de Dănuț Ungureanu

Se zvonea de ceva vreme că undeva, foarte departe de planeta noastră, se află o alta, aproape identică. Savanții de aici n-au reușit vreodată să comunice cu ceilalți, dar eu însumi, în mod straniu, am dobândit ceea ce pare să fie jurnalul unui locuitor al acelei lumi. Am aflat astfel că ținuturile și popoarele lor nu se deosebesc foarte mult de ale noastre. Istoria însă…

Cei cărora le-am arătat documentul l-au numit„științifico-fantasmagoric”. Nu mi-a rămas atunci decât să reproduc fragmente, la întâmplare.

Augmentare

Cuptor 16, anul 2035…

Pe la începutul celei de-a patra decade, devenise deja evident că situația nu mai poate continua așa. O reuniune la nivel înalt, prilejuită de coordonarea unor strategii naționale pentru eradicarea pojarului, s-a dovedit ocazia cea mai potrivită pentru ca mai mulți șefi de state să spună lucrurilor pe nume.

Unul dintre discursurile vehemente i-a aparținut președintelui greenlandez, cunoscut militant pentru dezvoltarea sportului de masă.

– Libertatea nu este o prăjitură uriașă de unde națiunile își aleg felia care le face cu ochiul, s-a exprimat domnia sa, în spiritul celui mai rece umor nordic, descrețind, ori încrețind – după caz, frunțile personalităților de față. Libertatea nu poate fi tăiată în bucăți și împărțită numai unor privilegiați, urmând ca alții să se aleagă cu firimiturile!

La polul opus al dezbaterii, i-a dat replica Pablito Cardozzo, temperamentalul premier al Argenziliei, cunoscut pentru conservatorismul său acerb, provenind fără îndoială din tradițiile străvechilor triburi ale junglei anacondiene.

– Aceasta nu e nici prima și nu va fi nici ultima ocazie în care onorabilul om de stat încearcă să introducă pe ordinea de zi a reuniunii și fără îndoială să forțeze rescrierea Legii Augmentării Umane, în forma la care tânjește încă de la sfârșitul deceniului trecut. Îl putem asigura însă că poziția noastră în această privință nu s-a schimbat. Nu vom da cale liberă unei libertăți prost înțelese! Nu vom da liber abuzurilor deșănțate!

Cum era de așteptat, reuniunea s-a divizat din nou, în susținători și opozanți ai celor doi și discuțiile s-au aprins chiar fără ca includerea pe ordinea de zi să se fi petrecut. Pojarul, firește, a fost uitat pe loc.

Era vorba, se știe, despre extinderea prevederilor LAU la întreaga populație a planetei, marcând astfel sfârșitul unor restricții și criterii foarte precis reglementate. Căci, dacă până atunci existase un acord cvasigeneral cu privire la categoriile limitate de persoane alese să beneficieze de Augmentarea Umană, tot mai multe voci solicitau eliminarea obstacolelor administrative, ori a prejudecăților, și accesul general la binefacerile ei. Cu alte cuvinte, în termenii oamenilor simpli, din popor, „augmentare la liber”.

 

Augmentare umană (Freepedia):

Augmentarea Umană (AU) constă în totalitatea metodelor și procedeelor, susținute de cele mai avansate tehnologii existente, dedicate îmbunătățirii organismului uman, a parametrilor săi anatomici și/sau fiziologici.

AU a fost inițiată la mijlocul deceniului trei și ulterior dezvoltată rapid, ca un sistem centralizat și coordonat la nivel internațional, prin intermediul Organizației Mondiale a Sănătății. Acțiunea a vizat mai ales eliminarea bolilor incurabile, prin tratarea persoanelor afectate, remedierea deficiențelor anatomice, corectarea defectelor genetice șamd.

Totuși, odată cu punerea la punct a tratamentelor, s-a căzut de acord, fiind stipulat în Legea Augmentării Umane că pot beneficia de asemenea proceduri și alte persoane în afara celor suferinzi. Este vorba despre indivizii considerați indispensabili pentru buna funcționare a mecanismului social și economic, geniile, înalții funcționari – aceștia din urmă bucurându-se de intervenții AU reversibile, numai pe durata în care își exercită funcția.

Pentru a se evita abuzurile, haosul, escaladările, ori presiunea socială, s-a stabilit ca AU să rămână în permanență un monopol de stat, procedurile fiind interzise în clinicile particulare. Cu toate acestea, în ultimii ani, autoritățile au semnalat o creștere semnificativă a cazurilor de practică ilegală, fără a lua totuși proporțiile unui fenomen, în bună parte și datorită prețurilor exorbitante ale „pieselor de schimb”.

 

Dar iată că, așa cum se petrece adesea în politică, imprevizibilul devine previzibil, iar improbabilul, până să-ți dai seama, se preface în lucru deja făptuit și nu mai miră pe nimeni. De bună seamă, pe lângă bunele intenții care pavează multe căi, prea puține spre strălucitorul curcubeu al progresului, nu trebuie subestimate niciodată puterile perseverenței, ale vicleniei, șantajului, ori mitei. Căci sunt și acestea mutări admise în jocurile complexe ce se fac pentru binele tuturor.

