Inflație și cercuri

Motto: Este foamete pe pământ nu pentru că ar lipsi pâinea, ci pentru că nu reușim să-i săturăm pe cei bogați. (Maica Tereza)

Am bunul (sau ne-bunul?!) obicei de a observa oamenii din jur, de a le asculta, uneori în dialog cu ei, alteori întâmplător, păsurile. Câteodată scriu despre ce observ. În ce voi scrie azi, cifrele sunt perisabile. Pentru că și inflația, și prețurile se află în cursă alertă spre cote maxime. Nu obosesc, nu se opresc să-și tragă sufletul. Nu ne lasă nici pe noi să respirăm. Recent, am avut parte de câteva întâmplări – oglindă a prezentului. De pildă, în magazinul de unde mă aprovizionez în mod curent, un domn senior cerceta pe îndelete rafturile cu hârtie igienică, șervețele și batiste de hârtie. A sunat acasă: „Dragă, au hârtie igienică la 7,99, patru role”… „Da, aia albă, care era 3,50! Oare găsim undeva mai ieftin?”… Intervin, îi spun că, în piață, la tarabă, au pachete cu opt role, gri sau roz, din hârtie reciclată, la 12 lei. S-a dublat prețul și la tarabă, dar… comparativ… Omul îmi mulțumește și comunică informația persoanei cu care vorbea. Brusc îmi amintesc un banc din vremi predecembriste ce păreau apuse: Bulă cară un sac mare cu hârtie igienică folosită. Un amic îl întreabă unde-l duce. Bulă răspunde: „La curățătoria Nufărul”. Zâmbesc lăuntric, zâmbet dizolvat în zeamă de pelin. Prețul batistelor de hârtie în cel mai bun caz s-a dublat. Să reflectăm la dexteritatea de-a sufla/stupi direct pe jos? La batistele din… batist – nici vorbă să revenim! Trebuie spălate – detergentul e scump, apa e scumpă. Trebuie călcate – curentul e scump…

Mă uit la alte prețuri: uleiul pe care îl cumpăram la începutul anului cu 5-6 lei litrul, acum e peste 10 lei. Prețul untului autohton s-a dublat și el. Rația impusă dictatorial prin anii ’80 era de 50g unt/lună/persoană. Acum… ne pândește rația autoimpusă… Și, uite-așa, colesterolul rău e ținut la distanță. Cofrajul cu zece ouă M a ajuns, de la 4-5 lei, la 10-12. Peste 12 lei, la ouăle L bio. Ne reîntoarcem (de bună-voie?) la rația comunistă de cinci ouă/lună/persoană, să nu devenim supraponderali. Pâinea cea mai ieftină, de calitate îndoielnică, trece de 8 lei kg. De calitate bună – 15-20 lei/kg. Făina pe care o cumpăram cu 2 lei/kg acum costă (la promoție!) 5 lei. Zahărul nu se lasă mai prejos. Cartofii, de la 1 leu și ceva, au „sărit” la peste 4 lei/kg. Prețurile la pui-grill variau, la începutul anului, între 5-6 lei/kg (pui debil, rudă ajustată hormonal a rației predecembriste „doi-la-pungă”… din când în când) și 28 de lei/kg (pui gălbior, crescut cu cereale… ca la bunica). Acum, rar găsești pui sub 19 lei/kg. La 6 lei/kg poți cumpăra… spinări de pui, produs pe care avuții nu l-ar cumpăra nici pentru animalele lor de companie. Puiul crescut ca la bunica a… „zburat” spre 55-60 de lei/kg. Cremvurștii, parizerul, „mâncarea săracului”, concurează azi, ca preț, cu delicatesele. Prețul litrului de lapte te forțează să te gândești la ceai. Nu la cel verde sau negru. La cel de sunătoare, pe care o poți culege, deocamdată gratis, de pe câmp. De brânzeturile comune am ajuns să ne apropiem cu prudentă sfială. „Piperat” rău, prețul cașcavalului îi râde consumatorului în față: „ia mai pune-ți pofta-n cui!”. Și-mi amintește adaptarea la timpul nostru a celebrei fabule cu vulpea și corbul. Corbul stă pe-o creangă, cu bucata de cașcaval în cioc. Vulpea îl întreabă scurt: „Mergi la vot?” Corbul zice: „Nu!”. Cașcavalul cade, vulpea îl înșfacă și fuge. Corbul reflectează: „Dacă aș fi zis da, s-ar fi schimbat ceva?!” Chiar așa! Prețurile gogoșarilor și castraveților murați îți strepezesc dinții ca agurida, fără să deschizi borcanul. Concret: un borcan cu castraveți cornișon pe care în noiembrie 2021 l-am cumpărat cu 12,75 lei, în septembrie 2022, același borcan!, costa 24, 99 lei. O fi ajuns, între timp, la 30. Dacă vrei să pui murături de casă, că așa scapi ceva-ceva mai ieftin, te „ustură” buzunarul de la hreanul care în toamna trecută era (oricum scump!) 12-13 lei/ kg. În toamna asta s-a „iuțit” la 28-30 lei/kg. Un motiv în plus să lăcrimăm când îl curățăm! Reclama în care cumpărătorul vede fericit cum prețurile castraveților (afișaj electronic) scad amețitor, sub ochii lui, e o sadică ironie. În realitate, prețurile cresc amețitor! Pățanie personală: văd în consola frigorifică din magazin inimă de vițel, la 15,99 lei/kg. Aleg pachetul cel mai mic. Când să-l pun în coș, o angajată a magazinului vine să strângă toate pachetele. Îmi explică: „Le reetichetăm. Așteptați, mă întorc imediat!” Aștept. În câteva minute revine, pune pachetele înapoi în consolă… Inimă de vițel – 19,99 lei/kg.

