poem de dimineață
poem de dimineață
stau pe o bancă veche
cu o singură scândură
și mă uit la măturătorii care încarcă
mașina de gunoi
de s-ar găsi cineva să curețe sufletul
s-arunce tot ce fermentează
să rămână curat ca un poem al darurilor
de borges
tot mai multe fețe îmbătrânite
tot mai mult păienjeniș peste cer
în zori nu mi-ar mai fi teamă
de morțile mele proaspete
și nici de aceste versuri
care m-acoperă fără milă
ca niște lespezi
capcana de vise
un fum galben șerpuiește pe stradă
de colo colo trece câte un om singur
nu știu dacă există ceva mai vechi
decât moartea
îmi vin în minte fructul rotund
din care n-am mușcat
și toată istoria suferinței
de pe un prag pustiu
aș vrea să fii aici
să mă săruți cu gândul cu buzele
cu inima cu sângele cu neliniștea
cu tot ce ești dar mai ales
cu tot ce nu ești
cu buzele iar
și iar cu inima
în camera mea miroase a ieri
deasupra patului atârnă
capcana de vise
și cât întuneric mă plânge
la fereastra cu mere
