Selectează o Pagină

Arhitectura picturii – Cătălin Negrea

În fel și chip, Numărul 3 / iulie 2020 | 0 comentarii

Interviu realizat de Doina Roman

Pentru început cine este Cătălin Negrea?

Când trebuie să mă gândesc la propria persoană am impresia că visez un vis despre o temă eclectică, plină de sensuri, de semnificații cu caracter metafizic, oniric. Recunosc sunt destul de romantic în trăirile mele, dar cu toate sentimentele acestea este o parte practică, rigidă, o stare de căutare în lumea tehnologiilor, în viitorul formelor, în funcțional…și cu toate acestea atent la spiritualitate, simt nevoia să împart informaţia acumulată cu ceilalți, poate aici îmi pot justifica sentimentul pedagogic, recunosc că este o plăcere să predau, uneori  simt că mă implic prea mult în asta, poate are o semnificație karmică… îmi imaginez uneori o mașinărie deșteaptă care să îmi poată printa gândurile, nu vreau să par că beau toată apa dintr-o înghițitură, știu că cel mai frumos sentiment în creație este demersul pașilor de lucru, de atelier, zilele pline de muncă în care timpul trece foarte repede, dar am o grămadă de spus și nu știu cum să spun mai mult, așa că în ultimul timp tac și mă gândesc la asta, sună cam pompos, dar sunt atent la toate, cred că nu poți să fii altfel în ziua de azi când toată istoria vine peste tine.

Cine din familia ta te-a susținut cel mai mult. Ce simțeai în sufletul tău?

Familia a jucat un rol important în viața mea plastică, mă gândesc în primul rând la mama, o fire erudită, plină de viață în ciuda faptului că viața ei a fost copleșită de probleme de sănătate, fost profesor de limba franceză, mama îmi aducea o grămadă de materiale, revista “Pif” de exemplu, am început să desenez urmărind atent benzile desenate publicate acolo, apoi ţin minte că începusem prin clasa a-VI-a să încerc să învăţ ceva anatomie artistică, îmi doream să pot desena ca Andre Cheret, mă refer la Rahan, din păcate nu aveam prea multe resurse pe vremea aia, lucram după Ghițescu, ca toată lumea, ulterior am descoperit Bammes-ul, dar deja eram într-o altă etapă. Revenind la mama, îmi dau seama că a fost un bun pedagog, de multe ori mă pierdeam, începând pe la 12 ani să mă implic în viața plastică, nu eram atât de copt cât să fiu foarte serios în colaborările mele cu revistele care îmi publicau lucrările, aproape tot timpul se implica, căuta să înţeleg limba franceză cât mai bine, ţin minte că îmi traducea diverse articole despre biografia artiștilor francezi, Jean Giraud, Bilal… mă ajuta să nuanțez scenariul îmbogăţind sensul frazelor, se implica mult. Într-o altă ordine de idei consider că familia mea a fost școala, atelierul de specialitate, dar și partea nonformală, poate artiștii de la care am învăţat mergând în atelierele lor, colaborând cu ei… Simt nevoia să amintesc, de exemplu, primul meu profesor Grigore Haidău, nu pot uita întâlnirea cu mirosul de acuarelă din atelierul dânsului unde era plin de elevi (pionieri) care lucrau direct în pensulă, umed pe umed, fuzionând petele de culoare încercând diverse compoziții armonioase, foarte fove, pentru a impresiona profesorul. Apoi la școala de arte, în gimnaziu l-am întâlnit pe profesorul Doru Bistreanu, un mare suflet, din prima clipă, după ce a văzut o mapă cu diverse lucrări, a început o colaborare interesantă, era singurul profesor care mă susţinea în problema benzilor desenate, ţin minte că era așa o angoasă în rândul profesorilor de atelier legat de tema asta, aveau o problemă cu bandă desenată, înțeleg că trebuia să respecte o programă, dar mă uit în ziua de azi la elevii mei, care au informație, cum doresc mai mult, îmi arată teme proprii inspirate din zona concept art, au tablete, pictează, modelează digital, de fapt istoria se repetă, așa că îi încurajez, când este posibil stăm peste program și purtăm discuții despre ce și cum îşi doresc ei, despre noile abordări plastice, digital art, probleme de design, character design, game…

