Kafka
de Stelian Tănase
La 3 iunie 1924 se stinge Franz Kafka (n. 1883)
„M-am dus intr-o primăvara la Praga cu un singur gind – să il descopăr pe Franz Kafka la el acasă. Cît am stat la Praga nu am facut altceva decit să caut locurile legate de amintirea lui. Înarmat cu un ghid și cu citeva pasaje ramase în memorie – am fixat/fotografiat case, colțuri de stradă, cafenele, ganguri, curti interioare, pasaje. Nu am căutat atit orasul (minutat de altfel) cît pe indrăgostitul care a fost Kafka, așa cum apare în corespondență.
A fost un anti-seducător. Se insinua in viata unei femei mai ales prin intermediul scrisului, intr-adevăr magnetic. Isi țesea pînza ca un paianjen în jurul victimei. Kafka se indrăgostea drogat de propriile lui cuvinte. Punea capcane. Se folosea pentru a-și cuceri obiectul pasiunii mai ales prin scrisori. Vraja lui – certă – statea în acest obicei – de a trimite neobosit scrisori femeilor care îi atrăgeau atenția. Si nu au fost puține. Interesul lui pentru femei nu era deloc scăzut, cum s-a spus. Era aproape mereu indragostit. Și despartirile se produceau la fel, prin scris. Cînd simțea că își pierde interesul pentru cineva trimitea o scrisoare de adio in termenii cei mai limpezi.
Biografii sau au scotocit insistent prin hirtiile rămase de la el. E adevărat că o parte s-au pierdut. S-a putut totuși reconstitui destul de fidel parcursul său amoros, plin de zigzaguri, tensiuni, de rupturi dramatice, de nefericiri si eșecuri cu atit de puține reușite. Părerea mea e ca vina era la el. Întii de toate a fost toată viata bolnav și știa că nu are mult de trăit. Apoi erau angoasele și temerile lui. Cit de mult a contat in literatura pe care a scris-o – într-adevar genială- a greu de schitat in citeva cuvinte desi stiu cite ceva. Alături de Gogol, Kafka a fost hrana mea literară în anii tinereții. Lista celor care s-au apropiat ca fluturele de lampă aprinsă de prea timidul Kafka cuprinde destule nume. Felice Bauer, Julie Wohryzek, Milena Jesenska, Dora Diamant – pe cele cara i-au marcat existenta.
Felice Bauer (funcționara la Berlin). O intilneste în august 1912, în septembrie incep sa isi scrie. Doi ani mai tirziu, se ajunge la logodna. Se părea ca lucrurile merg perfect. Cei doi vorbesc despre căsătorie, fac planuri pentru „fericitul eveniment”. In acelasi an 1914 începe să scrie capodopera sa – Procesul. Tot in 1914, rupe logodna. Reia legatura cu ea, și din nou se ajunge la logodnă si la ideea de a se căsătorii. Dar in decembrie 1917 Kafka rupe din nou legatura, speriat de ideea casatoriei. De ce? Greu de spus. Timiditate lui Kafka, neîncrederea in el însuși înainte de toate, incapacitatea de a lua răspunderi. E aici un tipar pe care il gasim in toate poveștile sale cu femeile pe care le-a iubit. Felice Bauer se căsătoreste 5 ani mai tirziu cu un om de afaceri prosper cu care are doi copii. In 1936 emigreaza cu familia ei in SUA, unde moare in 1961.
Julie Wohryzek. Se intilnesc in 1919 in ianuarie. Spre deosebire de legătura cu Felice Bauer dureaza mai putin de un an, dar e plină de pasiune. În vara se ajunge, fireste, cum altfel, la un angajament de logodna. Fatalmente, în octombrie, se despart.
Milena Jelenska intră în viata lui Kafka citeva saptamini mai tirziu. Trăieste la Viena, are 25 de ani, e jurnalista si traducătoare. Doua schimbari de tipar – Milena Jelenska nu este evreica si este măritata, cu un scriitor ceh Ernst Pollak alaturi de care este nefericită. Ințelege valoarea de scriitor a lui Kafka și este prima lui traducătoare. Incepe obisnuitul schimb de scrisori. Kafka este iar indrăgostit. Mă întreb dacă iubire este exact ce simțea sau era rodul literaturii în care se pierdea scriind. O ipoteză – nu cumva Kafka iși ficționa existența? Pentru el imaginarul era totul. Intoarcerea la realitate era o experienta dureroasă pe care o refuza. Mai era și boala – tuberculoza – de care suferea mai de mult și care avansa rapid si îl ucidea cu fiecare clipă. A comentat in corespondenta lui cu Milena boala, conditia lui de evreu, literatura lui, iubirea, șansele lor, instrăinarea pe care o trăia la Praga. Julie Wohryzek apare ca o umbra printre rinduri. Scrisorile lui par ale unui indragostit. Cind se ajunge la acest punct fierbinte, de obicei el rupe legătura. I se pare insuportabil să continue. Si mai exista o complicație. Milena nu isi poate părăsi sotul. Cei doi soti vor ramine impreuna in ciuda sentimentelor pe care ea le impartășea cu Kafka. Relația celor doi Kafka si Milena începe să agonizeze pentru că nu își găseste o rezolvare. Frecvența scrisorilor scade. Povestea se termina, chiar dacă vor continua să se intilneasca la Praga. Kakfa este din ce in ce mai lipsit de puteri. Boala il macină. Ruptura este inevitabila. Nu-si mai scriu, nu se mai vad. Asa hotărasc. Șansa lui Kakfa de a avea o familie, de a se căsători cu femeia iubita se termina aici. Rămine singur, un suflet și un trup chinuit. Milena Jesenska după ocuparea Cehoslovaciei intra intr-o retea de rezistenta si ajută familii de evrei sa iasă din țară clandestin. Este arestata, deportata in lagărul de concentrare de la Ravensbruck unde moare în 1944.
Pe Dora Diamant o intilneste vara/toamna, chiar in anul în care desparte de Milena (1923). O vreme se mută la Berlin ca sa trăiasca împreuna cu ea. În primavara 1924 se muta înapoi la Praga. Sănătatea lui se deteriorează vădit. Se interneaza în mai multe clinici, vede doctori, încearca diverse tratamente. Știința timpului era neputincioasă, iar boala lui (tuberculoza laringelui) era in faza terminală. În tot acest periplu patetic, disperat, fără speranță, Dora Diamant este lînga el. Franz Kafka moare la 3 iunie 1924 în sanatoriul de la Kierling. Este înmormintat la 11 iunie la Praga in Cimitirul evreiesc.
Ce impresie lasă acest destin, dincolo de geniul lui? O singurătate absolută pe care nu a depăsit-o niciodată deși a încercat cu toate puterile lui. Un om profund nefericit.”
*** Fragment din „Repertoarul amorului”, volumul l, aparut la editura Hyperliteratura, 2019. Un bestseller, cartea anului.