Introducere

Literatura science-fiction, prescurtat SF sau sci-fi, termen tradus la noi ca științifico-fantastic sau, până în anii 90, ca literatură de anticipație, este definită în DEX ca acea artă (literatură sau film) în care fantasticul este tratat verosimil prin amănunte științifice.

Ieșind din zodia dicționarelor trebuie spus că nu există o definiție unanim recunoscută pentru science-fiction. Sau, mai degrabă, definițiile acestui gen s-au modificat și continuă să se modifice sub influența unor factori sociali și tehnologici. Fiind un gen literar puternic ancorat în realitățile științifico-tehnologice ale zilei, schimbările acestora, noile descoperiri științifice, astronomice sau chiar sociale nu pot să nu-și pună amprenta asupra evoluției acestui gen.

Profesorul de biochimie și scriitorul american Isaac Asimov a scris: „Science fictionul poate fi definit ca acea ramură a literaturii care se ocupă cu reacția ființelor umane la schimbările produse de știință și tehnologie”. O definiție frumoasă, dar nu pe deplin convingătoare, mai ales pentru autorii moderni de science fiction pentru care termenul de „știință” din denumirea genului și-a pierdut luciul inițial, devenind mai mult un suport oarecare pentru o poveste.

Autorul și inginerul Robert A. Heinlein extinde un pic definiția propusă de Asimov: „Speculații realiste despre eventuale evenimente viitoare, bazate pe cunoașterea adecvată a lumii reale, trecut și prezent, și pe o înțelegere completă a naturii și semnificației metodei științifice.”

Dar una din cele mai bune definiții a fost dată de scriitorul și criticul, iugoslav (croat) Darko Suvin: „[Science fictionul este] un gen literar al cărui condiții necesare și suficiente sunt prezența și influența reciprocă a cunoașterii și alienării (înstrăinării), și al cărui mecanism principal formal este cadrul imaginativ, ca alternativă la mediului empiric al autorului.”

Același Darko Suvin consideră că originile science fictionului trebuie căutate în scrierile utopice ale secolului XIX când science-fictionul era parte a utopiei. Astfel, science fictionul se instituie în același timp ca fiind „mai extins decât și cel puțin descendent colateral din utopie“ – notează și Simina Rațiu în volumul „Morfologia lumilor posibile utopie, antiutopie, science-fiction, fantasy”, apărut la Tracus Arte în 2015.

Găsirea unei definiții convingătoare, care să satisfacă și cerințele fanului, dar și ale profesionistului este foarte dificilă. Știința în sine este fluidă, mai ales cea aplicată, cu atât mai mult știința speculativă. Cu alte cuvinte science fictionul este într-o permanentă schimbare, și asta pare a fi singura certitudine.

Tendințe moderne

Am împărțit aceste tendințe în două părți mari. Chiar dacă ele se suprapun și de fapt cuprind aceleași cărți și aceiași autori am făcut această distribuție pentru a evidenția mai bine bogăția temelor și preocupărilor actuale în science fiction.

Tendințe subiective

1. apropierea dintre sf și fantasy

Se observă o apropiere între cele două subgenuri ale fantasticului. Linia de demarcație devine tot mai subțire și vom întâlni des romane sau povestiri construite cu mijloacele imaginative specifice celuilalt gen.

În 2018 premiul Goodreads Choice pentru cel mai bun Science Fiction a fost câștigat de V.E. Schwab cu romanul Vengeful, o poveste întunecată despre experimente științifice extreme ce au dus la o călătorie revelatoare a vieții de apoi și a, implicit, abilităților supranaturale. Adică un pic de știință cu un pic de magie. Un amestec de două componente până nu demult precum apa și uleiul. Sau în romanul The Book of M de Peng Shepherd unde în urma unei apocalipse tehnologice copacii cântă și lupii vorbesc.

2. tot mai multe romane cu femei, scrise de femei

O tendință ce a putut fi înregistrată cu ușurință la galele de premiere ale marilor premii din sf și fantasy. Practic mai mult de jumătate din câștigătorii premiilor sf, dar și a premiilor date de Goodreads au fost adjudecate de către scriitoare. Această tendință se observă și pe plan național la premiile RomCon. În 2018 Doina Roman a câștigat premiul pentru cel mai bun roman Prea mulți zei pentru un deșert, în 2019 premiul Opera Omnia a mers la Rodica Bretin, iar premiul pentru roman la Diana Alzner, pentru Tunelul de la capătul timpului. Aceeași autoare câștigând în 2020 premiul pentru cel mai bun volum de proză scurtă.

3. poveștile de dragoste sunt tot mai des întâlnite

Prin asta nu vreau să spun că poveștile de dragoste au lipsit până acuma. La urma urmei iubirea a constituit dintotdeauna unul dintre subiectele favorite ale scriitorilor din toate genurile. Și în science-fiction, dar mai ales în fantasy, poveștile de dragoste se regăsesc în multe romane și povestiri. Nimic nu este mai apropiat omului decât iubirea și asta nu e doar o opinie personală.

