Teraformare

Se zvonea de ceva vreme că undeva, foarte departe de planeta noastră, se află o alta, aproape identică. Savanții de aici n-au reușit vreodată să comunice cu ceilalți, dar eu însumi, în mod straniu, am dobândit ceea ce pare să fie jurnalul unui locuitor al acelei lumi. Am aflat astfel că ținuturile și popoarele lor nu se deosebesc foarte mult de ale noastre. Istoria însă…

Cei cărora le-am arătat documentul l-au numit„științifico-fantasmagoric”. Nu mi-a rămas atunci decât să reproduc fragmente, la întâmplare.

Teraformare

„Răpciune 25, anul 2028.

Coaliția Americilor Ecuatoriale a stabilit, prin reprezentanții ei de la ultimul congres, un termen limită pentru demararea proiectului „Cămara primitoare”. Tradiționalei relaxări a popoarelor solare i s-a opus presiunea generată de nerăbdarea Occidentului pragmatic, exasperat de întârzierile guvernelor odinioară bananiere, în plan decizional.

– Partenerii noștri ecuatoriali trebuie să înțeleagă cât mai curând cu putință că de rapiditatea acțiunii lor depinde evoluția unei întregi planete, a omenirii în ansamblul ei, a declarat, într-un discurs îndelung ovaționat, secretarul general al Națiunilor Unite, Thomas Adenauer. Nu putem periclita un viitor grandios, optând pentru false priorități.

Asprimea secretarului general vizează lentoarea cu care CAE abordează pregătirile pentru ceea ce va însemna în următorii ani „Cămara primitoare”. Acest proiect uriaș constituie unul din punctele de răscruce ale istoriei omenești. Aproape niciodată, poate cu excepția perioadelor de după cele trei războaie mondiale, popoarele nu au fost atât de unite în ce privește viitorul.

Descoperirea imenselor resurse stocate sub pojghița de rocă relativ subțire a celor doi sateliți naturali a cutremurat din temelii rutina politică a statelor, scoțându-le din letargia ultimilor ani. Miliardele de tone ale zăcămintelor de minerale prețioase, extrem de rare pe Tera noastră, au aprins nu numai imaginația oamenilor de știință, ci și, ori mai ales, speranțele celor săraci, fără perspective.

S-a calculat cu ușurință, rezultatele independente fiind într-un acord aproape total, că dacă s-ar exploata doar ceea ce depozitează Luna Prima, cea mai apropiată, nevoile energetice și economice ale planetei noastre ar putea fi acoperite pentru o durată de patru mii cinci sute de ani. O altă consecință va fi creșterea explozivă a nivelului de trai al fiecărui cetățean. Practic, nici măcar urmașii sau urmașii urmașilor noștri nu vor mai fi nevoiți să muncească vreodată.

Condițiile de exploatare sunt favorabile, zăcămintele aflându-se la numai câteva zeci de metri, atât sub scoarța Lunii Prima cât și a Lunii Secunda. Gravitația redusă va înlesni excavările și transportul la distanță al sterilului. Singurele probleme de rezolvat rămân aducerea minereurilor pe Tera, depozitarea lor la scară planetară și, firește, prelucrarea. Dar geniul omenesc, când este dublat de o determinare pe măsură, nu cunoaște opreliști.

Trei depozite adecvate au fost stabilite a fi amenajate în următoarea perioadă. Primul este deșertul Nord Afrikan, nemărginita pustie de nisip, până acum fără niciun folos oamenilor. Al doilea este continentul sudic al Antarticii, deșertul de zăpadă prea puțin favorabilă vieții, dacă nu socotim câteva zeci de specii, plante, păsări și mamifere, la urma urmei deloc indispensabile, sau, în orice caz, ușor de clonat dacă viitorul va simți nevoia.

Cel de-al treilea depozit se va constitui în ținutul ocupat actualmente de vasta pădure ecuatorială, aflată sub administrația statelor CAE, care ar trebui să pornească la treabă neîntârziat. Au existat câteva obiecții la această opțiune, niciuna însă cu adevărat serioasă.

