Poeme

1

Ceva așa ca un dumnezeu ți se va termina

carnea, singura acțiune comună

fervoarea rutinei nu are de-a face cu tine

nici genunchii în voce joasă

fața bucuriei consolandu-te aridă

și tu așteptând primăvara

într- o intimitate injustă cu inocența

prosperitatea luminii repetate

prudentă aspirație spre pierderea memoriei

imprecis de trei ori locul ultimei guri de aer

cu mâinile coroană, ca o boală în rod,

disprețuita duminică.

2.

În ura drumului vina ca un șarpe

se însoțește cu oamenii

plaga limpede de umbră a apei

în afara pământului de vânătoare

culcându-și norocul

unul după altul vasalii desculți

mâncând carne

ca regii la ultima gură de vin otrava

putere fără fii porunca

sătui vor fi, cu frică vor fi

bunătatea ca o femeie de care nu ești sigur

intr-un sat cu bărbați care mor

lumina pentru noi înșine ascultând

cum trec stăpânii de dinainte.

3

Precis nu-mi place să mor

cu tot înţeles

tentând consecinţa cuţitului în echilibru,

linia cu mâinile egale

melancolie atenuată prin fugă.

Graba însă nu ţi-o poate povesti nimeni

e un timp din impuls

gură care nu mai stă înăuntru

şi-un "ne-am putea vedea" înflorit

într-o carne care nu bănuieşte.

Moartea e o muncă oricât ai spăla-o.