Realismul magic și genurile adiacente

Introducere

Realism magic, real miraculos, realism vrăjitoresc, în literatură, pictură, film şi altele, cuprinzând o serie de concepte subtile şi diferite, are în comun, în domeniile menţionate, dar şi în esenţa sa, o “acceptare a magicului în lumea raţională.^[1] Realismul magic este numit uneori, de asemenea, “fabulism”, cu referire la convenţiile fabulei, miturilor şi alegoriei.^[2] Din cei patru termeni menţionaţi, realismul magic este cel mai frecvent folosit, referindu-se în particular la literatură, şi care descrie elementele magice sau ireale ca “parte naturală într-o ambianţă” altfel realisti(c)ă sau mundană, pământească.^[3] Termenii sunt în linii mari descriptivi mai degrabă decât riguros critici, astfel, Matthew Strecher defineşte realismul magic ca fiind ceea ce se întâmplă când un “cadru sau fundal extrem de detaliat, realist(ic) este invadat de ceva prea straniu pentru a putea fi crezut”^[4]. Acest curent artistic, după unii, care nu are un program estetic ori un manifest, deși, în opinia mea, prefața romanului Împărăția acestei lumi de Alejo Carpentier, despre realul miraculos ar putea fi considerat un fel de manifest, cel puțin pentru zona latinoamericană, realizează mai multe dihotomii interesante: trecut pre-columbian și prezent postmodern sau postindustrial, moarte și viață, iubire și ură etc., şi sintetizează două viziuni care sunt contrare, opuse: una de tip rational-științific asupra realității mundane și inserarea în aceasta a miraculosului, magiei, fantasticului ori elementului supranatural.După Lindsay Moore, caracteristicile realismului magic sunt: caracterul hibrid (urban şi rural, occidental şi indigen), perspectiva ironică a autorului, reticenţa auctorială (lipsa unei opinii clare, tranșante a naratorului în legătură cu caracterul real sau imaginar al evenimentelor relatate).^[5] Numeroşi scriitori sunt categorisiţi ca “realist-magici”, ce confundă termenul şi larga sa definiţie.^[6] Realismul magic este utilizat adesea, şi pe bună dreptate, aş spune, în legătură cu literatura latinoamericană, mai ales prin autori ca: Miguel Ángel Asturias, Alejo Carpentier, Gabriel García Márquez, Jorge Luis Borges, Julio Cortázar, Adolfo Bioy Casares, Juan Rulfo, Isabel Allende şi alţii. Totuşi, el este prezent şi în literatura de limbă engleză, exponenţii de frunte ai realismului magic fiind autorul indo-britanic Salman Rushdie, englezul John Fowles şi americanca Alice Hoffman, dar termenul menţionat se poate referi şi la lucrările unor scriitori din alte literaturi mari, precum cea italiană, Massimo Bontempelli şi Tommaso Landolfi, de pildă, sau germană, cu nobelizatul Günter Grass.