Dacă analizezi scumpirile la detergenți, șampoane, balsamuri, creme, pastă de dinți… mai că ți se face dor de soda clasică de rufe, săpunul de casă și buchetul-deodorant de levănțică/busuioc, la îndemâna oricui. De sfaturi prețioase pentru salvarea planetei și a bugetului familial nu ducem lipsă deloc. Ni se spune să intrăm câte doi la duș (de ce nu și câte trei-patru, la urma-urmei?! Și, de ce nu?, să tragem apa la toaletă o singură dată, la sfârșitul zilei). Să scădem temperatura din apartamente cu un grad-două (reiterare a directivei ceaușiste „să mai punem un palton pe noi, dragi tovarăși!”). Să umplem-ochi mașina de spălat, nu la jumătate din capacitate… Să ne cumpărăm frigidere noi, economice! Serios?! Sunt oameni care se roagă Atotputernicului să nu li se strice vechiul frigider, că altul n-ar putea cumpăra. Și bătătorul de covoare e de reanimat: nu consumă energie electrică, ne-ar ajuta mult la facturi, la întărirea musculaturii… Apropo de facturi, perspectiva gigantismului lor maladiv ne-a reactivat antidepresiva genă a hazului de necaz: „s-a decis ca facturile să fie distribuite de paramedici. Dacă, la primire, consumatorul face atac de cord, paramedicii îl vor resuscita, să nu moară fără să-și achite obligațiile față de furnizor.” Interesant: făuritorii de sfaturi ni se adresează la persoana a II-a plural. Voi să faceți și să dregeți… Pe ei se exceptează. De ce oare???

