Blues-ul Lumii Vechi

Filozofie, politică și umanitate, aprofundate într-un joc video.

În lumea post-apocaliptică din seria de jocuri Fallout, ne este prezentată o viziune a viitorului care renaște din cenușa unui război global nuclear. Acțiunea este construită prin intermediul istoriei alternative, în care energia nucleară reprezintă o obsesie care duce lumea spre o evoluție diferită, o lume în care puterea fuziunii nucleare era aplicată la automobile sau chiar în robotică.

Evoluția tehnologiei a împins umanitatea cu foarte mulți ani în viitor – într-un punct în care oamenii dețineau roboți foarte elaborați (pentru muncil casnice) și mașini zburătoare. Trebuie menționat, în același timp, că jocurile Fallout mențin o estetică retro a tehnologiei, unde încă avem calculatoare de-un design bulbucat și tuburi catodice.

Din punct de vedere cultural, America își menține poziția de superputere și de jucător influent pe scena întregii lumi, dar, pe măsură ce timpul trece, la mijlocul secolului 21, se resimt noi crize energetice – o clară analogie cu numeroasele crize resimțite de Statele Unite în trecut, atunci când resursele erau diminuate, iar cultura americană se obișnuise cu prea multă cerere, în ciuda avertismentelor unor oameni precum Jimmy Carter, în incredibilul său discurs „A crisis of confidence”.

Paralelele însă, reflectă mult mai mult decât o meditație profundă asupra spiritului american cu toată ingeniozitatea dar și cu aroganța sa oarbă. Consecințele devin mult mai aspre, iar țara se confruntă cu o inflație nemaivăzută: în anul 2077 prețul benzinei ajunge chiar și la 7450 de dolari pe galon.

Pe fundalul tuturor acestor probleme economice și sociale, într-o Americă a viitorului în care, pe lângă corporațiile constructoare de roboți ori de mașini hrănite cu fuziune și care dețineau un monopol economic, se ivește noul adversar mondial al țării.

China reprezenta, aproape în mod profetic, provocarea cea mai mare a Statelor Unite. În acest moment trebuie amintit faptul că primul joc din această serie a fost lansat în 1997.

Firește, tensiunile scapă de sub control, iar dezvoltarea Chinei este mult subestimată de întreaga lume, inclusiv de Statele Unite, care sunt luate prin surprindere atunci când au loc primele confruntări armate între cele două superputeri. America începe să ducă un război defensiv în fața unui adversar mult mai bine pregătit, pe măsură ce întreaga lume trecea printr-o criză de resurse naturale.

Tema jocurilor Fallout iese la iveală mai apoi, când, într-un mod voit încețoșat, primele rachete nucleare sunt lansate de către una din superputeri. Imediat după aceea au urmat și ripostele, iar lumea, așa cum o știm, se încheie prin, pesemne, cel mai sumbru scenariu pe care omul îl poate făurii cu mâinile sale. Un scenariu pe care, la o vreme nu de mult apusă, întregi nații îl priveau ca pe-o amenințare extrem de reală, ori chiar inevitabilă.

Grație unei corporații americane care se ocupa cu industria de construcție a adăposturilor nucleare (terminologia jocului le numește Vaults), o parte din populația americană supraviețuiește. Nu după mult timp, urmașii acelor oameni scapă din cuștile subterane, dorind să exploreze ruinele națiunii lor.

Revelațiile sunt stupefiante, iar aici universul fictiv intră în clișeul radiației care provoacă mutații exagerate, însă trebuie să recunoaștem că efectele vizuale ale creaturilor de-a dreptul hidoase care populează lumea nouă sunt remarcabile. Astfel, umanitatea este forțată să coboare tot mai jos pe lanțul trofic. Chiar și-așa, pe lângă monstruozitățile naturii, desigur, umanitatea va avea mereu cel mai vrednic adversar în sine.

O componentă esențială a jocurilor Fallout este felul în care natura umană este portretizată: într-un mod extrem de real, cu un cinism apăsător. Supraviețuitorii apocalipsei se adună în triburi, trăind orori de proporții preistorice. Întregi războaie se duc cu bâte și arme rudimentare în timp ce nenumărate crime sunt săvârșite în numele unor ideologii stâlcite și filtrate prin prisma unei isterii de proporții globale. Pe acest fundal, guvernul Americii încearcă să supraviețuiască în anumite zone ale țării, fără a putea spera la o revenire completă, iar numeroase elemente ale forțelor armate au dezertat, însușindu-și agende diferite în noua lume.

