care erau prezenți în public specialiști din toate domeniile, de la oameni de știință, psihologi și directori executivi ale celor mai mari conglomerate din industria tehnologică, până la politicieni care ajunseseră în funcțiile lor mulțumită scorurilor Mentis remarcabile. De acea dată, Sebastian Klauber, cu ceva mai multe riduri și mai puțin svelt decât în tinerețe, urcă pe scenă cu alura sa directorială care nu accepta niciun fel de contrazicere și arboră un zâmbet magnetic.

– În ziua în care am demarat programul Mentis, am făcut o predicție pe care am împărtășit-o partenerilor noștri din acea vreme. Chiar dacă nu m-au crezut atunci, iată că cele spuse de mine s-au adeverit: am devenit arhitecții societății noastre, nu doar ca experiment, ci la nivel global. Statisticile pe care le avem acum, la șase ani de la implementarea Mentis, sunt grăitoare. Zona MindGate Alpha este, pretutindeni pe glob, o zonă lipsită de infracționalitate. Grija față de mediu, spiritul comunitar, speranța de viață și nivelul de sănătate al locuitorilor din zonele Alpha și Beta se află la niște cote pe care nu le-am fi putut anticipa atunci când am început acest proiect. Indexul de fericire al locuitorilor acestor zone are valori fără precedent în istoria umanității. Iată dovada că nu educația, nu naționalitatea, nu etnia și nici clasa socială nu au avut vreodată vreo însemnătate asupra indicilor de bunăstare, ci doar caracterul individului.

Și pentru că am menționat „educația”, iar noi la MindGate credem că o personalitate pozitivă se formează din primele etape ale vieții, am deosebita plăcere să anunțăm debutul programului Mentis Junior. El va fi implementat în mod automat în zonele Alpha și Beta, dar poate fi accesat la cererea părinților sau a tutorilor legali și în celelalte zone desemnate. Este un program supervizat de către terapeuții și sociologii noștri, menit să modeleze personalitatea copiilor astfel încât toate generațiile viitoare să corespundă standardelor Mentis. La MindGate, deviza noastră a rămas aceeași: „O lume mai bună, condusă de oameni mai buni.”

Înainte de a închide televizorul, Kenji remarcă faptul că Gregory, de obicei prezent în fiecare an, nu se afla de data aceasta pe podium, alături de ceilalți directori din companie.

 

 

– Nu mă așteptam să te mai văd, fură primele cuvinte ale lui Ken adresate fostului său coleg, atunci când acesta sună la ușa sa, într-o după-amiază rece de februarie.

– M-au dat afară, spuse Greg, fără nicio altă introducere.

– De la MindGate?

– Și de acolo, și din casa în care locuiam.

– Și Amelia?

– Am divorțat, în urmă cu trei luni. Avea un scor mai mare decât al meu și s-a decis să rămână în Zona Alpha. Toți prietenii și toți colegii săi sunt acolo și nu a vrut s-o ia de la început într-un alt loc. Fie vorba între noi, căsnicia noastră nu mai mergea bine de câțiva ani, deci nu pot spune că n-am anticipat despărțirea…

De-a lungul ultimilor ani, Kenji își imaginase acest moment. În toate scenariile din mintea sa, îi rânjea satisfăcut lui Greg, îi dădea replici tăioase, menite să-l umilească și să-l facă să-și ceară iertare sau îi închidea ușa în nas. Dar acum, văzându-l pe prietenul său din tinerețe în pragul ușii sale, ținând o șapcă boțită în mâini și privindu-l abătut, nu găsi în interiorul său decât milă. Îl invită în casă pe Greg și îi oferi ceva de băut, iar acesta acceptă. Deși nu voia să-l zgândăre în amărăciunea sa, curiozitatea lui Ken fu mai puternică, așa că îl întrebă:

– Cum se face că te-au evacuat? Parcă obținuseși un scor peste 80 atunci când am testat algoritmul între noi.

– Au schimbat baremul, pufni bărbatul. Pentru că nu mai aveau cum să facă diferența între pragurile de sus, ceea ce pe vremuri era un scor de 70, acum a devenit 50.

– Deci acum eu am puțin peste 50? Am scorul pe care acum zece ani îl obțineau persoanele cu comportament antisocial?

Începu să râdă, văzându-l pe Gregory încuviințând posomorât din cap.

– Sunt un pericol pentru societate, Greg. Sunt un paria. Sunt nedemn de a face parte dintr-o comunitate de oameni civilizați, spuse Ken amuzat.

