Escală pe Tobra … după 30 de ani

Cu ochiul liber, Numărul 9 / octombrie 2021 | 0 comentarii

de Dodo Niță

Un zbor de rutină prin spațiul interstelar…

O banală escală pe planeta Tobra ce se transformă într-o aventură nemaivăzută în care pasagerii unei nave spațiale se luptă pe viață și pe moarte contra unei civilizații subpământene foarte agresive….

Suspans la fiecare colț de pagină, ca în celebrele reviste franțuzești de benzi desenate Pilote sau Metal Hurlant

Și mai ales o colecție de personaje cum rar întâlnești într-o BDSF românească:

  • Căpitanul – pilot al navei spațiale
  • O ziaristă care nu scrie la ziar, ci într-un jurnal intim
  • Un voinic laș
  • Un magician care vinde nu doar iluzii ci și droguri
  • Manuel bufonul
  • Și un simpatic animal extraterestru, un gânsac cu trompă (ați observat că Viorel desenează mai toți extratereștrii săi cu trompă?) care răspunde la numele de Tarz…

Finalul neașteptat – cel mai uman dintre personaje este cel care nu te-ai aștepta niciodată – , un desen agreabil, o punere în pagină modernă pentru epoca sa…

 

Când Viorel mi-a arătat planșele originale ale acestei povestiri grafice SF, am fost atât de impresionat că aș fi căzut din picioare… dacă nu eram așezat confortabil pe patul amfitrionului meu, din cămăruța sa îngustă, plină de cărți.

Viorel desenase lucrarea fără nicio speranță de publicare. Colecția de povestiri științifico-fantastice dispăruse de 4 ani iar almanahul Anticipația nu exista nici în gândurile cele mai ascunse ale lui Alexandru Mironov. Revista Cutezătorii publica seriale BD scurte, nu de 26 de pagini, câte avea Escală pe Tobra, și obligatoriu cu pioneri și pionere și/sau daci și dace.

 

Când, deodată, în decembrie 89,  regimul comunist din România s-a prăbușit ca un castel din cărți de joc. În primele luni ale anului 1990, când toată lumea făcea bișniță cu marfă de import din Iugoslavia și Turcia, mă cheamă Viorel într-o seară (a format numărul meu la un telefon cu disc, legat prin kilometri de fire subterane de aparatul meu de acasă – puteți vizualiza o așa imagine retro-SF?)  și mă întreabă:

„Ce așteaptă – neconsolați – zeci de mii de visători din țara asta, de peste 15 ani?”

„Cafea, banane, ciocolată, TV color, apă caldă, ce naiba nu așteaptă…”

„Numărul 467 din Colecția de povestiri științifico-fantastice, asta așteaptă!”

 

Zis și făcut. Împreună cu Viorel și un al treilea tovarăș de vise am înființat editura SFVA, prima din Craiova, Dolj, Oltenia și întregul univers (sic!) și am publicat revista 467, cu succesul de-acum cunoscut. Dar, după un an, i-am zis lui Viorel:

„Omule, ce bedefili suntem noi dacă nu publicăm și albume de benzi desenate – obiectul pasiunii noastre indicibile?”

„Bine, dar nu am timp să desenez un album întreg. Ziua mă duc la serviciu, seara lucrez la revistă, iar între cele două trimitem împreună sute de pachete cu revista la abonați, știi bine asta…”

„Știu, dar mai știu că ai un album gata de tipar”.

Escală? Sub nicio formă, aveam 19 ani când am desenat-o, nu mă mai reprezintă, pretind că am evoluat și eu – cel puțin grafic – de atunci”

Cu o pudicitate artistică pe care rar am întâlnit-o, doar la marii autori (vezi cazul Puiu Manu), Viorel considera că doar cele mai noi lucrări ale sale sunt cele mai bune, iar cele vechi trebuie să rămână în sertar.

Dar și eu sunt un tip perseverent (de aceea am ajuns unde sunt astăzi) și-mi plăcea foarte mult banda sa desenată, așa încât nu i-am dat pace până nu l-am convins.

Viorel a desenat o ultimă pagină – a 27-a – dând mai multă greutate finalului poveștii și o superbă copertă în culori, eu am scris o prezentare a „creatorului de imagini” și am tipărit albumul în 15.000 de exemplare!

Până la începutul anului 1991, când a apărut albumul Escală pe Tobra, fusese editat doar un singur album SF în România – Galbar, desenat de Sandu Florea,după o povestire de Ovidiu Șurianu și publicat de editura Stadion în 1973. Așa încât Escală pe Tobra a avut impactul unui meteorit pe mica scenă a BD-ului românesc post-comunist.

Nici nu ne-am mirat când a câștigat Premiul Federației Naționale de Tineret pentru science-fiction, știință prospectivă și impactul cu viitorul, la ROMCON Buzău – în aprilie 1991.

Restul e tăcere. Sau istorie.

A benzii desenate românești.