Un exemplu în ultima privință este Frăția de Oțel (Brotherhood of Steel). O organizație paramilitară înființată de membrii unei baze militare înainte de holocaustul nuclear. Aceștia au adoptat o ierarhie semi-cavalerească și se impun printr-o proiecție a forței grație armamentului avansat pe care au reușit să-l păstreze. Potrivit ideologiei acestora, tehnologia reprezintă un cancer care nu trebuia lăsat în mâna omenirii, iar Frăția confiscă orice componentă, de la plăci de bază la arme cu laser, în speranța de a diminua efectele distructive care încă se resimt în urma evoluției necontrolate ale umanității. Izolaționism și fanatism anti-tehnologic, proptit pe o cultură militară și fantezii cavalerești împrumutate din cărțile Lumii Vechi.

În jocul Fallout: New Vegas, lansat în 2010, pe care ne vom axa în următoarele rânduri, ne este prezentată scena socio-politică a rămășițelor statelor Nevada, Arizona și California. Mai exact, o zonă care include deșertul Mojave și ruinele orașului Las Vegas. Aici, conflictele tribale au dat naștere unor împrumuturi culturale incredibile: Legiunea lui Cezar, condusă de eponimul Cezar (al cărui nume adevărat este Edward Sallow), este unul din cele mai puternice triburi din zonă, anexând numeroși inamici și proiectând o măreție invocată dintr-un trecut pe care nimeni altcineva nu l-ar fi cunoscut, cu excepția lui.

Edward este un om foarte inteligent și educat, dintr-o organizație cu scopuri umanitare. Trimis inițial în zona Marelui Canion pentru a studia noile limbi ale triburilor din zonă, acesta se implică în conflictele locale dintre acestea, oferind cunoștințe neprețuite unuia dintre ele, acestea incluzând tehnici de utilizare a armelor de foc și fabricarea explozibilului.

Inevitabil, Edward Sallow a evoluat într-un rol divin, și este venerat de peste 80 de triburi de-alungul teritoriilor vaste pe care le-a cucerit.

Evident, acesta și-a construit imaginea din surse antice, studiate cu atenție spre a putea înțelege cu exactitate ce anume face natura umană să reacționeze la măreția proiecției puterii. Sallow a invocat puterea Imperiului Roman pentru a putea ajunge la poziția de Dumnezeu pentru celelalte triburi. Reușita a însemnat apariția unei întregi entități statale, al cărei dictator necontestat era chiar el.

Aici intervine prima și cea mai palpabilă meditație asupra umanității și a istoriei. Sallow, de-alungul evoluției sale, a dat dovadă de o lipsă strategică de aderare la valorile culturale și morale ale societății pe care o moștenea. Acesta a folosit violența, ororile războiului, sclavia și asuprirea brutală a inamicilor pentru a asigura o stabilitate nemaivăzută în lumea post-apocaliptică. Peste tot se vorbește despre cum drumurile Legiunii sale sunt cele mai sigure, și cum negustorii se folosesc de ele fără grijă. Societatea construită de el este una primitivă, însă legea este respectată cu sfințenie.

Acest lucru, nu se poate spune și despre Noua Republică a Californiei (New California Republic). Principalul inamic al Legiunii lui Cezar.

NRC este fondată pe principii profund idealiste, presărate cu un liberalism clasic. Începând de la câteva alianțe între diferite orașe de negustori, NRC a ajuns, efectiv, o republică în toată regula, cu o infrastructură dezvoltată, un strat politic funcțional și o armată pregătită să apere principiile națiunii.

Aici intervine viziunea asupra nostalgiei, resimțită subconștient de poporul care tânjește după o alternativă cel puțin asemănătoare cu cea de dinainte – exemplul principal al invocării acelui Blues al Lumii Vechi. O dorință de a construi un simbol care pe urmă poate fi venerat – un efort admirabil de a crea patriotism din nimic.

Și, în fine, avem însăși orașul Las Vegas (redenumit New Vegas). Din nou observăm un sincretism uluitor, căci puterea orașului este în mâinile enigmaticului Mr. House, un antreprenor inspirat foarte multă după industriașul filantrop american Howard Robard Hughes, Jr. (24 decembrie 1905 – 5 aprilie 1976). Acesta a reușit să supraviețuiască tot acest timp grație tehnologiei avansate. În universul Fallout, vizionarul Robert House a înființat corporația Robco Industries, care a devenit rapid una din cele mai bogate entități private din America.