În reclame, personaje invariabil vioaie, voioase, gureșe, ca picate de pe altă planetă, ne anunță, că putem cumpăra diverse produse „atât de ieftin!”/ „mai mult decât ieftin!”, sau că oarece aparat mirobolant costă la promoție „numai”/„doar” 1999,99 lei în loc de 2499,99 (ieftin-rău pentru plebea cu venituri de 1500-2000 de lei/lună ori chiar sub 1500!). Alt produs must have… poate fi achiziționat la „numai”/„doar” 16574,99 euro! Euro! Cui s-or fi adresând reclamele?!? În niciun caz celor ale căror salarii/pensii modice bat de multișor pasul „tot pe loc, pe loc, pe loc!”. Pe aceia îi sfidează! Cinic. Dacă ai „ghinion” să te fi prins prezentul fosforescent cu datorii la vreo bancă (alta decât cele din parc!), întrucât dobânzile cresc, și ele, mai rapid decât mătrăguna, statutul tău nu diferă de al strămoșului ajuns slugă-la-dârloagă în vremi barbare, necivilizate, decât în sensul că o duci – în societatea modernă, democratică, evoluată, digitalizată și, pe deasupra, corectă politic – mai greu, mai… complicat decât el.

Să nu ne impacientăm, prieteni! Avem destui semeni, prea destui, prin alte cercuri existențiale, în zona de confort a cărora scumpirile nu lovesc la fel de necruțător. Inflația, drăguța, se dovedește oarecum selectivă. Icrele de Manciuria, somonul, caviarul, sturionul, înotătoarele de rechin, șampania Veuve Clicquot, parfumurile fine, iahturile, autoturismele de lux, insulele exotice, parcelele de vânzare de pe Lună sau Marte (cine-o fi proprietarul care le vinde?!) – s-au scumpit… cu blândețe, cu duioșie, pentru ca obișnuiții cu astfel de alinturi, fragili emoțional, să nu sufere traume netratabile. Târguielile din „coșul” lor zilnic nu și-au dublat-triplat prețul ca fasolea sau spanacul din meniul nostru de post.

Mda. Aceia trăiesc în cercuri spațioase, aerate, cu rază mare… de acțiune. De la ei, cercul din care provine doamna pe care am întâlnit-o nu de mult la farmacie, – cerc suprapopulat, cu rază mică… de acțiune – pare inexistent. O doamnă mignionă, firavă, cu păr alb, scurt, subțiat. Venise să-și cumpere medicamentele compensate, pentru tratamentul lunar. Când farmacista i-a spus că o costă 270 de lei, a împietrit. A îngăimat: „Păi… luna trecută… Iar s-au scumpit???… Pensia…” Îi tremura mâna scotocind prin portofel. A încercat un fel de negociere disperată: să-i spună farmacista la ce leacuri să renunțe sau să micșoreze doza prescrisă, că nu are bani să le ia pe toate. Cumsecade, farmacista i-a oferit, pentru un medicament, varianta mai ieftină, cu aceeași substanță activă. Total: 265,80 lei. „Îmi pare rău… Altceva nu pot face pentru dvs. Nu aveți rude, să vă sprijine?” Doamna i-a mulțumit. S-a dus spre ușă cu pași șovăitori, suspinând: „Am avut o fată, doamnă, s-o prăpădit acu’ trei ani… Băiatul ei, nepotu’, îi șomer, ginerele… s-o-nstrăinat”. A ieșit, vorbind cu Cel de Sus: „Doamne, de ce-mi mai dai zile de trăit în amarul ăsta?” Farmacista s-a uitat la mine clătinând din cap: „N-aveți idee câți oameni sărmani ne trec pragul zi de zi! Cu ce vă pot ajuta?” „Un flacon de Emocalm, vă rog, dacă aveți. Dacă nu, de Nervocalmin.”

În drum spre casă am intrat într-un magazin mititel, de cartier. Patroana vorbea cu o clientă: „Când distribuitorul mi-a dat azi noile prețuri la sucuri, am avut un atac de panică! N-am comandat niciun suc. N-oi fi făcut bine, dar m-am temut că n-o să le pot vinde!”