Totuși în ultimii ani se observă o creștere a interesului de a scrie povești sf și fantasy în care nu tehnologia este pretextul pentru dezvoltarea universului ficțional, ci povestea de dragoste e folosită ca pretext în a creiona un viitor, de obicei, dar nu exclusiv, tehnologic sau pur fantastic. Romanele lui Alexandru Lamba, ambele premiate Sub steaua infraroșie și Arhitecții speranței au în centru câte o poveste de iubire, căreia i se subsumează elementele specifice ficționalului sf.

4. repovestirea unor povești vechi

Nu doar literatura fantasy folosește personaje mitologice, sau legende repovestite, dar și în science-fiction întâlnim tot mai des elemente din vechile cărți, ca să le spun așa neacademic. Totuși romanele fantasy sunt cele care repovestesc vechi legende, reînoindu-le discursul, transpunându-l în limbajul modernității.

Circe, de Madeline Miller, apărută la noi la editura Paladin, este o reimaginare a Odiseei lui Homer. Sau Forma apei, roman apărut după filmul omonim regizat de Guillermo del Toro este o reinterpretare a poveștii Fata morarului a fraților Grimm. În seria fantasy Cartea haosului, scriitorul Lucian-Dragoș Bogdan folosește mitul contelui Dracula pentru a face o trecere din universul pur fantasy spre cel science fiction. De altfel această serie, ce cuprinde momentan două volume, este un exemplu perfect a primului punct, cel în care am vorbit despre subțierea hotarului dintre cele două genuri.

Tendințe tematice

Dacă în prima parte am vorbit mai mult de tendințele subiective din science fiction și fantasy, în a doua parte voi aduce în prim plan unele tendințe tematice, fără a dori să epuizez prin această scurtă lucrare toată aria tematică posibilă.

1. Climate Fiction

Cu toții cunoaște seria Dune, de Frank Herbert, și povestea din spatele ei. Se remarcă o creștere a scrierilor pe teme climatice. De obicei avem în față o lume post apocaliptică, datorată nesăbuinței umane, în care supraviețuitorii trebuie să se acomodeze lipsei de apă, de resurse de tot felul, dacă nu chiar unor mutații genetice. Acest subgen are avantajul că este de multe ori acceptat tacit de mainstream și astfel autorii de science fiction și fantasy au o portiță prin care pot accede la reviste ale Uniunii Scriitorilor și critici altfel inabordabili.

Mai mult, chiar autori consacrați atacă acest subgen datorită modernității și a problemelor reale ridicate de schimbările climatice. Gabriel Chifu, un scriitor cunoscut, a abordat Climate Fiction în romanul distopic Ploaia de trei sute de zile, în care locuitorii unei țări ipotetice sunt pedepsiți printr-o ploaie fără de sfârșit pentru păcatele lor.

În 2018 din cele șase finaliste ale premiilor Hugo pentru cel mai bun roman, două au fost clar cli-fi: New York 2140, de Kim Stanley Robinson și The Stone Sky, de N K Jemisin (un roman fantasy). Alte romane majore ale ficțiunilor climatice din ultimii ani includ Maddaddam, de Margaret Atwood, publicat la noi la editura Art în seria de autor și The Water Knife de Paolo Bacigalupi. Trei recenți finaliști ai premiilor Aurealis intră și ei în categorie: Clade de James Bradley, Lotus Blue de Cat Sparks și Anul orfanului al lui Daniel Findlay.

2. New Space Opera

A doua tendință actuală este cea numită New Space Opera, bine reprezentată în mentalul public de seria de romane și serialul tv The Expanse de James S.A. Corey. Space Opera a fost deseori desconsiderată, ajungând un fel de Cenușăreasă a sf-ului. Brian Aldiss făcând remarca: „Science fiction este despre realitate, Space Opera este pentru distracție”. De altfel însuși termenul de Opera duce cu gândul la Soup Opera, telenovelele foarte mult gustate.

Termenul de New Space Opera a fost, dacă pot să spun așa, inventat de regretatul Gardner Dozois și Jonathan Strahan, care au dat acest titlu unei antologii de povestiri din anul 2007. Precum originala Space Opera, cea Nouă pune încă accentul pe partea distractivă, cu acțiuni ce se desfășoară în spațiu, captivante, cu ritm rapid, dar, de asemenea, este de obicei mai riguroasă din punct de vedere științific, mai literară, și pune se concentrează mai mult pe dezvoltarea personajelor abordând probleme sociale de rasă, sex, clasă și post colonialism.