Ulterior, revenind la întrebare ar fi de exemplificat, de nominalizat mulţi profesori și plasticieni cu care am interacționat, mai amintesc de profesorul Gheorghe Plăveți, un pictor de la care am înţeles gamele și acordurile, griurile colorate din lucrările sale mă fascinau, chiar dacă am mers pe o altă linie mult timp după liceu, mergând la facultatea de design, am avut un loc undeva în suflet pentru starea cromatică găsită în operele sale. Paul Popescu, profesorul de modelaj cu o abordare academică a volumului, cu teme realiste implicând portretul, construcţia, planele.. țin minte că eram așa de confuz la vremea aia, le încercam pe toate și mă concentram greu la una singură, apoi se pare că am avut de câștigat, undeva, mai târziu, la facultate, toate învăţăturile lor mă hrăneau și mă ajutau la perfecționare.

Aș vrea să trec mai departe, dar îmi amintesc de un alt membru al familiei, profesorul Vasile Fuiorea, de saturația cromatică, de libertatea compozițională din lucrările sale, apoi de sculptorul Valer Neag, un fenomen, în atelierul său am început să înţeleg relația dintre minimal și natural, prin prezența lucrărilor sale îl percepeam mai bine pe Brâncuși, Moore, Giacometti. Mergând la facultate, începând o altă experiență, de data asta legată de lumea designului am cunoscut o gamă de profesori extraordinari, țin minte că eram fascinat de lumea aceea, o luasem de la capăt cu altceva, pe un suport de plastician am început să construiesc un caracter mai puțin visător, îmi puneam probleme funcționale, cochetam cu idea de produs în serie făcând o trecere clară către lumea reală, am îmbrăţişat cu drag grafic designul unde mă aflu și acum, dar dragostea cea mai mare a fost legată de designul de produs, sentiment care mă prindea, totul într-o relație armonioasă cu un alt membru al familiei, prof. Dr. Adrian Mihail Marian, căruia i-am devenit asistent mai târziu.

Consideri că a existat în viața ta un moment care ți-a schimbat viața și dacă nu era acel context, tu nu ai mai fi urmat acest drum?

Probabil că au fost mai multe asemenea momente în viața mea plastică, dar îmi amintesc totuși de un moment clar, legat tot de copilărie, aveam o perioadă de rătăcire undeva între clasa a-IV-a și a-V-a, nu mă regăseam, devenisem o problemă, atunci mătușa mea Violeta Gheorghiu, mare amator de artă, profesor de desen tehnic, m-a pescuit din zăpăceala mea cotidiană și foarte atentă la relaţia mea cu artele vizuale a înţeles că trebuie să mă ducă la o școală de artă, așa am ajuns la gimnaziu, la liceul de artă, la mine acasă.

Ai chiulit de la școala să umbli după acele „momente, viziuni, imagini” care te inspiră?

Sigur că da, am chiulit! Dar nu de la specialitate, împărţeam momentele de chiuleală intre atelierele artiștilor pe care le frecventam mereu și barurile în care se asculta rock, metal, punk… ulterior am chiulit pentru a merge la diversele manifestări extrașcolare, cele din zona science fiction ori saloanele de bandă desenată, la zilele Pentagrama ‘94, ţin minte, marea mea revelație, acolo i-am cunoscut pe Viorel Pîrligras, Adrian Barbu, Gabriel Rusu, Ionuț Bănuță, am expus alături de ei o bandă desenată de 5 pagini, aveam 14 ani, am luat şi primul meu premiu, norocul meu!!! Aveam cu ce mă întoarce acasă, aveam o justificare )). Ulterior, până am terminat liceul am tot căutat portițe să merg prin țară, în tabăra Atlanticron, la Salonul B.D…

Ce apreciezi la studenții tăi? Ce faci în mod deosebit ca să-i pregătești pentru a fi ,,artiști”?