– Suntem de acord cu celelalte națiuni, a declarat Antonio Neruda Castro Iglesias, președintele în exercițiu al CAE că trecutul nu trebuie să se perpetueze ca o buturugă putredă pe drumul către viitor. Un codru arhaic, prea mare pentru a putea fi întreținut ca parc natural deschis publicului (și dacă nu este de folos oamenilor, turismului, copiilor, este pur și simplu nefolositor) e doar o uriașă pată verde pe suprafața planetei. Iar lemnul, chiar dacă, presupunând prin absurd, ar mai putea constitui o resursă alternativă, ori concurentă, la ceea ce ne așteaptă pe Luna Prima și Luna Secunda, ar fi extrem de greu de exploatat. Înainte, deci, spre univers! Să alungăm negurile pădurilor!

Răpciune 23, anul 2029.

Și alungate au fost negurile…

Consemnez din nou în jurnal ce s-a mai petrecut, la un an după mobilizatoarele luări de cuvânt. Alianța mondială a început să-și vadă încununate eforturile. Primele transporturi de minereu de pe Luna Prima au început să fie depozitate în deșertul Nord Afrikan și pe întinderile încă albe ale Antarticii, sub privirile curioase ale pinguinilor.

Printr-o colaborare exemplară, marea pădure ecuatorială a fost deja înjumătățită, sub acțiunea conjugată a incendiilor necontrolate și a dispozitivelor de tăiere-mărunțire. Operațiunea continuă cu entuziasm, până la defrișarea totală. Un teren vast începe să se elibereze, pentru a face loc progresului, bunăstării, viitorului luminos al omenirii, după cum nu contenesc să repete politicienii, liderii. Plafonul de fum alb acoperă cerul pe un milion de kilometri pătrați.

– E un preț infim pentru ceea ce va să vină și un inconfort trecător, deși la scară planetară, declară maiestuos președintele Confederației Europene, Alain Kuumaleinen. Cu atât mai senin ni se va înfățișa cerul pe care-l vom privi de pe un pământ bogat, cel mai bogat pe care l-a cunoscut vreodată istoria.

Dar asta nu e totul. Acțiunea Americilor Ecuatoriale e numai una din cele ce alcătuiesc „Cămara primitoare”. La fel de importantă, dacă nu cumva și mai și poate fi considerată participarea Federației Ruse în ansamblul misiunilor ce urmează. Transportul minereurilor de pe Luna Prima până pe Tera este asigurat cu o flotă imensă de nave cargo, un du-te-vino cosmic care durează deja de șase luni și va continua cel puțin până la umplerea depozitelor într-un procent ce poate asigura continuitatea procesului de prelucrare. Toate aceste camioane zburătoare au nevoie de combustibil.

Sute de mii de puțuri pentru extragerea gazelor naturale și a țițeiului au împânzit întinderea Sebiriei rusești, iar rafinăriile au început să producă metan lichid, ori kerosen în cantități de neimaginat odinioară. Deșeurile deversate au acoperit țărmurile nordice cu un strat benefic de mâl protector, a cărui consistență uleioasă a potolit valurile, împiedicându-le să mai erodeze plajele și falezele. Norii de fum negru s-au ridicat nestăviliți și au călătorit maiestuoși pe cerul pământean, la diverse altitudini, până ce, într-o bună zi, au făcut joncțiunea cu aceia porniți din fosta pădure ecuatorială.

Între timp, lucrurile se mișcau la fel de impetuos în extrema emisferei nordice. Acolo, statele scandinave, alături de națiunile marilor insule Island și Grenland, au declanșat o vastă operațiune de fragmentare a banchizei polare. Câteva milioane de tone de explozibil au mușcat treptat marginile ca pe o clătită imensă. Gheața a fost fie încărcată în traulere, fie tractată sub formă de aisberguri către porturile Canadei Superioare și de acolo, în cisterne, la rampele de lansare ale nevetelor spațiale. Resturile s-au topit pe drum, modificând salinitatea oceanului, până când, migrarea ori dispariția unor specii de animale a îngăduit altora, de apă dulce, să le ia treptat locul.

E nevoie de foarte multă apă pentru separarea minereului de steril, după detonările nucleare, așa încât banchizei i se alătură râurile, lacurile și fluviile Terei. Planeta noastră are resurse uriașe. Pe de altă parte, apa folosită pe Luna Prima va crea acolo alte lacuri și râuri și, cine știe, într-o bună zi chiar un fluviu important.

– Cui îi vor folosi cursurile acelea de apă, de vreme ce nu există intenții de colonizare a sateliților naturali și nici condiții minime de susținere a vieții? au întrebat ziariștii în cadrul uneia din conferințele de presă.

Răspunsul a venit din partea purtătorului de cuvânt al proiectului „Cămara primitoare”.