House s-a folosit, în mod asemănător cu Edward Sallow, de maleabilitatea triburilor din jur. Trei triburi din New Vegas, care în cele din urmă au evoluat la rangul de familii boierești, au fost folosite pentru a reconstrui orașul. La amenințările Noii Republici a Californiei, House a semnat un tratat care-i garantează independența în schimbul utilizării infrastructurii sale de către stat și libera circulație a cetățenilor pe faimosul Vegas Strip, care într-o imagine care evocă foarte mult filozofia cyberpunk-ului, se află în continuare într-o stare dezastruoasă, dar este plin de cazinouri funcționale și roboți care asigură ordinea.

Consecința interesantă a incluziunii acelor triburi în planul său, însă, este din nou o reflecție cruntă a nostalgiei americane. Acele triburi poartă cămăși din lumea veche, vorbesc dialectele lumii vechi, dar sunt, în sine, niște primitivi care imită orbește niște simboluri cu o putere de a transcende barierele timpului, și chiar cele ale apocalipsei. Unul dintre aceste exemple este tribul Regilor (The Kings), care caută să-l imite pe Elvis Presley până la maniersimele și inflexiunile sale vocale. Deși nivelul de înțelegere al culturii dinaintea războiului poate fi dezbătut, consider că abilitatea acestor oameni de a înțelege profunzimea și totalitatea semnificațiilor proiectate chiar și de o singură persoană precum Elvis Presley este foarte scăzută. Cred, în schimb, că avem de-a face cu o imitație, stârnită chiar din acea nostalgie cutremurătoare, exemplificată aici printr-o Americă îngenuncheată, umilită, chiar distrusă complet, al cărei scrum este acum terenul de joacă al unor megalomani. Iar acești tribali nu urmează decât ordinele acelui „Om deștept”, Robert House, știind că el știe mai bine.

Și-n plus, de ce să nu imiți accentul lui Elvis? Doar sună bine.

Dat fiind faptul că am stabilit puterile și filozofiile principalilor concurenți din zonă (Lumea jocurilor este mult mai nuanțată decât permite o singură prezentare de acest fel), nu pot să nu acord câteva paragrafe descrierii coloanei sonore.

Aceasta augmentează perfect lumea pe care o parcurgem noi, ca personaje imersate în universul Fallout. Compozitorul Mark Morgan lucrează cu foarte multe elemente neortodoxe, creând o coloană sonoră absolut dezolantă și înspăimântătoare, în care predomină cântările călugărilor tibetani, sintetizatoare distorsionate, sirene de bombardamente aeriene și chiar codul Morse ori ciripit de mașinării.

Puterea sugestiei acestei melodii neobișnuite ne duce cu gândul la haosul prin care trec toți oamenii care sunt nevoiți să supraviețuiască în această lume. Mai mult, ne transpune chiar pe nisipul ars al Deșertului Mojave, permițându-ne să experimentăm sentimentele existențiale pe care lumea aceea le moștenește.

Cumva, această muzică cuprinde întreaga natură umană, transcede granițele culturale și invocă puterea asupritoare a unei apocalipse, astfel încât fiecare individ simte teroarea pe pielea lui, indiferent de locul în care se află.

Așadar, acum că știm puterile și filozofiile principalilor concurenți din zona Deșertului Mojave, propun să ne gândim la următoarele:

Este justificată cruzimea rece, brutalitatea și sclavia stabilită de Edward Sallow, dacă acesta s-a arătat capabil să construiască un nou Imperiu Roman, cu respect față de legi și cu o frică sănătoasă față de o autoritate care se arată incoruptibilă și conștientă de poziția sa și, mult mai important, de responsabilitățile sale? Sallow nu este nebun și nici nu subestimează ori supraestimează capacitățile oamenilor din jur. El cunoaște natura umană în toate fundamentele ei, și nu face nimic altceva decât să o sculpteze spre a asigura o stabilitate regională. Faptul că Sallow a trebuit să recurgă, din nou, la un simbol al istoriei, arată însă că nostalgia există chiar și la el. Deși poate fi un geniu manipulator, acesta a construit o lume nouă din resturile celei vechi – o analogie sfâșietoare care plutește la nesfârșit în jocurile Fallout. Să fi putut oare construi o lume cu resurse noi, iară nu din scrum? O lume scăpată din ghearele istoriei, spre un înțeles mai profund al umanității, cum pesemne numai o apocalipsă ne-ar îndemna să găsim, fără invocarea trecutului? E o întrebare pentru voi.

În opinia mea, Noua Republică a Californiei întruchipează acest Blues al Lumii Vechi mai mult decât toate celelalte unități statale. Este o încercare de reînviere a Americii. Emularea instituțiilor executive, alegerile prezidențiale, Senatul, toate elementele care constituiau fundamental spiritul Americii sunt proptite pe schelete șubrede, și pe speranța în bunăvoința omenirii. Din acest motiv, posibil, Noua Republică a Californiei suferă de o corupție acută, de politicieni incompetenți și de generali ale căror rivalități umbresc adevăratele probleme cu care se confruntă populația. Deși Republica a fost fondată de o persoană puternică, idealistă, urmașii nu au niciodată garanția reușitei și se tem de colapsul societal mai mult ca oricine.