Romane notabile care se încadrează în acest subgen, ar fi deja pomenitul The Expanse, la care adaug Trădare ancilară și Răzbunare ancilară de Ann Leckie, apărute la noi la editura Paladin, multi premiată (Hugo, Nebula, Arthur C. Clarke, BSFA și Locus), The Stars Are Legion de Kameron Hurley, The Raven Stratagem, (Hugo 2018). Noua operă spațială este bine primită și de tineri, în ultimii ani fiind o temă tot mai populară în romanele YA. Exemple de romane precum Illuminae de Amie Kaufman și Jay Kristoff, câștigătorul premiului Aurealis, la cel mai bun roman science fiction.

3. Călătorii spațiale

O temă ce derivă cumva din Space Opera, dar poate fi tratată și distinct este așa numita Generation Ship Fiction sau Navă generație (denumirea se regăsește și sub expresiile de navă generațională, sau arcă stelară).

O navă generație este un tip de navă spațială fictivă proiectată pentru călătorii interstelare, care are capacitatea de a străbate în cosmos distanțe mari, dar la o viteză mult mai mică decât viteza luminii. Deoarece pentru a ajunge chiar la stelele din apropierea Pământului, călătoria cu o astfel de navă ar dura și mii de ani, ocupanții originali ai unei nave generație îmbătrânesc și mor de-a lungul timpului, lăsând ca deplasarea să fie continuată de către descendenții lor. Este posibil ca o astfel de navă să fie ajunsă din urmă de nave ale aceleiași civilizații, lansate mai târziu, dar mult mai dezvoltate și mai rapide.

Cititorilor de SF le sunt cunoscute romanele Aurora de Kim Stanley Robinson, Rendezvous cu Rama de Arthur C. Clarke, sau Seveneves de Neal Stephenson, iar mai nou Six Wakes de Mur Lafferty, 2018 Hugo Best Novel Finalist, Ark de Stephen Baxter și altele.

Această tendință moderează oarecum discursul științifico-fantastic. Mai ales dacă punem în balanță supernavele cosmice din superproducțiile Star Wars și Star Trek. Tema reduce grandoarea viziunilor din Space Opera la ceea ce am putea construi într-un viitor tangibil.

4. Ficțiunea multi-gender

Nu știu dacă i-am găsit cel mai potrivit nume. Fără a fi o noutate, așa cum nu sunt nici celelalte teme, am observat o aplecare tot mai clară spre universuri ficționale, science fiction sau fantasy, în care problematica multi-gender este tratată fie direct, fie indirect.

Mâna stângă a întunericului de Ursula K Le Guin, publicată în 1969, este o deschizătoare de drumuri în acest sens. De altfel Le Guin prin scrierile sale profund umaniste este o scriitoare model pentru ceea ce este science-fictionul modern. Tot o scriitoare, e vorba de Ann Leckie, tradusă și la noi, abordează în seria Ancilară problematica multigender.

O listă exhaustivă cu romane LGBT și multi-gender publicate și în limba română se poate citi în articolul 10 autori și autoare SFF (traduși în română) care au abordat perspective LGBT de Miloș Dumbraci, publicat în revista Galaxia 42.

5. Tematici locale

Există o serie de teme cu specific local. E dificil de identificat toate tendințele, dar pe baza experienței și a discuțiilor din cadrul întâlnirilor sefiste autohtone pot spune că în Rusia există o tematică postapocalitică, în care apocalipsa este reprezentată de disoluția Imperiului Sovietic. Un specific al literaturi sf și fantasy rusesc este dat de amalgamul a două lumi. Cea de la suprafață, occidentalizată, și cea din profunzime, slavofilă. De multe ori distopică, într-un sens politic, prin apariția unor pseudo state organizate feudal, dar cu denumiri și tehnologie occidentală, sau utopică, în care măreția imperiului, văzut doar în culori calde, revine.

În 1940 Borges, Ocampo și Bioy Casares au editat un volum de ficțiune fantastică, iar Borges a scris prefața ediției în limba spaniolă a Cronicilor marțiene a lui Bradbury (1950). De atunci sf-ul sud-american a luat amploare, chiar dacă anii 70-80 ai secolului trecut au fost marcați de tulburări sociale. În prezent există o tendință de urbanizare a textelor, după ce zeci de ani filonul principal în scrierile de inspirație fantastică a fost realismul magic, miturile locale și relațiile politice internaționale.

Exemplele oferite în cadrul tematicilor nu acoperă nici pe departe bogăția de titluri apărute în ultimi anii.

Bibliografie

1. Stableford, Brian; Clute, John; Nicholls, Peter (1993). „Definitions of SF”. In Clute, John; Nicholls, Peter (eds.). Encyclopedia of Science Fiction. London: Orbit/Little, Brown and Company. pp. 311–314. ISBN 1-85723-124-4.
2. Darko Suvin, Metamorphoses of Science Fiction. On the Poetics and History of a Literary Genre, London, Yale University Press, 1979
3. Corin Braga (coord.), Morfologia lumilor posibile Utopie, antiutopie, science-fiction, fantasy, București, Tracus Arte, 2015