– E bine să precizăm că lipsa condițiilor și a intențiilor e doar un aspect provizoriu. Trebuie să privim cu îndrăzneală înainte. În mod sigur, nu după multă vreme ne vom avânta poate către un alt proiect grandios, acela de teraformare a celor două Luni. Omenirea, eliberată de grijile sărăciei materiale și energetice, are nevoie de spațiu vital. Un spațiu în care să evolueze mai departe.

Răpciune 18, anul 2030.

Încă un an s-a scurs.

Urmărim cu mândrie creșterea, de la o zi la alta, a avuției planetare. Tera este din ce în ce mai bogată. Cele trei mari depozite de minereu prețios, fostul Deșert Nord Afrikan, fostul continent al Antarticii și fosta pădure ecuatorială, aproape că au atins capacitatea maximă de stocare. Calculele privind cantitățile de astralon, lunențiu, solaniu și altele (ca să nu mai pomenim munții de platină și mai ales de banalul cupru, considerat acum viața deceniilor ce vin), au depășit orice imaginație.

Privită din spațiu, Tera se înfățișează în noua ei mantie fumurie, care acoperă cerul, ascunzând parțial oceanele. Norilor imenși porniți de pe întinderile Sebiriei și din pădurile Ecuatorului li s-a adăugat acela urcând de pe țărmurile Canadei nordice, de unde miile de navete decolează într-un ritm amețitor pentru a reveni cu calele pline.

– Noi, oamenii, trebuie să ne scoatem pentru câteva clipe, în fiecare zi, măștile de protecție, ca să putem admira în voie și să aducem prinosul de recunoștință meritat de toți aceia care împing planeta în viitorul strălucitor.

Declarația decanului de vârstă al Consiliului Mondial, i-a mișcat pe mulți, reverberând în conștiințe, înzecind eforturile dedicate proiectului „Cămara primitoare”. Și într-adevăr, noi, oamenii, scoatem în fiecare zi (pentru câteva clipe, conform recomandărilor) miliardele de măști, admirăm ținându-ne respirația și le punem iute la loc. Sunt protecții trainice, fabricate în Ceaina de nenumărate întreprinderi familiale, care s-au angajat cu devotament să îmbunătățească traiul tuturor semenilor.

Existau încă ușoare dispute între Statele Americii de Nord și cele ale Confederației Europene. Ele priveau atât amplasarea primelor serii de uzine pentru prelucrarea minereurilor prețioase, necesare industriei, cât și a marilor centrale energetice pe bază de astralon, pe lângă care uraniul pare acum un străbunic sărac lipit, care nu-și mai găsește locul nici măcar la azil.

Dar disputele au fost închise iute, având în vedere numărul mare de obiective care se cer realizate, prin aplicarea „principiului oglinzii”. Acesta stabilește, în baza unor acorduri la scară planetară, că fiecare uzină se construiește în dublu exemplar, pe ambele continente. Rezultatele nu au întârziat să apară și astăzi putem vorbi despre cifrele unei producții colosale, depășite deocamdată numai de acelea ale exploatărilor de pe Luna Prima.

Epoca de Aur a început și ea se va preface fără îndoială într-o Eră de Aur. Dar poate că ar trebui să ne gândim de pe acum la o denumire mai potrivită pentru cărțile de istorie, având în vedere că aurul, care a scris atâtea pagini palpitante și deseori sângeroase, nu mai înseamnă aproape nimic în zilele noastre și nu mai interesează pe nimeni.

Accesul o energie nelimitată și nepoluantă, îngăduie industriilor, de la cele mai grele, fundamentale, la cele mai specifice, odinioară considerate doar capricii ale publicului o productivitate nemaivăzută. Toate fanteziile unui consumerism benefic, bine înțeles, deși de proporții inimaginabile, sunt accesibile fiecărui cetățean al planetei, la prețuri insignifiante. Curând, în mod inevitabil, totul va fi gratis.

Calitatea rezonabilă a produselor este echilibrată prin cantitate și prin rapiditatea livrării. Un modest păstor din stepele mongole, poate avea, deși asta nu-l va impresiona prea mult pe vecinul său de la o sută de kilometri, același număr de automobile de lux și castele gotice ca președintele Americii de Nord. Consoarta sa, păstorița, poate participa la un summit al liderilor, purtând bijuterii cu  nimic mai prejos decât acelea ale capetelor încoronate ale lumii.