Celălalt bărbat își încrucișă degetele mâinilor și îi mărturisi cu un glas tremurător:

– Am încercat să opresc mascarada asta, am vrut să le reamintesc care a fost scopul proiectului Mentis, dar n-a vrut nimeni să mă asculte. Am fost singur împotriva întregului consiliu director. Nici măcar Amelia nu m-a susținut atunci când l-am contrazis pe Sebastian de față cu ceilalți. La finalul ședinței, Klauber m-a rugat să mai zăbovesc câteva minute, iar atunci când am rămas doar noi doi, mi-a spus că standardele MindGate au evoluat, iar el a remarcat că nu doresc sau nu sunt capabil să mă aliniez la noua direcție și la noul set de valori pe care vrea să-l imprime companiei. Apoi mi-a cerut să-mi înaintez demisia.

– Măcar l-ai băgat în mă-sa atunci când ai plecat?

– Nu, n-am vrut să-i dau apă la moară…

– Păcat. Merita asta din momentul în care ne-a cumpărat firma.

– Dar nu înțeleg cum am ajuns aici, spuse celălalt cu un aer vinovat. Când ne-am întâlnit pentru prima dată cu Amelia și cu cei de la MindGate, am fost convins că o să reușim să revoluționăm însăși natura umană, că o să reușim să facem societatea să evolueze…

– Și am făcut-o. Numai că oricât de mult ai muta jaloanele, oricât de mult ai împinge o societate într-o anumită direcție, întotdeauna vor exista indivizi aflați la periferia ei, și la limita de sus, și la limita de jos. Și asta înseamnă că rebelii generației de azi ajung să fie considerați retrograzii generației de mâine și că eroii de azi vor fi catalogați mâine drept  monștri. Iar Sebastian a știut să profite de lucrul ăsta și să se fofileze cum a putut. Dar chiar și așa, mai devreme sau mai târziu, nu va mai putea să țină pasul cu „noua societate” pe care a clădit-o și va veni și rândul lui să cadă. Deși nu știu cât te consolează acum chestia asta…

Gregory luă o gură zdravănă de whiskey, privi câteva clipe la cuburile de gheață din pahar, apoi se uită în ochii lui Kenji.

– Nu-mi spui că am fost un prost? Nu-mi spui că m-ai avertizat că așa o să se întâmple?

– Am făcut asta cu ani în urmă, iar în acea zi am pierdut un prieten. Acum sper că l-am regăsit, deci n-am s-o mai fac. Ești binevenit să stai aici până când te pui pe linia de plutire. Sau cât dorești. Până la urmă, în casa asta a luat naștere Mentis. A rămas pentru totdeauna locul nostru.

– Mulțumesc, răspunse Greg.

Kenji se îndreptă spre frigider ca să-și mai pună niște cuburi de gheață în băutură. Când se întoarse înapoi spre fostul său coleg, îl văzu pe acesta privind în jurul său la apartamentul de odinioară cu un zâmbet amar pe figură și cu lacrimi în ochi. Nu îndrăzni să-l tulbure și mai tare, așa că așeză tava cu gheață în tăcere pe masă. Băură încă jumătate de pahar în tăcere, apoi Greg îl întrebă:

– Ce anume te-a convins de la bun început că suntem pe un drum greșim? Ce te-a făcut să lupți de unul singur cu MindGate vreme de atâția ani?

– Idealismul.

– Idealist, tu? spuse Greg mirat. Dintre noi doi, ai fost mereu cel cinic. Nu tu ziceai mereu că rasa umană are „răul” înscris în ADN-ul ei?

– Ba da, și încă sunt convins de asta. Tocmai de aia am știut că nu poți crea o societate mai bună ignorând această parte din esența unui om. Dar în același timp cred că până și cea mai crudă canalie, chiar și cel mai agresiv criminal este uneori capabil să dea dovadă de empatie sau să arate un strop de bunătate. Iar dacă nu-i permiți unui om să-și aleagă calea, ci hotărăști tu pentru el, atunci acțiunile lui nu valorează nimic. Oamenii trebuie să aibă ocazia să fie răi, pentru a putea alege cu adevărat să facă bine. Mai ții minte ce ți-am zis atunci când ai plecat din casa asta acum zece ani?

– „Nu există oameni buni și oameni răi…” își aminti Greg.

– Și nici n-au existat vreodată.

Autor

  • Vlad Pasencu

    Vlad Pasencu este licențiat al Facultății de Compoziție, Muzicologie și Dirijat Orchestră din cadrul Universității Naționale de Muzică București în anul 2005, obținând si diploma de Master in Stil și Limbaj Componistic în anul 2008. Cu experiență de peste 15 ani în artele spectacolului, a jucat sau a regizat peste 50 de formate de teatru diferite, atât în România cât și pe scena internațională. În prezent este regizor artistic și profesor al multor trupe de teatru de improvizație formate din actori profesioniști și amatori. În anul 2020 a publicat volumul “Un cuvânt, orice cuvânt - improvizația în teatru și dincolo de el” o metodă de teatru de improvizație din perspectiva sincretismului artelor si a psihologiei actorilor-improvizatori.