 Fantasy-ul şi realismul magic

Scriitorii proeminenţi de limbă engleză în genul fantasy au susţinut că “realismul magic” este doar o altă denumire pentru „ficţiunea fantasy”, astfel, Gene Wolfe spunea, cam exagerat, în opinia mea, că „realismul magic este ficţiune fantasy scrisă de oameni care vorbesc limba spaniolă”[7], iar un Terry Pratchett afirma astuţios că realismul magic „este ca un mod politicos de a spune că scrii fantasy”[8].În orice caz, Amaryll Beatrice Chanady distinge literatura realist- magică de literatura fantasy bazată pe diferenţa între cele trei dimensiuni comune: folosirea antinomiei (prezenţa simultană a două coduri contradictorii), includerea evenimentelor care nu pot fi integrate într-o „ramă logică” şi utilizarea „reticenţei auctoriale”[9]. În fantasy, prezenţa codului supranatural este percepută ca problematică, ceva care atrage o atenţie specială – pe când în realismul magic, prezenţa supranaturalului este acceptată.[10] În fantasy, în timp ce reticenţa auctorială creează un „efect perturbator” asupra cititorului, în realismul magic funcţionează pentru „a integra supranaturalul (subl. Chanady) în rama naturală”[11].Această integrare este făcută posibilă în realismul magic după cum autorul prezintă supranaturalul ca fiind la fel de valabil ca şi naturalul, neexistând o ierarhie între cele două coduri.[12] Fantoma lui Melchiade din romanul lui Márquez Un veac de singurătate sau fantoma bebeluşului din romanul Preaiubita de Toni Morrison care vizitează sau bântuie locuitorii din casele lor anterioare sunt amândouă prezentate de narator ca fiind evenimente obişnuite; cititorul, prin urmare, acceptă miraculosul ca pe ceva „normal şi comun”[13]. Pentru Clark Zlotchew, factorul de diferenţiere între fantastic şi realism magic este că în literatura fantastică, precum în arhicunoscuta nuvelă Metamorfoza de Franz Kafka, există o „ezitare experimentată de protagonist”, implicând autorul sau cititorul în decizia dacă să atribuie cauzele naturale sau supranaturale unui eveniment tulburător sau între explicaţii raţionale şi iraţionale.[14] Literatura fantastică a fost de asemenea definită ca o “bucată narativă” în care există o ezitare constantă între a crede şi a nu crede în evenimentul sau întâmplarea de tip supranatural.[15]În opinia criticului literar mexicano-american Luis Leal, scriitorii de literatură fantasy, cum ar fi Jorge Luis Borges, pot crea “noi lumi, poate chiar noi planete. Spre deosebire, scriitori ca García Márquez, care folosesc realismul magic, nu creează lumi noi, dar sugerează magicul în lumea noastră”. În realismul magic, tărâmul supranatural este împletit, îngemănat cu lumea naturală, familiară; această lume dublă a realismului magic diferă de lumea simplă care poate fi găsită în poveşti şi în literatura fantasy.[16]

SF-ul şi realismul magic

În timp ce amândouă, SF-ul şi realismul magic, se învârt asupra noţiunii a ceea ce este real, se joacă cu imaginaţia umană şi au forme de (adesea fantastică) ficţiune, ele diferă însă în mod major, M. A. Bowers citând creația de ficţiune speculativă Minunata lume nouă al lui Aldous Huxley ca un roman ce exemplifică necesitatea, cerinţa SF a cărţii a unei “explicaţii raţionale, fizice pentru orice eveniment neobişnuit”^[17].Huxley portretizează o lume unde populaţia este puternic controlată și manipulată prin medicamente ce îmbunătăţesc starea de spirit, care sunt dirijate de un govern atotputernic.^[18] În această lume, nu există nicio legătură între copulare şi reproducere; oamenii sunt realizaţi, creaţi în eprubete uriaşe, în care modificările chimice din timpul gestaţiei determină destinul lor.^[19]Bowers argumentează că, “diferenţa distinctă a naraţiunii SF de realismul magic ar fi aceea că este plantată într-o lume diferită de orice realitate cunoscută şi realismul ei rezidă în faptul că noi o putem recunoaşte ca pe ceva posibil pentru viitorul nostru. Spre deosebire de realismul magic, nu are un cadru realist care este recognoscibil în relaţie cu orice realitate trecută sau prezentă”^[20].După Roger Caillois, miraculosul literaturii SF, când aceasta nu este o simplă şi stupid-puerilă literatură despre războiul lumilor, războiul stelelor şi despre călătorii interstelare şi intergalactice, el nu are la origine “o contradicţie cu datele ştiinţei, ci, dimpotrivă, o reflecţie asupra puterilor şi mai ales asupra problematicii sale, adică asupra paradoxurilor, aporiilor, consecinţelor sale extreme sau absurd, asupra ipotezelor sale temerare care scandalizează bunul-simţ, verosimilitatea, obişnuinţa şi imaginaţia”, nu prin rezultatul unei “fantezii turbulente”, ci prin acela al unei “analize mai severe şi al unei logici mai ambiţioase”^[21].Pe scurt, “anticipări şi goluri, nostalgie şi vise zadarnice, incompatibilităţi fundamentale se vor regăsi mâine, fără influenţă şi interes pentru că, realitatea dându-şi întâlnire cu visul ori confirmând frica şi angoasa, ele vor fi trebuit să renunţe la funcţia de a amăgi orice nevoie nesatisfăcută sau de a potoli orice nelinişte vie”, în acest fel, Roger Caillois considerând că fantasticul a înlocuit feeria şi că literatura SF se va substitui încetul cu încetul fantasticului din secolul XIX-lea, de exemplu.^[22]