Mă văd nevoit să întrerup aici consemnările mele, căci mă grăbesc, cu supersonicul personal, către Extremul Orient, unde pare că se distribuie, la cerere, navete din rezervele Agenției Aerospațiale și Aeronautice. E posibil să-mi împlinesc visul unei vacanțe de vară pe orbită.

Răpciune 5, anul 2031.

E pace peste tot, liniște cosmică, seninătate ce va dăinui veacuri de-acum înainte. Au dispărut angoasele, stresul, spaimele, suspiciunea, invidia, lăcomia. Visul milena al omenirii a devenit realitate.

Nu mai muncește nimeni decât în planul ideilor. Visurile se concretizează îndată ce s-au înfiripat și generează multe altele, în cascadă. Oamenii se dedică în număr tot mai mare artelor, lăsând truda în seama roboților și a inteligenței artificiale, rezultate ale unei cercetări științifice dezlănțuite. Savanții au demonstrat de altfel, și o fac în continuare, că un creier eliberat din presiunea subzistenței nu mai poate fi oprit de niciun obstacol.

– Omenirea se află pe cel mai înalt pisc al existenței sale și privește în jur pentru a găsi altele, ne spune, ori de câte ori are prilejul, fiecare lider mondial.

Proiectul „Cămara primitoare” s-a dovedit a fi una din scările pe care ne-am avântat și am urcat, mai rapid decât în orice altă etapă a istoriei noastre. Avem nevoie de scări noi.

Una dintre ele ar putea fi, având în vedere că toate porțile ne sunt larg deschise, rezolvarea micilor probleme secundare, ce au urmat, în mod inevitabil, exploziei de bunăstare și civilizație. O parte dintre resursele nelimitate ar putea fi alocate de pildă revenirii la statusul planetar dinainte de „Cămară”. Purificarea atmosferei, refacerea parțială a banchizei polare (în bună parte cu zăpadă artificială), utilizarea a nenumărate cariere de clorură de sodiu pentru apropierea de salinitatea oceanică anterioară, clonarea și relansarea unor specii temporar dispărute, poate chiar cu îmbunătățiri genetice convenabile oamenilor.

Acest nou proiect grandios, pe care statele Oceanicei au sugerat să-l intitulăm „Curățenia generală”, ar avea o durată estimată la douăzeci, treizeci de ani, pe parcursul cărora populația Terei va trebui totuși să dovedească un oarecare spirit de sacrificiu, renunțând parțial la unele din privilegiile sale recent dobândite.

În plan politic, se remarcă însă apariția unui curent de opoziție. Adversarii acestui proiect propun, dimpotrivă, cu vehemență crescândă, apărarea bunăstării câștigate prin efort global, orientându-ne către soluția unei simple și lesne fezabile schimbări de locație.

Concret, demonstrează dânșii, este neproductiv să te cramponezi de o legătură mai degrabă emoțională cu locul în care muncești, gândești, iubești și prosperi. Resursele consumate pentru a ne întoarce la ceea ce era înainte de modificările prezentului pot fi foarte bine canalizate către deschiderea unui drum nou, o provocare cel puțin la fel de incitantă.

Proiectul „Casa nouă” propune colonizarea Lunii și transferarea întregii populații într-o lume nouă, care abia așteaptă să fie teraformată, modelată pentru binele umanității.

Nu, nu este vorba despre Luna Prima, care a colapsat parțial acum două săptămâni. Pe bolta nocturnă, la ocazii excepționale, dacă plafonul de nori se sparge exact în locul potrivit, pasionații de astronomie, bine protejați în costumele lor etanșe, pot admira acest corp ceresc. Probabil unică în Univers, Luna Prima este formată din două părți distincte, care încă se mai țin aproape una de cealaltă, datorită binecuvântatei legi a atracției universale. Poate că într-o bună zi, bucata cea mai mică se va prăbuși pe Pământ, inițiind interesante fenomene naturale.

Dar până atunci exploatările de minereu continuă să funcționeze cu succes. Dacă proiectul „Casa nouă” își va atrage adeziunea generală (și se pare că spre asta ne îndreptăm cu pași repezi), în cel mult doi sau trei ani Luna Secunda va deveni a doua Tera. Este de patru ori mai mică, ceea ce înseamnă că ne vom putea bucura de scurtarea distanțelor și de o socializare mai intensă.

Cum am fi putut realiza acest miracol fără solidaritate, fără altruism, fără iubirea de aproape?”