Gândirea hibridă și profeții falși…

Dintre produsele gândirii hybride unul se remarcă în mod deosebit: profeții falși.

Internetul a devenit un excelent mediu de cultură pentru această ciudățenie.

Dar mai întâi, să vedem cum arată profetul autentic.

În Evanghelia după Marcu, cap. 11, avem relatată intrarea Mântuitorului Iisus în Ierusalim.

Profet declarat al unei noi lumi, unde bunurile materiale trebuie să lase locul trebuințelor sufletești, unde adevărata viață e cea petrecută în virtute și asceză, în refuzul tentațiilor cărnii și aplecare către viața spiritului, ca semn de dispreț pentru fast, luxurie, zorzoane, măreție falsă, plăceri lumești, sclipiri trecătoare, paradă goală, fățărnicie și prețuire pentru simplitate, valori spirituale și dragoste fraternă, în Duminica Floriilor își face intrarea în Cetatea Ierusalimului să vestească mulțimii apropiata venire a noii lumi, călare pe un măgăruș. Intrarea umilă nu era rodul vreunui moft personal ci împlinirea vorbelor unui alt prooroc, prin urmare ea avea valoarea unui consemn de recunoaștere.

Vestirea unei noi vieți, construite prin mutarea accentului de pe materie pe spirit se făcea în deplină unitate a vorbei cu fapta.

În zilele noastre am urmărit cu interes descălecarea înaltelor fețe bisericești în fața lăcașurilor unde urmau să-și țină vorba, preluând învățătura lui Isus, dar n-am văzut încă pe vreunul  făcând-o de pe spinarea unui măgăruș, ca semn al umilinței.

Poate am fost ghinionist, ori am ratat momentul oportun.

Ori poate că măgarii au ajuns mai scumpi decât limuzinele de lux.

Sfântul Pavel, convertit la valorile lumii vestită de Iisus în urma celebrei viziuni de pe drumul Damascului, ajuns din persecutor de creștini un înfocat slujitor al învățăturii noi, hotărăște să întreprindă călătorii prin cetățile din jurul Mediteranei spre a-i converti pe necredincioși la noua viziune asupra lumii.

Întinse pe zece ani, face trei călătorii, între 46 și 56 d. Hr., mergând pe jos, din cetate în cetate, bând apă din râu și mâncând poame, alinându-se de soare la umbra măslinilor, noaptea dormind la adăpostul stâncilor.

Învăța pe oameni cum să lase deoparte bunurile pământești și cum să-și îngrijească sufletul. În cea de-a doua călătorie, a fost biciuit la Filipi, dus în fața tribunalului la Corint, umilit la Atena. În drumul spre Roma naufragiază lângă Malta, dar se salvează toți. Și, după cum ne spune Eusebiu din Cesareea, moare decapitat.

Ne oprim aici, lista lor e lungă. Nu doar religia se bucură de profeți adevărați. Filosofia numără chiar mai mulți. Nici știința nu stă rău! Dar la toți remarcăm o dominantă: acordul profund între vorbă și faptă.

Iar acum, despre profeții falși. Mai întâi, se remarcă faptul că sunt profund necunoscători ale celor ce proclamă. Și cu cât sunt mai inculți, cu atât mai agresivi.

La vremea primelor contacte cu ei am crezut sincer în onestitatea demersului lor.

Abia pe parcurs am realizat că ei în realitate nu pricep nimic din ceea ce susțin.

Cu mulți ani în urmă, fără să vreau, devin martorul unei întâmplări. Sub asaltul unor organizații de ecologiști, Guvernul României tocmai luase hotărârea interzicerii cultivării soiei modificate genetic. Era o hotărâre ciudată pentru că viza doar cultivarea, nu și importul șrotului de soia modificată.

Sigur că fermierul român era nedumerit: cum cea cultivată de mine e dăunătoare sănătății, cea importată nu?!

Dar profesionistul nu mai are trecere în fața activistului, după cum am văzut mai sus.

Eram pe malul Dunării, în Insula Mare a Brăilei, discutând cu directorul exploatației.

Deodată, pe fluviu vedem cum se îndreaptă către noi un convoi de cinci șalupe ultramoderne, dotate cu motoare de ultimă generație.

Ajunși pe mal, din ele coboară intempestiv echipaje formate din tineri îmbrăcați în combinezoane albe, pe cap, căști ca cele de apicultor, fiecare purtând în spate niște pompe de stropit. Urcă vijelios digul și se proptesc în lanul de soia, aflat de-a lungul lui, împrăștiind o soluție în toate părțile.

Într-un târziu, o doamnă cochetă, coborâtă din ultima șalupă, ne pune în chestiune: fuseseră informați că acolo s-ar afla o cultură de soia modificată genetic pe care urmau să o distrugă. Priveam șocați și ne tot străduiam să înțelegem ce se întâmpla.

E adevărat că ne lămurise doamna cu ceea ce credeau invadatorii, dar nu ne dumiream de ce făceau ceea ce făceau. Ne-am privit uluiți, ca într-un târziu să realizăm că intrușii confundau genetica cu virusologia.