În schimb, Edward Sallow încearcă să remedieze până și acest lucru, încredințându-și imperiul celui mai loial și brutal subordonat al său, care grație îndoctrinării absolute, promite același idealism ca Edward în continuarea expansiunii Legiunii. Se poate întrevedea o perpetuare infinită a acestei siguranțe a Legiunii? Ori învățăturile lui Edward Sallow sunt oare atât de profunde încât mințile înapoiate ale acestor tribali nu le pot cuprinde, iar imperiul său este fără speranță?

Revenind la Mr. House și orașul său, va trebui să mă repet: este încă un exemplu al nostalgiei. Însă, mai mult, aș merge să spun că însuși House este un simbol al vizionarilor americani – acei coloși pe care-i știm cu toții, care din nimic, ori din foarte puțin, ori chiar din moșteniri, au făurit imperii economice care astăzi, ar spune unii, ne conduc chiar existența.

Totuși, House nu este decât un om, iar el, ca toți ceilalți dinainte, nu a lucrat decât cu ce avea la picioarele sale. Din țărână a reconstruit măreția orașului Las Vegas, care însă scoate la iveală problemele fundamentale ale omenirii. Familiile tribale, de mult asimilate și înrădăcinate în cultura locală, conduc un imperiu al jocurilor de noroc, al prostituției și al violenței, iar unii ar spune că așa o lume nu merită ținută în viață. În același timp, meritele lui House nu pot fi negate. Infrastructura orașului este de neegalat, iar puterea armatei sale de roboți amenință chiar și Noua Republică a Californiei.

Iar acum, întorcându-ne la Frăția de Oțel, a cărei putere are potențialul de a eclipsa toate celelalte organizații din America post-apocaliptică, vedem cum ei aleg să se izoleze, preferând doar să confiște tehnologiile vechi și să le-ngroape în buncărele lor impenetrabile, fără măcar a încerca să stabilească o ordine pe-un teritoriu extins, ori să reconstruiască civilizația. Ce-ar însemna să se trezească acest colos militar și să-ncerce o expansiune pe pământurile Americii? Ar merita sacrificiile, ori n-ar duce decât la mai multă moarte fără a servi un scop mai profund decât perpetuarea ideologiilor conflictuale și dualiste ale omenirii?

În opinia mea, această lume este una din cele mai cutremurătoare meditări asupra firii omenirii de a nu abandona trecutul, dintr-o nostalgie și frică adânc însămânțate în culturile noastre. Orice țară ar fi suferit la fel ca America din seria jocurilor Fallout. Orice om răsărit de sub pământurile iradiate ale războiului total ar fi căutat să scape în lucruri vechi, confortabile, învățate de la părinți într-o cameră subterană. Lucruri care, pentru noi, sunt la ordinea zilei, dar care pentru o lume care tocmai a rennăscut, reprezintă singura ancoră care-i ține de un trecut nobil, care merită reconstruit.

Întrebarea fundamentală, deci: merită reconstruit acest trecut, cu toată corupția, toată lăcomia, toată violența și brutalitatea cu care a fost clădit? Nu poate umanitatea să facă mai mult, să evadeze din închisoarea istoriei, și să-și construiască o lume nouă, testând viziuni nemaiîncercate ori poate slab cunoscute? O întrebare care necesită un răspuns măcar parțial idealist, desigur. Atât Edward Sallow, cât și președinții Republicii, cât și Robert House au făcut aceste lucruri – au creat sincretisme din umbrele trecutului.

Totuși, întrebarea persistă: putem face mai mult? Fiindcă, conform mesajului jocurilor Fallout, Blues-ul Lumii Vechi este cel mai dulce drog, iar valoarea drogurilor se măsoară mereu în dulceața lor.

Vă reamintesc acest mesaj care ciupește corzile cele mai sensibile ale umanității – identitatea de sine și de turmă, nevoia unui conducător ori nevoia de independență și, nu-n ultimul rând, fragilitatea omenirii, este prezentat tocmai de un joc video – un mediu extrem de bogat în artă și cultură, dar care din păcate, nu este promovat atât de des pe cât crd că este necesar.

Vă las, așadar, cu aceste meditări și, sper, cu o curiozitate față de o nouă lume fictivă care, dacă e să mă-ntrebați pe mine, merită explorată și savurată în toată frumusețea ei post-apocaliptică și post-existențială.