Arta filmului și realismul magic

În arta filmului, criticii de specialitate au folosit adesea realismul magic pentru a defini creațiile belgianului André Delvaux și ale canadianului André Forcier, a căror estetică este mai apropiată de concepția originală a teoreticianului german Franz Roh, în cazul lui Delvaux, de exemplu, care vine în descendența artei flamande a unor fantastici, grotești și imaginativi Hieronymus Bosch și Pieter Brueghel cel Bătrân, dar și a surrealistului René Magritte, realismul magic fiind mai presus de toate un “joc estetic, spiritual și filosofic” cu elemente ale realității, cuplat cu interogații de ordin metafizic și ontologic.[23] Pe de altă parte, regizorul iugoslavo-sârb Emir Kusturica (Vremea țiganilor, 1988 și Underground, 1995) și cineastul mexican Guillermo del Toro (Labirintul lui Pan, 2006, un amestec fascinant de frescă istorică și feerie) sunt în favoarea unui univers fictiv pitoresc, postmodern, baroc și “jucăuș” apropiat de cel al lui Gabriel García Márquez, dar trebuie remarcat faptul că Emir Kusturica, un mare admirator al autorului columbian, care folosește în peliculele sale elementele visului, realității, magiei, fantasticului și iraționalului, a dorit să ecranizeze romanele Toamna patriarhului  și Un veac de singurătate  în anii 2000, fără însă ca vreun proiect să reușească.[24] Influența realist-magică a lui Márquez este, de asemenea, evidentă la Ciro Guerra, un regizor columbian mai puțin cunoscut, care a scris și regizat în 2009 Călătoriile vântului, povestea focalizându-se pe căutarea mântuitoare a unui instrumentist de vallenato care decide, în scopul găsirii păcii și liniștii după moartea soției sale, să meargă în căutarea diavolului pentru a-și recăpăta acordeonul, câștigat cu ani în urmă în timpul unui duel muzical.[25] Deși are o specificitate aparte, opera cinematografică neobarocă a lui Federico Fellini, care combină genial realul cu imaginarul, magicul cu mundanul, comicul cu tragicul, sublimul cu grotescul, este uneori legată de o formă de realism magic[26] plecând de la una din capodoperele sale, La dolce vita (1960), formă prezentă, în opinia mea, și în alte filme ulterioare acesteia, cum ar fi Opt și jumătate (1963), Julieta și spiritele (1965), Satyricon (1969), Amarcord (1973), Și corabia înaintează (1983) sau Glasul lunii (1990).Fără a aduce atingere evoluției lor estetice personale și inclasificabile, anumite filme de Ingmar Bergman (de pildă, Fanny și Alexander, 1982), autor în general al unor filme complexe, psihologico-filosofice, mai pesimiste decât filosofia lui Schopenhauer, și  Lars von Trier (de exemplu, Melancolia, 2011), “unul din co-fondatorii Dogmei ‘95”, o mișcare cinematografică novatoare, bazată, din păcate, pe ideologia marxist-leninistă, creator de filme sumbru-întunecate, psihologizante și crud-naturaliste, mai degrabă, ar fi, de asemenea, “apropiate de realismul magic”[27]. În cazul regizorului danez Carl Theodor Dreyer, vorbim de „realism metafizic”, într-un sens destul de apropiat și la care se pot referi Bergman, Lars von Trier sau chiar Michael Haneke, acesta din urmă trădând influența clară a lui Dreyer în al său multipremiat film din 2009 Panglica albă.[28]

[1]  Maggie Ann Bowers, Magic(al) Realism, New York, Routledge, 2004, pp. 1-5.