Din acel moment am devenit bănuitor și ceva mai atent la  manifestările activiștilor de toate neamurile.

De departe însă, cei mai veseli sunt activiștii care țin morțiș să-l facă pe om erbivor.

Unul, mai nătâng, și-a supus și câinele acelorași precepte. În cinci luni, bietul animal hrănit doar cu salată, abia se mai ținea pe picioare. Stăpânul n-avea cum să știe că fabulatoriul câinelui e diferit de-al omului. Și cum visează el lăptuci, așa visează câinele ciozvârte. Într-o seară hotărî să-și plimbe animalul în grădina publică. Nefericită idee! Un alt activist, care nu se ocupa de oameni ci de câini, aflat în acțiune,  intră brusc la dubii.

Patrupedul i se păru prea dihăinat, așa că-l abordă fără multe fasoane pe stăpân. Făcea parte dintr-o grupare ce milita pentru o lume mai bună, pentru animalele de companie, dar bună după mintea omului, nu a cîinelui. În seara aceea a rămas fără cățel, iar a doua zi era să rămână și fără libertate.

O altă întâmplare s-a consumat într-un context mai special.

În 2017 participam pentru a doua oară la Forumul Mondial pentru Agricultura Durabilă, care se ținea la Bruxelles, prin grija asociațiilor de fermieri europeni și sprijinit de diverse companii active în industria input-urilor agricole.

Patronajul era select, participanții, de prim rang: foști șefi de state, ex-secretari generali ai ONU, miniștri ai agriculturii din lumea întreagă, Comisia pentru agricultură a Uniunii Europene, FAO, savanți, cercetători, finanțiști, politicieni. Sala destinată întrunirii era situată în zona Pont des Arts, cu acces dinspre Place de l’Albertine printr-un pasaj denivelat.

Deschiderea conferinței era programată la ora 11⁰⁰, sosirea participanților între 10³⁰ și 10⁴⁵. Dar pe scuarul din față, flancat în ambele părți de zidul ce susținea degajarea din mal, ne aștepta o surpriză. Toată zona intrării era ocupată de trupuri feminine îmbrăcate elegant – dar mai mult dezbrăcate, cu măști de gaze pe cap, făcând-o pe moartele.

Toți participanții erau obligați să treacă printre trupuri, cu grijă să nu le ia în picioare.

Pe fete, hainele stăteau în devălmășie. Ca moarte, nu arătau tocmai rău, ca vii, aveam să le văd ceva mai încolo. Forțele de ordine nu au intervenit în nici un fel, lăsându-ne nouă plăcerea unui slalom galeș printre trupuri.

Din România eram cu câțiva colegi, președinți ai asociațiilor de fermieri. Mi-am lăsat colegii să intre în sală, propunându-mi  să văd cum se va termina până la urmă toată comédia.

Tras mai deoparte, așteptam rezemat în dosul unui parapet.

Când  ultimii participanți au fost înregistrați și introduși în sală, fetele s-au ridicat din locurile desenate cu creta pe asfalt, aranjându-și cu grijă ținuta și chipul.

Primul fapt care mi-a atras atenția era eleganța lor vestimentară. Toate îmbrăcate doar cu haine de ultimă croială. Apoi, buna dispoziție. S-au grupat vesele în jurul cuiva ce părea să fie organizatorul întregului spectacol.

Mi se părea firesc acum, așa cum îi stă bine unui bun ecologist, să asist la un mic dejun servit de întreaga echipă, undeva pe băncile din jur, alcătuit din pâine neagră, ceapă și o brânză degresată, stropit la urmă, abundent, cu apă de cișmea. Și când colo, ce să vezi?! Au luat-o la vale, voioase și săltărețe, în direcția Grande Place. Ceva mai jos de Place de l’Albertine, coborând pe rue Infante Isabelle în zona Place Agora pe stânga, sunt câteva terase unde servesc nelipsiții cartofi prăjiți cu toate neamurile de cârnați.

Intuind cam ceea ce aveau să facă, m-am luat după ei.

Ajunși la una din terase, iau loc disciplinate în rând, băiatul ocupându-se de locurile la măsuțe. Încărcate cu toate otrăvurile împotriva cărora manifestaseră cu doar juma’ de oră înainte, în plus cu nelipsitele sticle de coca-cola, s-au pus pe chicoteală.

Ei, da!, mi-am zis, să tot fii profet în ziua de azi.

În România vremurilor comuniste, ca replică la ipocrizia comportamentală a activiștilor din epocă, scriitorii găsiseră o formulare memorabilă: Bravo, tovarăși! Una vorbiți, alta fumați!

 Când am revenit în sală vorbitorii își pregăteau discursurile. A fost un minunat prilej să aflu că soluțiile la problemele lumii contemporane sunt aproape imposibile.

Tendințele sunt contradictorii. Populațiile cresc unde nu trebuie și nu cresc unde trebuie.

Pe de o parte e nevoie de dezvoltare, pe de alta, de încetinirea dezvoltării.

Fragment din volumul, în curs de apariție, Simbolic, raţional, postmodern – încercare asupra instrumentelor cunoaşterii – eseu – (extras din capitolul Instrumente înşelătoare )