În perioada 2007- 2016 am lucrat în învăţământul universitar, la facultatea de design, la Timișoara, am fost asistent universitar, la diverse seminarii, îmi amintesc că cel mai mult îmi plăcea să mă implic la orele de proiectare asistată de calculator, studenții mei erau fascinați de tehnologie, elaborasem cursuri de Adobe Photoshop pentru grafica bitmap, illustrator și Corel pentru zona vectorială, 3D Studio Max în zona modelarii 3D și animaţiei, Macromedia Flash (pe timpul acela), acum Adobe Flash… cred că se crease o simbioză perfectă între mine și studenți, lucram mult, nu mai ținea nimeni cont de program și orar, ne lua valul, rezolvam temele de seminar, dar mergeam cu ei şi mai departe, unii erau curioși de zone cum ar fi: concept art, enviroment design, game design, character design… pictam digital, modelam 3D, sculptam în Z Brush, am reușit să formez un grup, iar în cadrul clubului Helion să ne desfășurăm activitatea, am organizat 5 ediții ale unei expoziții de grup denumită „Experiment digital”. Aici, cei mai talentați studenți au reușit să debuteze, ulterior să prindă aripi, cum ar fi Alexandru Negrea (pe ăsta îl chema ca pe mine, tot timpul am crezul că e ceva providențial) care după prima lui apariție în public, la Experiment digital 1 a prins curaj și a mers mai departe, perfecţionându-se, a trecut pe la Gameloft, Ubisoft acum este în Canada la Volta și este și un freelancer excelent, ţin minte că nu avea un liceu de arte la bază, dar văzând stângăcia din desenele lui am încercat să îl formez, i-am dat anatomia artistică, am lucrat cu el și extrașcolar, divese tehnici, sepia, cărbune presat.. dar marea lui dragoste era pictura digitală cu tematică fantasy, era pasionat de lucrările lui Daniel Dociu, Craig Mullins… Îmi amintesc cu drag și de alții, cei care nu au trădat atelierul de design de produs, care au mers doar în acest domeniu, Mădălin Croitoru, Nicolae Coita, Gina Nela Dragomir, Vancea Marius.. Pe lângă atelierul de calculatoare am lucrat armonios și cu doamna Prof. Dr. Corina Mușuroi la anatomie/ergonomie, anatomia artistică, recunosc, este o zonă sensibilă pentru mine, exprimarea academică în general, am desenat tot timpul corpul uman, atent, construit, am studiat sistemul osos/muscular, inserţiile, am dat mai departe aceste trăiri elevilor și studenților mei, mai ales celor de la liceele de arte pe unde am predat și încă predau.

Lucrezi la comandă? Ți se întâmplă să ai comenzi pe o temă anume? Încerci să înțelegi nevoile cumpărătorului?

Legat de clienții, de cumpărătorii lucrărilor mele pot spune că ar fi mult de povestit, am activat în diverse zone, de la pictură de șevalet, pictură murală, grafică, sculptură, restaurare, design, în general am încercat să respect dorința comanditarului, mai ales în zona designului grafic, unde lucrurile nu stau atât de plastic, plasticitatea se dovedea în ansamblul proiectului, asta fară să las clientul să intervină rigid, acum să fiu sincer, am lucrat și cu persoane educate vizual, dar apropo de sinceritate am rezolvat și proiecte de compromis, mai ales în publicitatea indoor-outdoor, unde, clientul vrea să fie gata ieri… Legat de pictură îmi amintesc că am rezolvat o gamă largă de teme propuse de diverși comanditari, am realizat și câteva reproduceri, în perioada studenției, am urmat și o a doua facultate, de data aceasta pe o specializare din zona artelor monumentale, am ales secția de Conservare-Restaurare, pictură, de la facultatea de arte din Timișoara, a fost o perioadă destul de interesantă, implicat în probleme de tehnică a picturii, tratament al suporturilor, probleme de conservare și restaurare, cu profesori ca: Doina Mihăilescu, Ion Sulea-Gorj, Carol David, George Păunescu.. apoi am intrat în contact cu lumea anticarilor și colecționarilor, aici, primind destul de lucru. Îmi amintesc că am realizat o reproducere, ușor interpretată, mai ales în zona tușelor, am preferat să o tratez a la Delacroix, tehnic vorbind, era “Pluta Medusei” a lui Gericault. O altă experiență plastică legată de vânzarea și distribuirea tablourilor am avut-o într-o perioadă în care mergea foarte bine expresia lirică, am realizat diverse lucrări de mari dimensiuni, am preferat să-mi prepar singur pânză, după metodele tradiționale, praf de cretă, clei de oase, tehnica uleiului, anumite răşini, copal, damar pentru glasiuri și velaturi armonioase, am realizat o serie de lucrări gestuale, abstracte, foviste, cubiste, deoarece lucram pentru o firmă care le distribuia mai departe, circula o listă cu o anumită tematică. Experiența a fost extraordinară, doar că, m-am trezit într-o zi cu bani în buzunar și fară lucrări, lucrări pe care ulterior, împins de viață în alte zone ale creației plastice nu am mai avut cum să le fac, atunci am luat hotărârea să încerc mai mult în zona digitală. În fiecare lucrare pui ceva unic, ceva ce în alta nu pui, iar dacă încerci să refaci parcă „nu mai ești tu cel de ieri”.

