Leopard cu dresuri de mătase neagră
Aproape (neo)gotic, aproape (rouge &) noir, Doina Roman se întoarce la o dragoste mai veche, Poezia. Este un fel de călătorie în timp, dacă vreți, observându-se auto-referențial că poezia poate fi găsită unde nici nu gândești, finalul manuscrisului fiind punere în abis, oarecum nietzschean: „Mi s-a acrit de poezie,/ domnule./ Și mie de dumneata,/ doamnă./ Atunci, să ne spunem adio,/ domnule./ Adio, doamnă,/ poezia mea.”, pios omagiu, poate, dispariției recente a lui Jane Birkin, nemuritoare în duetul cu Serge Gainsbourg, Je t’aime moi non plus!, unde cuvintele au tot atâtea gheare, cât tandrețe!
Așadar, nu se întoarce numai cu lapte și miere, titlul cărții este sugestiv, se dă târcoale literar-feline, cu unduiri erotice paradoxale, uneori, Erotismul (-Regretul) fiind însă, probabil, punctul forte al manuscrisului, cu tensiuni generate de forțe misterioase, ca în fantasticul sud-american:
„Sigur dezmierdam o poartă de intrare în trupul tău,/ o poartă primitoare ca floarea de migdal,/ arcuită moale și umedă după care să te pierzi./ Sigur în seara aceea s-a întâmplat ceva,/ peste drum, râul se umflase peste măsură,/ se uita la noi ca la o pradă,/ sigur încerca să ne digere sau căuta/ poarta de intrare în noi.”
Se naște un existențialism amoros cam dur-amar (cam cum trebuie să fie o cafea care să-și atingă scopul… ființei), precum în Come taste the happiness! Sau în „Taci. Dă-mi ciocanul și piroane de opt” ori „Aproape apocalipsă” (pe care-l văd cântat de „Iris” sau „Cargo”: „Și vine o zi când vinul nu mai e vin,/ când cei care știu să scrie scriu pe ziduri,/ și nici acolo nu-i mai citește nimeni…”
Ludicul (poate à la Marin Sorescu, invocat) îndeamnă spre dialog continuu, spre teatru de „kartier”, unde Iubirea va suna de două ori, pisica de pe acoperișul fierbinte va fi o panteră amintind de Nastassja Kinski în „Poporul felinelor”, tot ludicul chemând la fugă de… poezie („Eu nu sunt poet!” se aude din când în când), o „întâlnire de gradul patru” fiind de neuitat, exemplar pentru arta poetică propusă… La fel de non-conformistă, „Declarația de dragoste a macazului către șeful de gară”, un text cumva vișniecian…
În contrapunct, oarecum, o precizare aparte pentru un poem aproape de… „Duminica” sufletelor, un imn minor pentru prietenie:
„Numele voastre de copii” este intitulat și cuprinde… necuprinsul: „O să mă întorc/ unde voi erați posibili,/ calzi și aproape îngeri./ O să mă întorc/ să mai simt o dată/ gustul prieteniei,/ un alt fel de dragoste:/ nejurată, neîntinată, nesilită,/ dată de Dumnezeu/ când a făcut lumea fecioară./ O să mă întorc/ să vă apăr de îndoieli/ și să ne iertăm/ unii pe alții/ pentru că nu mai suntem.”
Oricum, chiar dacă este vorba și despre un fel de metafizică a regretului, nu se regretă nimic. Bucuria întâlnirilor cu cuvintele potrivite, mici și mari este contagioasă, Doina Roman este dresorul care trebuie pentru leopardul care pândește cititorii: știe când să le dăruiască libertatea tuturor!