Până să se dezmeticească opinia publică și presa – câinele de pază uneori tolănit să caște la umbră, lucrurile s-au schimbat radical. Legea Augmentării Umane a fost modificată în mai multe camere legislative de pe câteva continente. În scurtă vreme, totul s-a rostogolit la vale ca un bulgăre de zăpadă uriaș.

Omenirea a aprobat generalizarea minunatelor intervențiilor și pentru că trebuia să poarte un nume, un nou nume, i s-a spus Legea Augmentării Universale. (Firește, acest „universal” privește deocamdată doar specia noastră, dar asta are mai puțină importanță. În generozitatea ei istorică, omenirea nu s-a limitat niciodată la a-și modela numai propriul destin)

A fost o explozie planetară.

Milioane de cetățeni vizionari, care în așteptarea acestei epoci economisiseră la sânge, privându-se uneori de cele mai simple plăceri, ori chiar de necesități elementare, au sfâșiat saltelele cu bani și au năvălit în unitățile publice de augmentare. Foarte curând, acestea au fost, fiind nevoie de introducerea unor liste de așteptare din ce în ce mai mari.

La început, cererile n-au depășit hotarele unei imaginții destul de sărăcuțe, mai populare. Bărbații cereau, aproape fără excepție, penisuri remarcabile, pachete de mușchi, păr bogat și câțiva centimetri adăugați staturii. Femeile au blocat la un moment dat, prin numărul uriaș al solicitărilor, piața de sâni. Au urmat șoldurile, picioarele lungi și perfect drepte, fesele bombate, ochii verzi, zulufii cu zeci de vârtejuri amețitoare, cosmice.

La polul opus, o clasă mai rafinată și cu incomparabile resurse financiare, o clasă încă în formare din punctul de vedere al LAU, a dezlănțuit o adevărată orgie augmentativă.

Cine și-ar fi închipuit acum o sută de ani un splendid exemplar uman depășind în canoanele frumuseții și-ale proporției tot ce au creat marii artiști ai umanități, un Michelangelo, un da Vinci, un Rafael Sanzio? Cine ar fi îndrăznit să-și imagineze că acest ideal va deveni o realitate, ba chiar standardul cel mai comun, ceva „trendy”, ceva care se poartă?

Dar în sferele insondabile ale înaltei societăți, bătălia a făcut deliciul presei mondene și de scandal. Pagina întâi, ori transmisiile la ore de maximă audiență au trăit, de pildă, luni întregi pe seama confruntării dintre doi monștri sacri ai afacerilor mondiale, personaje deja istorice, ale căror averi imense, imposibil de estimat, nu i-au putut proteja totuși de febra „augmentării la liber”. Niciunul nu concepea să iasă pe locul doi în ceea ce se preconiza a fi „meciul secolului”, ba chiar al mileniului. Parcă de asta ar fi depins pentru totdeauna prestigiul fiecăruia dintre ei, ceva mai presus de imperiile pe care le clădiseră fără să precupețească nimic, mai presus chiar și de propriile familii. Însă pentru ca totul să se decidă definitiv în cele din urmă, era nevoie mai întâi de o provocare oficială.

A rămas de pomină dialogul televizat dintre Gerhardt Manheim-Stern Jr. – regele apei de banchiză îmbuteliate și Feodor Ostapopov al III-lea – împăratul diamantelor procesate din bioxid de carbon. Emisiunea a depășit recordurile de audiență ale tuturor timpurilor. În general, protagoniștii n-au făcut altceva decât să-și lanseze unul altuia săgeți minuscule, ironii, glumițe veninoase, remarci sarcastice și doar către final niscaiva invective, ori aluzii porcoase. Dar popoarele au stat cu sufletul la gură timp de două ore plus pauze: „Gerhard sau Feodor?”

– Stimabile, a gungurit, cu un surâs mai subțire ca o lamă de ras regele banchizelor potabile, sunt convins că orice augmentare ai avea în vedere (deși în cazul tău numărul celor necesare te-ar putea aduce în pragul falimentului), nu vei renunța niciodată la asta. Ce este? Un seif? Depozit secret? Siloz?

Se referea firește la burta fabuloasă pe care Ostapopov nu reușea s-o ascundă sub pupitru.

– Augmentările mele, a mormăit asudat împăratul diamantelor, or să fie fără îndoială mai de seamă decât visele copilului necopt care încă te dovedești, drăgălașule Gerhardt. Mușchi, puțulică, pleată… Da’ ia zi: ar mai fi loc sub tărtăcuța ta pentru încă un creieraș, lângă bucățica pe care o ai deja?

Publicul se distra de minune. Ce-a urmat a rămas în cărțile de istorie și a influențat viețile a milioane de oameni de pe Tera, care-și doreau cu ardoare să urmeze exemplul titanilor.