[2]  Maggie Ann Bowers, op. cit., pp. 1-5.

[3]  Ibidem.

[4] Matthew C. Strecher, “Magical Realism and the Search for Identity in the Fiction of Murakami Haruki”, in  Journal of Japanese Studies, Volume 25, Number 2, Summer 1999, pp. 263-298, at 267.

[5]  Ibidem.

[6] Irene Guenther, “Magic Realism in the Weimar Republic”, in MR: Theory, History, Community, Durham, North Carolina, Duke University Press, 1995, pp. 33-74, tackles German roots of the term, and how art is related to literature.

[7] Gene Wolfe; Brendan Baber, “Gene Wolfe Interview”, in Peter Wright, Shadows of the New Sun: Wolfe on Writing/ Writers on Wolfe, retrieved 2009-01-20.

[8]  Cf. “Terry Pratchett by Linda Richards”, in januarymagazine.com., 2002.

[9]  Amaryll Beatrice Chanady, Magical realism and the fantastic: Resolved versus unresolved antinomy, New York, Garland Publishing Inc., 1985, pp. 30-31.

[10]  Amaryll Beatrice Chanady, op. cit., pp. 30-31.

[11]  Ibidem, pp. 30-31.

[12]  Ibidem.

[13]  Maggie Ann Bowers, op. cit., pp. 25-27.

[14]  Dr. Clark Zlotchew, Varieties of Magical Realism, New Jersey, Academic Press ENE, 2007. p. 14.

[15]  Clark Zlotchew, op. cit., p. 14.

[16]  Dr. Clark Zlotchew, Varieties of Magical Realism, New Jersey, Academic Press ENE, 2007. p. 15.

[17]  Maggie Ann Bowers, Magic(al) Realism, New York, Routledge, 2004, pp. 29-30, online.

[18]  Maggie Ann Bowers, op. cit., pp. 29-30.

[19]  Ibidem, pp. 29-30.

[20]  Ibidem.

[21]  Roger Caillois, Eseuri despre imaginaţie, Bucureşti, Editura Univers, 1975, p. 157.

[22]  Roger Caillois, op. cit., p. 158.

[23] Fernand Denis, Robert Verdussen et Malika Maclouf, “Le réalisme magique ou l’étrangeté du quotidien selon André Delvaux”, en La Libre Belgique,‎ 6 octobre 2002, online.

[24]  Cf. „Kusturica veut adapter L’Automne du patriarche”, en Le Nouvel Observateur, 2 decembre 2005, online.

[25]  Cf. „Ciro Guerra”, sur Wikipedia, 29 avril 2021.

[26] Cf. „Federico Fellini”, sur le site du cinéclub de Caen, consulté le 06 mai 2014 și “Entretien avec Jean Gili sur Federico Fellini”, sur lemagazine.info, consulté le 06 mai 2014.

[27] Cf. “The Mask of Performance: Art’s Aesthetic and Social Representation in Ingmar Bergman’s Fanny and Alexander (1983) [archive]”, consultée le 06 mai 2014 și Kim Nicolini, “Apocalypse cinema (on Lars von Trier’s Melancholia)”, at souciant.com, 31 December 2011, online.

[28] Cf. “Carl Theodor Dreyer [archive]”, sur l’encyclopédie Larousse, consultée le 06 mai 2014 și „Le cineaste autrichien Michael Haneke frappe sur la Croisette [archive]”, en Le Temps, 22 mai 2009, online.