Cei pe care inflația îi lovește amical peste umăr, nu ca trăznetul în creștetul capului, au cam una și aceeași replică de consolare: „Problema e globală. La noi încă e bine, prin alte țări e mai rău!” De parcă, dacă au murit caprele vecinilor inter/intra și transcontinentali agonia caprei noastre ar fi motiv de bucurie și am putea uita de… „tăcerea mieilor”. „La noi” se referă la cei din cercul lor. Restul… nu contează. E neglijabil. Nu e inclus în „țară”. Strategii, gestionarii și gardienii bunăstării nației au blocaje de imaginație. Să-i înțelegem! Pentru cineva cu venituri de – să zicem – peste 15.000 de lei/lună este inimaginabil cum poate trăi cineva cu 5000 de lei/lună. Dar cu… 1500 de lei/lună? Dar cu 1000??? Imposibil! Așa ceva nu există!!!

E drept că și „reciproca” este întrucâtva valabilă. Cel cu venituri de subzistență nu-și poate imagina ce mama zmeilor face un singur om cu 15.000 de lei/lună altceva decât huzureală și risipă? Își cumpără o aeronavă supersonică, să treacă peste Styx dându-i cu tifla lui Hades? Își comandă copârșeu de cleștar și-și rezervă loc de veci pe inelul lui Saturn? Face, în vacanță, de dragul adrenalinei, scufundări în Apa Sâmbetei, À la recherche du temps perdu? Se clonează? Ar putea, de bună seamă, să-i ajute pe nevoiași, dar dacă pentru el aceia nici nu există… Breaking news – statistici: cel mai scump produs cumpărat de Black Friday (11-13 noiembrie 2022) în România – un televizor – a costat 148.731 de euro!

Cât ziiiici?!?!?! Ei, poftim! Spune-i acelui tele-cumpărător că, în aceeași țară, mulți supraviețuiesc miraculos (or fi autotrofi?) din 1000 de lei/lună. O să creadă că ai evadat din vreo secție de psihiatrie. „Aceia” nu există!

Evident, în cercurile sus-pușilor cu dare de mână, ermetice, înalte (ca să nu zic văzduhiste), unde răul se simte ca o adiere de zefir, nu ca un cuțit la jugulară, inflația e… statistică și-atât. Oficial, prin alambicate calcule de medie aritmetică simplă combinată cu media ponderată, ambele mixate zdravăn cu IAPC și IPC (adicătelea indice „armonizat” al preţurilor de consum și indice al prețurilor de consum, pe care tot pământeanul le știe din pruncie!), asezonate riguros cu rata medie anuală și cu alte abracadabrante construcții lexico-aritmetice, inflația ar fi, grosso-modo, de 15-16%, resimțită în cercul poporenilor la 35%. Uaaauuu!!! Ca temperatura mediului înconjurător. Termometrul indică 10 grade, resimțite, însă, ca… –4. Brrrr!!! Așa și în magazin: pentru muritorul de rând, la raft, pe viu, în încercarea lui tot mai grea de a umple coșul cu produse strict necesare e… tout à fait autre chose decât în statistici. Dacă nu mă înșel, când un produs costă… ieri 1,99 lei, azi – 4 lei, iar mâine 8,50 lei creșterea – între ieri și mâine – bate peste 100%. Sau nu?! O fi de 15%?! Sigur, dacă înghesuim în același coș iahtul care s-a scumpit cu doar 1%… s-o fi schimbând rezultatul. Că, și atunci când incluzi într-un grup de octogenari doi-trei nou-născuți, media de vârstă a grupului scade. Nu-i aceeași, însă, speranța de viață a membrilor! Presa ne vestește că a naibii inflație sau rata ei (care o fi diferența? Ca între „bancă” și „rata la bancă”?) „a coborât ușor luna trecută”, nu-i fie de deochi! Prețurile, mai afurisite, au continuat, cu nerușinare, să crească. Independent. Eehei, zic strategii fericirii cetățenești, dacă ei ar mări decent pensiile și salariile celor din cercurile cu rază mică de acțiune, inflația iarăși ar crește vertiginos ca făt-frumos-din-mapă-scos. Mărirea veniturilor cetățeanului de rând… foarte periculos agent de creștere pentru bâzdâgania care dă de furcă administratorilor globului de lut! Vezi de-aia, neînțeleși de plebe, ei, gestionarii superinteligenți ai crizei mondiale și locale, țin în frâu, până la hipoxie, veniturile pălmașilor de pe cercurile paralele și meridianele găluștei albastre, lăsând – à la Nae Cațavencu – în progresist-liberal dezmăț prețurile. Amărășteanul de rând, vai de căpățâna lui!, nu pricepe, domnule, că ștreangul care îl strânge progresiv de gât, până la asfixie mecanică, este soluția ideală întru propășirea și binele lui personal, al urbei, al patriei, al continentului, al planetei, al galaxiei, al mega-meta-multiversului ș.a.m.d… Hmmm!!! Oare ce-o fi „indicele armonizat”? Un fel de fond de ten care maschează petele pigmentare și acneea statisticilor???

