Domnul Vasi, voluntar din public

2022, Proze | 0 comentarii

de Cezarina Anghilac

Ghidat de brațul asistentei, domnul Vasi făcu primii pași pe scenă. Un carusel luminos se învârtea deasupra lor proiectând mici stele albăstrui pe spatele gol al femeii. Îi însoțeau aplauzele neobosite ale publicului, glasul bubuitor al iluzionistului Stregoneri care prezenta următorul număr și privirea admirativă a soției. Ar fi vrut să o caute în mulțimea aceea de fețe străine, să îi trimită un pupic și eterna lui recunoștință – uite, Margot, ție îți datorez acest moment unic – dar asistenta nu îl slăbea nicio clipă. Zâmbind și fâțâindu-și trupul cărnos, acoperit de un compleu din piele tivit cu sclipici, îl aducea tot mai aproape de cutia așezată în mijlocul scenei pe un uriaș disc rotativ. În fond, de asta îl chemaseră, ca iluzionistul să le arate celor prezenți că poate face să dispară și să reapară un om obișnuit, ca ei.

Chiar așa, care era trucul? Cu siguranță exista unul deoarece Stregoneri, cu o capă argintie peste o salopetă din material reiat, semăna cu o parodie a vrăjitorului Merlin.

Neplăcut surprins de ceea ce vedea, Domnul Vasi refuză să mai înainteze. De aproape, cutia căptușită cu pluș purpuriu în care era invitat să intre semăna cu un coșciug. Un fior îi coborî pe șira spinării spre fesa dreaptă. Numai de nu l-ar ataca sciatica tocmai acum, când trebuia să ia o decizie: să se întindă înăuntru sau să fugă mâncând pământul? Nu știa ce să facă, asistenta îl îmbia cu mișcări unduioase, publicul continua să aplaude și probabil că Margot îl încuraja în gând „Hai, beibi, nu mă dezamăgi”. Ar fi făcut bucuros cale întoarsă, dar nu îl lăsa orgoliul. Ce-ar zice spectatorii dacă s-ar întoarce în sală și le-ar compromite numărul pe care îl așteptau cu atâta entuziasm? „Ia uite boșorogul, se cacă pe el de frică”. Și Margot, draga de ea, care îi sugerase cu delicatețe să ridice mâna când Stregoneri solicitase un voluntar pentru numărul de dispariție, ce ar zice de un soț așa laș?

Nu prea avea de ales. Asistenta aproape că îl împingea, iluzionistul îl privea chiorâș, iar aplauzele fuseseră înlocuite de fluierături și chicoteli. Până la urmă, domnul Vasi se cățără, pârâind și trosnind din toate încheieturile, în cutie. Îndată ce se întinse, cu mâinile țepene pe lângă corp și ochii larg deschiși, nu care cumva să semene cu un mort, simți că începe să plutească ușor. Tavanul înalt al sălii de spectacol vibra scurt, scuturând cablurile și scheletele metalice de care spânzurau tot felul de echipamente. Fasciculele de stele dispăruseră, lăsând loc unor lumini ambientale galbene să se intersecteze deasupra domnului Vasi. Plușul din cutie mirosea plăcut, a migdale și piele de lux, amintindu-i cu drag de noua lui mașină, un Bentayga cumpărat într-un acces de excentricitate după ce vânduse vila din Cotroceni, a cărei întreținere era oricum obscen de scumpă. Dăduse la „Rabla” prima lui mașină, o Dacia 1100 păstrată sub husă, din nostalgie, în curtea vilei. Margot făcuse botic că risipea averea pe mofturi, dar domnul Vasi fusese foarte ferm în privința felului în care voia să își trăiască ultimii ani, cei mai frumoși, așa că planificase numeroase călătorii și croaziere în locuri exotice, dar și proceduri de remodelare corporală prin care spera ca fizicul lui să câștige măcar vreo zece ani, dacă nu mai mult.

– Fiți liniștit, nu vă învârtim mult, îi spuse asistenta. Doar cât să vadă publicul că nu umblăm cu șopârle.

– Care-i trucul? întrebă domnul Vasi. Trebuie să mă ascund undeva, ca să fie cutia goală? Este vreo trapă dedesubt, un fund dublu?

Femeia nu răspunse, ci făcu un pas înapoi ca să îi lase lui Stregoneri onoarea de a închide capacul pe care acesta își sprijinea palma. Iluzionistul ceru ca aplauzele, discuțiile și fluierăturile să înceteze. Apoi, după ce se făcu liniște în sală își luă mâna de pe capac și acesta începu să coboare peste cutie.

Întunericul îl cuprinse pe domnul Vasi treptat, precum căldura unei pături pufoase. Primul gând al bărbatului se îndreptă spre timpul pe care îl va petrece închis acolo, iar al doilea spre ceea ce se întâmpla dincolo de pereții plușați. La el nu ajungea nici un sunet, nici o vibrație. Bănuia că în curând urma să simtă mișcare de dedesubt și cineva să îl anunțe că trebuie să coboare printr-o trapă secretă. Să îl conducă prin coridoare ascunse înapoi în sală, lângă Margot, iar spectatorii să îl descopere uimiți în mijlocul lor, după ce Stregoneri își va fi încheiat incantația, sau ce o fi făcând, și va fi ridicat capacul pentru a le arăta mai întâi interiorul gol, apoi locul de unde domnul Vasi le face cu mâna zâmbindu-le ștrengărește – pentru că, din fericire, apucase să își pună la punct dantura.

Deodată, auzi un trosnet ca și când un obiect mare și greu ar fi căzut de la înălțime. Simți un miros familiar, de migdale și piele de lux. Brusc, o rază de soare îl plesni peste ochi cu toată forța luminii care străpunge, după multe ore de așteptare, întunericul. Domnul Vasi clipi iritat. De ce se deschidea capacul de sus, și nu de jos, cum se așteptase? Să fi dat greș numărul lui Stregoneri? Pagubă-n ciuperci, își spuse cu indiferența celui care nu avea nimic să își reproșeze, doar întrebase dinainte ce avea de făcut.

Un cap urât, care nu aducea nici pe departe cu cel al asistentei sau al iluzionistului, se aplecă spre el.

– Tataie, ce faci, bre, aici?

Domnul Vasi se încruntă. El, „bre”? El, „tataie”? Dar cine se credea puțoiul ăla să îi vorbească așa? El era un domn și nimeni nu îi spusese vreodată altfel. Abia aștepta să îi zică vreo două lui Stregoneri, că ținea asemenea scursuri în trupa lui. Dădu să se ridice, dar constată că picioarele – pe care fără să știe cum, le avea îndoite sub el – nu erau doar amorțite, ci și goale. Își privi siderat pielea flască de pe burtă, punctată de alunițe roșii.

– Ce s-a întâmplat? Unde sunt? întrebă deși intuia, grație mirosului familiar, că se afla chiar în luxosul lui Bentayga. Nu își amintea cum ajunsese acolo, iar memoria lui se blocase în bezna care cuprinsese cutia după ce iluzionistul coborâse capacul. Pur și simplu refuza să umple spațiile goale, ceea ce, la vârsta lui, nu putea fi un semn bun. Sau poate adormise? După spectacol, plecase cu draga de Magot, pe drum le venise ideea să se iubească în mașină, ca în tinerețe, după care el adormise. Avea sens și explica și de ce era dezbrăcat. Dar unde era Margot?

Vocea urâtului îl readuse în prezent:

– Ești la dezmembrări, moșule. Ai baftă că am auzit mișcare în portbagaj, altfel putrezeai în prăpădita asta de Dacie.

Autor