de Adrian Pârvu

Anunțându-și cititorul încă din primele rânduri că a fost început prin martie 2020, noul roman al lui Teodor Hossu-Longin ajunge, iată, în mâinile noastre peste aproximativ doi ani, în primăvara lui 2022. „Măștile din spatele măștii” – un titlu care, mărturisesc, mi-a dat, pentru câteva zile, o stare stranie de anxietate, de neliniște, de depresie chiar. Încercând să înlătur această angoasă persistentă și inexplicabilă m-am dat singur deștept și m-am gândit la Will Shakespeare: „Da, lumea e o scenă și omul un actor” (Cum vă place?). Apoi, recitind (prin bunăvoința autorului) manuscrisul integral și aproape de forma sa finală, am primit revelația și liniștea. THL a scris o carte provocatoare, din categoria provocărilor subtile și pozitive. Dincolo de creionarea personajelor, de dinamica sau direcțiile acțiunii, de insolitul și gravitatea situației sanitare la nivel local/național/global, de orice alte considerente constructiv-literare, cred că această carte, cu titlul ei cu tot, te provoacă să te uiți dimineața mai atent în oglindă, după ce te-ai spălat pe față și ai scuipat în chiuvetă saliva amestecată cu sânge gingival și pastă de dinți, ca în scabroasa reclamă TV.

Te provoacă, te obligă să constați cât de boțită a ajuns masca social-umană cu care ai ieșit în lume toată viața, sau – mă rog – măcar ultima parte din viață. Ba, mai mult decât atât, te îndeamnă să te gândești la măștile care te-au înconjurat și te înconjoară, măștile la fel de sociale (convenționale) și de umane (afective) ca și a ta. Măștile rudelor, ale prietenilor, ale colegilor de muncă, ale vecinilor. Măștile vânzătoarelor de la supermarket, ale taximetriștilor, ale călătorilor din metrou, ale ospătarilor de la terasa unde bei prea multă bere, ale doamnelor care-și scot câinii la plimbare, ale statuilor din parcuri, ale afișelor cu vedete de film ori staruri muzicale.

Măștile cu care „operează” Teodor Hossu-Longin sunt la fel de banale, de neutre ca oricare altele, măști cu care ne întâlnim și noi, zilnic, în lift, în autobuz, la farmacie, la Piața Matache sau pe aleile Parcului Titan 

Masca administratorului de bloc semidoct, nostalgic al egalitarismului comunist, având ambiția ridicolă de a ține un jurnal de pandemie care să rămână, peste veacuri (!!!), pentru generațiile viitoare dovada vremurilor tulburi… bla, bla, bla!

Măștile grupate și bine ierarhizate ale câtorva tineri care pun la cale un hold-up în stil mafiot, un plan perfect pus la punct și executat cu precizie, acțiune temerară cu final de dimensiuni homerice.

Masca emaciată a nonagenarei cu sânge albastru care mai știe valoarea cafelei de bună calitate băută din cești de porțelan, cu câteva fursecuri alături, mânuind elegant portțigaretul de chihlimbar.

Măștile unui cuplu adult, care-și trăiește în deplin respect reciproc și bună înțelegere partea a doua a unei conviețuiri luminoase.

Masca funcționarei inamovibile instalată pe un scaun, într-un minister, sub oblăduirea unui șef căruia i-a oferit, la momentul oportun tributul unui trup tânăr, lipsit de prejudecăți ori de pretenții matrimoniale.

Și tot așa, alte și alte măști pe care autorul le scoate la vedere, le pune să zâmbească fals, ori să se indigneze convingător, le lasă nepăsătoare ori le încruntă amenințător, le mângâie tandru ori le pălmuiește vindicativ. Vă las să le descoperiți singuri, în sfânta intimitate a lecturii. Apoi, oriunde v-ați duce și pe oricine veți întâlni, încercați să treceți dincolo de masca protectivă impusă vremelnic de autorități și să descifrați cât puteți de corect frumusețea ori urâțenia personajelor acestei minunate piese de teatru pe care o numim în mod obișnuit, simplu, viață.