Toate greșelile care se pot face
de Anca Ianchiș
Romanul lui Cătălin Pavel, Toate greșelile care se pot face, apărut la editura Humanitas, în anul 2022, este o carte despre erorile, voite sau întâmplătoare, pe care fiecare dintre noi le poate face în dragoste, în viața de zi cu zi și (de ce nu?) în viața cetății.
Este un roman distopic care îl are ca personaj principal pe Radu Grinda, traducător-interpret pentru românii care locuiesc în Marea Britanie și SUA, care au nevoie de ajutor ca să comunice cu diversele instituții ale statelor în care se află. Bărbatul este pe cale să o piardă pe femeia pe care o iubește încă din adolescență. El se simte încă legat de ea prin fire pe care încearcă să și le explice. Criza existențială, în care îl aruncă pierderea iubirii, coincide cu transformări sociale aberante. Autoritățile hotărăsc să înlocuiască toți copacii cu arbori artificiali. În jurul acestei situații oamenii, ca în viața reală, se împart în două grupuri. Pe de o parte sunt cei indiferenți sau care au încredere în orice măsură luată de autorități, pe de altă parte sunt aceia care se constituie într-un soi de rezistență (începută întâi în mediul virtual). Aceștia din urmă încep să se organizeze și să planteze copaci în locurile în care ideea nu a putut fi încă pusă în aplicare. Însă chiar și această lume, a oamenilor “normali” este la fel de distorsionată, natura umană rămânând o constantă. Astfel, mișcarea va fi deturnată, schimbându-se într-o dictatură, în care regulile încep să fie tot mai strâmbe, mai tiranice, mergând până la uciderea celor care nu se supun. Chiar dacă asistăm la construirea unei lumi de coșmar, pe care, în secret, nădăjduim să nu o cunoaștem, lucrurile se petrec la fel de coerent și sistematic ca în viața reală. Unii se vor îmbogăți, alții se vor îmbolnăvi din lipsa oxigenului și a particulelor de plastic care ajung în atmosferă. Oamenii dezvoltă noi boli și desigur noi medicamente care să le trateze.
Copacii rămân elementele vii ale acestei cărți, mai vii chiar decât personajele în sine, pentru că ei țin, ca o rețea, firele vieții, din care oamenii sunt doar o parte. Dispariția lor duce inevitabil la perturbarea ciclului natural al vieții. Fără acest Axis Mundi, cele trei planuri pe care le țin în echilibru (subpământeană, pământeană și cerească) încep să se prăbușească unele în altele, să se amestece, iar ființele experimentează rămânerea într-un singur plan al existenței, fiind lipsite de posibilitatea de a transcende.
Încercând să înțeleagă propriul eșec în dragoste și acela al lumii în care trebuie să trăiască, personajul principal ajunge, deși retras într-o zonă izolată, să se îndrăgostească din nou. Este vorba de o femeie care îi seamănă, care îi aduce liniștea și credința că poate dragostea nu se sfârșește la orice vorbă neinspirată, inevitabilă între cei care își duc viața împreună. Nici despărțirea nu îl face pe Radu Grinda să iubească mai puțin sau să se simtă mai puțin iubit. Bărbatul se întregește întorcându-se la tăcere, la instinctele primare. Radu Grinda nu este în căutarea dragostei. Am zice că iubirea îl caută pe bărbat pentru că, de fiecare dată, întâmplarea este cea care îl unește cu femeile din viața lui.
Autorul construiește personajele pas cu pas, înțelegând că, înainte de toate, scriitorul trebuie să fie un fin cunoscător al naturii umane, “Dostoievski era un psihiatru de mare viitor”, (pag. 86). Cătălin Pavel privește viața cu un ochi scrutător, realist, din care, însă, nu a dispărut ceea ce ne face umani: ironia, umorul, dragostea, nevoia de a înțelege neînțelesul.
Aș zice că rolul principal în salvarea lui Radu Grinda nu îl are iubirea, ci meseria pe care o practică. Contactul cu cei care trăiesc de cele mai multe ori situații extreme îl readuce la esențial, îl face să vadă lumea și propriile probleme, cu alți ochi. Într-un anume sens el este inocentul acestei cărți spre deosebire de personajele feminine care sunt una (Carmen), prea puțin introspectivă, având nevoie de validare exterioară și de aventura pe care o nouă relație i-ar putea-o aduce și cealaltă (Malù), într-un fel prea sigură pe sine, prea conștientă de ceea ce dorește, de propria persoană și iubire.
Disoluția lumilor (interioară și exterioară) este prezentă încă de la început. Prima relație a personajului principal pare să fie înghițită de Nimic, ca și cum elementele care se coagulaseră pentru a forma întregul se desfac în componentele primordiale, fără putința de a opri acest proces de ireversibilitate emoțională. “Nimicul era nimicul care vine asupra limbii, nu asupra lumii, ca în povestea lui Ende”, (pag. 17). Peste toate plutește praful care îi afectează și reduce pe oameni la condiția de mașinării, având și rol metaforic. Acesta este strâns legat de un alt element: tăcerea, voită sau impusă. Cătălin Pavel folosește tăcerea în același fel ca Haruki Murakami. Ea este una dintre constantele cărții și oferă cadrul în care se desfășoară viața personajului, un om ca oricare altul, confruntat cu situații de viață neobișnuite. Doar în liniștea gesturilor mărunte și repetitive de zi cu zi Radu Grinda poate să-și decanteze propriile trăiri și se poate auzi cu adevărat pe sine.
Finalul acestui roman, care emoțional plimbă cititorul printr-un coșmar posibil, atât în plan personal cât și social, este totuși unul al speranței, care ne aduce aminte, cu un zâmbet, de spusele lui Michael Crichton: “Life finds a way”. Viața găsește cu adevărat întotdeauna calea de a merge mai departe, mai ales când omul reușește să se întoarcă la lucrurile simple, la copilărie și la dragostea curată, nepângărită de experiențele adultului. Numai atunci este posibilă participarea la reconstrucția pe verticală a lumii.