În fine! Discutam cândva cu scriitorul Hans Bergel despre cei „mari”, care fac istoria (unii – mai rar! – ca eroi, alții ca monștri, alții ca trepăduși…) și cei care o suportă (de regulă, masele, în limbajul politicianului nevricos și arogant numite „gloată”, „turmă”, „prostime”). Compasiv, metaforic, Sorescu (prin Iona) le numește „plevușcă”: „Plevușca, săraca! Ea duce greul mărilor și al oceanelor.” Expresia „Capul face, capul trage” o fi expirat? În mileniul nostru performant, elevat, civilizat, inteligent cum n-a fost altul de la Big Bang încoace, pare să se fi instalat durabil la cârmă alte vorbe cu tâlc: „Unde nu-i cap, vai de picioare!” și, mai ales asta!, „Peștele de la cap se-mpute, dar de la coadă se curăță”.

Capetele care ne tricotează prezentul istoric (pe andreaua pandemiei – un război pe față, două pe dos) se întrec de mama focului în explicații bombastice. Sunt capete infinit mai devotate vorbăriei belicos-propagandistice decât, cum s-ar cuveni, găsirii de soluții. Aflăm, bunăoară, dintr-un recent raport (World Economic Outlook) al FMI, că (păzea! scapă cine poate!) „2023 se va simţi ca o recesiune pentru milioane de oameni din întreaga lume.” Și că „trei evenimente majore împiedică în prezent creşterea economică: invazia Rusiei în Ucraina, criza costului vieţii şi încetinirea economică a Chinei.”. Așa, și?! Ce vor face marii, mijlociii și micii diriguitori planetari a căror datorie ar fi să înlăture piedicile, să stingă conflictele, să descâlcească și să îndrepte lucrurile? Pesemne vor așeza în continuare, nonșalant, cum le e năravul, poveri insuportabile pe spinarea acelor „milioane de oameni din întreaga lume” care, „prostime” insignifiantă fiind, și-au văzut pașnic, onest, de viețile, necazurile și treburile lor, în jurul casei. Nici n-au invadat pe nimeni, nici n-au provocat criza costului vieții, nici n-au încetinit economic vreo țară… Milioanele de oameni, din întreaga lume, a căror singură vină (tragică?) este că s-au născut și că încă n-au trecut tăcuți, cuminți, pe lista lungă a răposaților anonimi.

În răstimpul de distracție și relaxare dintre două discursuri sforăitoare, două rapoarte/statistici abil aduse din condei, două proiecte formale, două protocoale ineficiente, două tratate/înțelegeri iute perisabile (doar se știe că sunt făcute ca să fie încălcate!), cei care azi fac istoria lumii se vor da nepăsători, cu skyjeturile lor – poluante în fel și chip –, pe valurile suferinței celor mulți, care, încă o dată, suportă istoria. O duc pe umeri, „soldați” neînrolați, neînregimentați. Fără să li se știe vreodată numele, fără să primească medalii.