Oare fanii și cumpărătorii, te găsesc după nume, sau după tablouri?

Este într-adevăr o întrebare dificilă, cel puțin pentru mine, dacă în trecut puteam spune că un artist este doar cubist ori futurist, dadaist… azi eclectismul îşi spune cuvântul, azi căutările unui plastician ar trebui să fie diverse, armonia să apară din jocul elementelor și mijloacelor de expresie atent actualizate la realitate, era un fotograf care îşi prelucra imaginile digital, citeam un interviu într-o revistă despre el, spunea că arta lui este o combinație între Rembrandt și Cyberpunk, probabil că avea dreptate, în ansamblu chiar reușea, mai puțin picturalitatea în tușe largi a lui Rembrandt, probabil că se referea la clarobscur, dar îmi plăcea conceptul, apoi aș exemplifica prin denumirea complexă adusă asupra artei sale de Kris Kuksi, cel ce practică un “Post industrial rococo”. Eu mă gândeam la un Post-Romantic-Cyberpunk, iar ca exemplu ar fi coperta cărții “Pragul”, volumul 1 de Doina Roman, ori coperta revistei “UtopIQa” nr. 1, poate anumite coperți ale reviste Helion din Timișoara, mă refer doar la ilustrații, care tehnic vorbind sunt foto-manipulări digitale, realizate într-o manieră neo-suprarealistă, pot spune că îmi este foarte dragă creația lui Magritte și pictura metafizică a lui Giorgio de Chirico. Până la urmă încerc o încercare, nimic mai mult.

Dacă ai fi silit să trăiești într-o lume ca cea din Farenhait 451, ce lucrare de artă ai memora și ce carte?

Probabil că dacă aș putea o asemenea performanță aș memora multe cărți și multe opere de artă, dar să răspund mai clar și să intru în joc cred că ceva din opera lui Hans Ruedi Giger, iar cartea ar fi în mod clar Bardo Thodol.

Povestește-ne din culisele trăirilor tale, din atelierul tău tăinuit.

Atelierul meu este un dialog cu mine, de fapt au fost mai multe ateliere, în mare parte deschise studenţilor și prietenilor, la Timișoara, de exemplu îmi desfășuram activitatea în incinta facultății de design, unde și lucram, pe atunci mă ocupam de design de produs, machetare, modelare 3D… împărțeam cu studenții activitatea de atelier, de multe ori, la machete era mai mult de lucru, aveam și un demers experimental, sculptural, organic cu implicații bionice, așa că era necesar un ajutor, plus că designul este muncă de echipă, aproape tot timpul se găseau studenți care, extrașcolar, petreceau timpul alături de mine și de formele mele, căutam împreună să rezolvăm o armonie cât mai funcțională, să facem „forma să cânte” precum spunea Brâncuși despre piatră, nu doar în sens estetic, plastic, îndrăgostiţi de opera lui Luigi Colani, încercam să continuăm în acest sens, atenți la ce se întâmpla în zona contemporană, la Zaha Hadid ori Calatrava, mă refer la o parte din opera lui Calatrava, mai ales sculptura sa. Ca și atunci și acum îmi caut inspirația în natură, formele gândite funcțional, sculptural, ori forme în căutarea funcției, obiecte ale dorinței care deveneau proiecte, treceau prin faze de studiu etapizat folosind şirul lui Fibonacii, secțiunea de aur, era și o influență care mă încărca pozitiv, mă refer la activitatea profesorului Adrian Mihail Marian, în activitatea sa, caracterul empiric al proiectelor devenea subordonat căutării matematice în raport cu compoziția plastică, în trecut, în liceu îl descoperisem pe domnul Marian în cartea „Semiotica matematică a artelor vizuale” ulterior am devenit asistentul său, am dialogat mult, am lăsat libertățile plastice dobândite în liceu în favoarea unui studiu amplu al compoziției, am lucrat în atelierul dânsului mult timp, am scris articole împreună, am gândit instalații, am participat la proiectele de la „Centrul de Cercetare al Fenomenelor Cromatice”, am contribuit la cărțile pe care profesorul Marian le pregătea pentru tipar. Probabil că am deviat puțin de la întrebare, dar sunt 10 ani din viață pe care i-am dedicat acestei colaborări. În paralel, după cum spuneți, tăinuisem un atelier, undeva într-o zonă de periferie a Timișoarei, aici împărţeam pasiunea pentru, science fiction, artă digitală, artă tradițională cu diverse căutări în zona restaurării, ulterior celei din urmă i-am dedicat foarte mult timp, urmând o a doua facultate în acest domeniu, în această perioadă atelierul meu era muribund, îmi petreceam tot timpul plecat, între o firmă de publicitate unde lucram și facultatea de arte, unde trăgeam tare să îmi termin temele, iar eram student… acum lucrurile sunt ceva mai liniştite, atelierul tăinuit este incă în sufletul meu, momentan îl împart cu calculatorul, îmi manifest apucăturile artistice căutând compoziții ludice, mă joc cu imaginile fără să merg către ceva foarte contemporan, mai de grabă amintesc de suprarealismul lui Dali, Magritte (uneori fantasticul contemporan este prea monoton, plin de efecte… prefer o foto manipulare în locul unei imagini de tip concept art, mă refer la atmosfera de ansamblu)… într-o altă ordine undeva în oraș există un atelier oferit de U.A.P. Târgu Jiu, probabil că acolo am să tăinuiesc multe pe viitor.