Feodor Ostapopov al III-lea și-a încredințat trupul imperfect unei echipe de chirurgi augmentatori, sub conducerea profesorului Abdul Matsushita, zeul Augmentării Universale. Pentru a performa la nivelul excelenței pe care întreaga omenire o aștepta de la dânsul, profesorul se autoaugmentase el însuși, la sfârșitul anilor ’20, dotându-se cu două brațe suplimentare și încă o pereche de ochi. La finalul intervenției, desfășurate pe durata a zece ore, din sala de operație a ieșit un Opstapopov total schimbat, care a uimit o umanitate tot mai greu de uimit.

La rândul său, Manheim-Stern Jr. s-a lăsat în seama lui AUGUR 30, cel mai perfecționat mecanism dedicat corpului omenesc, un robot în stare să facă minuni. Operația a fost doar cu câteva minute mai scurtă decât cea a rivalului său, dar rezultatul – de o calitate excepțională, a depășit de asemenea așteptările tuturor.

Omenirea a încremenit în admirație. Cel mai mult s-au bucurat posturile de televiziune din toată lumea, care au întețit talk-show-urile, interviurile și reportajele avându-i în centru pe cei doi eroi de legendă. Căci ce spectacol fantastic, nemaivăzut, ce tablou magnific, încântător, care din epopeile cele mai grandioase ale istoriei scrise și nescrise, adevărate ori închipuite, ar fi putut întrece această apariție fără seamăn în universul cunoscut?

Uriașul urs polar, demn și morocănos, cu blana înțesată de diamante strălucind orbitor și splendidul armăsar frizian, scuturându-și coama bogată, bătând nervos din copite, cu mușchii încordați. Două minunate exemplare ale rasei umane ajunse la apogeul evoluției sale, stăpânind din palatele lor imense imperii financiare și milioane de vieți, păstrând, sub aparența impecabilă a trupurilor, rațiunea omenească și o urmă de suflet. Dacă Bunul Dumnezeu nu s-ar fi odihnit în ziua a șaptea, El i-ar fi creat pe cei doi, fără a mai aștepta truda numiților Matsushita și AUGUR.

 

 

„Noi, oamenii, am atins în sfârșit perfecțiunea. Sau, în fine, pe aceea fizică, fiindcă – în marșul nostru glorios către viitor, perfecțiuni vom mai câștiga fără îndoială, în multe alte domenii.

La sfârșitul anului trecut, Comitetul Olimpic Mondial a obținut din partea Națiunilor Unite îngăduința oficială de a deschide sportului din toată lumea porțile Augmentării Universale. Atleții, performerii, campionii, ies astfel din penumbra unei mediocrități impuse  care, din pricina învechitelor paradigme, le sugruma carierele, înlănțuindu-i, strâmbându-i, umilindu-i.

Și rezultatele excepționale n-au întârziat. Recordurile au căzut unul după altul la prima ediție a Campionatului Mondial al Tuturor Sportivilor, de după intrarea în vigoare a Legii Augmentării Universale.

Legendarul Abobo M’Gabe a spulberat recordul probei de sprint pe suta de metri, pe care a parcurs-o în trei secunde și două zecimi. Lucrurile s-au petrecut la fel în toate celelalte probe de alergare, iar la săritura în înălțime noul record a fost de doisprezece metri și opt centimetri. Cât despre săritura în lungime, s-a convenit ca ea să fie suspendată până ce oficialii vor decide cea mai bună soluție pentru aterizarea în siguranță a sportivilor, cel mai probabil un perete capitonat sau o mică parașută atașată pe echipamentul atletului.

Trebuie menționat că înaintea competiției M’Gabe se augmentase inspirat, adăugându-și celor trei picioare mușchi tineri de ghepard african și un al patrulea plămân, prelevat de la o femelă delfin (Tursiops truncatus).

În bazinul de dimensiuni olimpice, toate recordurile posibile au fost stabilite de înotătorul rumân Nicușor Bădeanu, care anterior s-a bucurat de o augmentare complexă, susținută cu sponsori generoși de pe continent. Procedurile au inclus, în afara sistemului de branhii, desigur, înlocuirea membrelor superioare cu înotătoare de focă, unirea celor inferioare într-o coadă pe  modelul rechinului de Marea Neagră, transplanturi parțiale de solzi. Zvonuri neconfirmate oficial, din motive de concurență, se referă la o posibilă augmentare prin care întregul aparat digestiv al lui Nicușor a devenit un sistem de propulsie, apa fiind captată la nivelul cavității bucale și ejectată cu putere prin orificiul posterior.

Am fost de asemenea martorii unor adevărate miracole la discipline ca halterele (osatură de goethită, din dinții melcilor de mare), tir (ochi de pisică sălbatică), sau călărie (hibrid tip centaur – thessalikós kéntavros).

Ce ne rezervă epocile ce vin?”

 

(Manolis Vassilikos, „Homo perfectus, sau viitorul e aici” – din Hebdomadarul Augmentării Universale)