Această întrebare o adresez tuturor: Dacă ai putea să alegi o pictură pe care să n-o fi realizat tu, care ar fi aceea?

Gândindu-mă la mai multe lucrări din diverse faze ale timpului poate îmi împart sentimentele în mai multe părți, poate inegale, poate încerc să răspund empiric.. e greu să aleg doar o singură pictură, sunt pasionat de renaștere, dar dinamismul barocului, arta lui Rembrandt… sunt atras de anumite faze manieriste, îmi plac foarte mult romanticii, Gericault, Turner… parcă aș vrea să propun ceva din opera lui Ingres, îmi place neoclasicismul că este foarte rigid și academic, dar sunt şi un iubitor al culorii, aș propune poate un impresionist, poate ceva de la Monet, am momente când mă bucur, mă tulbur privind un Matisse, nu știu cum să răspund aici, îmi plac foarte mult şi artiștii fantasy, Frazetta, Vallejo.. contemporanii, Dociu, Giger…

Dacă ai mulțumi cuiva pentru evoluția ta, cui ai mulțumi?

În primul rând aș mulțumi lui Dumnezeu pentru că a fost alături de mine, poate privesc destul de panteist problema, dar tot ce urmează are legătură cu asta, eu gândesc că în fiecare element pe care-l cunosc pentru a interacționa plastic intru în simbioză cu planul spiritual, poate că uneori sunt mai subtil, alteori foarte iconic, folosind clișee, toate pentru a pune în evidență anumite simboluri clare, peștele de exemplu, îi mulţumesc peștelui pentru forma lui perfectă, pentru liniștea sufletească pe care o am când îl privesc, pentru simbolul care îl reprezintă, mulțumesc naturii că nu se supără când o interpretez suprarealist, natura știe că sunt un visător, mă lasă să aberez vizual, probabil că nu fac rău, dar nici bine, așa cum spunea Lautrec despre lupta cu hârtia.. dincolo de toate acestea mulțumesc persoanelor care au încredere în mine. Sunt oameni care i-am simțit tot timpul aproape, în diversele mele faze creative, suflete care au avut ceva clar de spus, aș nominaliza într-o ordine oarecum cronologică, încercând să îmi amintesc bine.. mulţumesc membrilor cenaclului Krypoton/Altfel din anii ‘90 din Tg-Jiu, lui Daniel Nimară, Marius Iorga, Viorel Surdoiu.. apoi Graficianului Viorel Pîrligras și lui Adrian Barbu care a fost ca un profesor pentru mine, lui Dodo Niţă, Marian Mirescu, îmi amintesc că eram un puști pasionat de benzi desenate și undeva la Craiova cineva îmi dădea atenție, apoi profesorilor mei pe care i-am descris mai sus, apoi domnului Cornel Secu de la Timișoara pentru întreaga susținere și multora… aș mai menționa două persoane, doi directori, doi artiști, un muzician și un plastician, persoane care merită respectul meu, Anița Strîmbu, fost director al liceului de Arte din Reșița și Ana Daria Haidău actual director al liceului de Arte din Tg-Jiu.