Selectează o Pagină

Howard Philips Lovecraft – O prezentare a unui geniu prodigios

Groapa cu lei, Numărul 2 / aprilie 2020 | 1 comentariu

de Tudor Constantin

Despre Lovecraft, al cărui gen literar specific necesită un nume propriu, nemaiîntâlnit în literatura horror, se pot spune o sumedenie de lucruri ori da numeroase explicații. Viața sa a fost aproape la fel de tulburată precum cele ale personajelor sale singulare, dar niciuna dintre aceste explicații nu par a oferi satisfacția descoperirii unui titan pe cât de asimilat în cultura populară astăzi, pe atât de neînțeles și chinuit în viață.

Deși expunerea pare una cât se poate de apropiată „artistului neînțeles”, Lovecraft este o întruchipare perfectă a acestui arhietip.

Stilistic vorbind, Lovecraft – născut în Providence, Rhode Island – se remarcă imediat prin tendințele sale neortodoxe de a utiliza un vocabular considerat învechit chiar și de către contemporanii săi de-nceput de secol XX. Însa acest lucru, deși prezent pretutindeni în textele sale, este doar o trăsătură minoră. Ceea ce trebuie înțeles în primul și-n primul rând de către oricine dorește să exploreze lumea nebună, schizofrenică, dar totodată transteistă și cosmică, este că proza lui Lovecraft aparține unui modernism dur, presărat cu detalii științifice cât se poate de exacte, dar care ascund un adevăr cosmic și zguduitor pentru mintea omenească, adevăr  a cărui revelare nu duce decât spre pierzanie.

Avem norocul de a putea extrage chiar opinia personală a autorului despre propriul său stil și scop în literatură: „Acum, toate poveștile mele au la bază premiza fundamentală potrivit căreia legile, interesele și emoțiile umane inerente sunt lipsite de validitate și semnificație în vastul cosmos. În opinia mea, nu poate fi numită altfel decât puerilă o poveste în care forma umană – și prin extensiune pasiunile, condițiile și standardele locale umane – este prezentată drept nativă unei alte lumi ori unui alt univers. Pentru a reda esența externului real, fie că e vorba de timp, spațiu sau dimensiune, trebuie să uităm că există lucruri precum viața organică, binele sau răul, iubirea sau ura și toate celelalte atribute locale ale unei rase temporare și neglijabile numite umanitate. Trăsăturile umane trebuie să fie rezervate numai și numai pentru personajele și scenele umane. Acestea trebuie manevrate cu un realism nemilos, (nu un romantism veștejit) dar atunci când trecem pragul în hidosul și infinitul necunoscut – acel „Afară” bântuit de umbre – trebuie să ne amintim să ne lăsăm umanitatea și terestrialismul la ușă.”[1]

Astfel, putem deduce trăsăturile esențiale deslușirii morbidului și nelumescului prezent în opera autorului:

Proza lovecraftiană, supranumită și horror cosmic ori horror lovecraftian, nu utilizează elementele de șoc tipice genului horror precum sângele, violența fizică, ori fricile empirice, de zi cu zi. În schimb, predomină o frică a necunoscutului – o frică nu de divinitate, căci Lovecraft a fost un critic vehement și extrem de acid la adresa superstiției și chiar religiei, ci o frică a acelui ceva prezent între empiric și metafizic, al acelui ceva ce poate fi (și mai mult ca sigur există), dar ale cărui trăsături pătrund în mintea fragilă a omului, în zona divinității ori a supranaturalului.

Astfel ajungem la încă o temă de bază a prozei lui Lovecraft: anti-antropocentrismul, mizantropia uneori fanatică, pesimismul și nu-n ultimul rând, fatalismul. Acestă încărcătură grea și asupritoare asigură tangibilitatea scenariilor americanului, care nici măcar pentru o secundă nu se opresc din caruselul care duce mereu în jos.

Personajele lui Lovecraft sunt oameni pragmatici, sceptici și apărători îndârjiți ai științei, ceea ce face ca alunecările lor către nebunie să fie cu atât mai neliniștitoare. Aceste personaje sunt deseori depresive, cu trecuturi tulburătoare – foarte multe dintre operele autorului au de-a face cu un blestem dinastic, complet înafara puterii unui singur om de a schimba lucrurile. Tot aceste personaje se confruntă cu asalturi necontenite și traumatizante, fie că e vorba de un cult antic ori de o întâlnire cu însuși una din „zeitățile” panteonului lui Lovecraft, ori pur și simplu o „chestie gelatinoasă și fungoidă”, rezultatul fiind deseori pierderea facultăților mintale și delirul constant.

Desigur, deși cele de mai sus pot duce cu gândul către etichetarea prozei drept horror psihologic, ar însemna să discredităm toate celelalte trăsături ale horrorului cosmic care nu-și pot găsi liniștea în parametrii celorlalte genuri și specializări ale fantasticului.

În contextul unui public modern, proza lui Lovecraft va părea stufoasă, plină de adjective și adverbe obositoare, pe lângă care se adună descrieri îndelungate, de o specificitate demnă de un tratat științific sau istoric. Într-adevăr, acest element stilistic i se poate reproșa, însă rezultatul final augmentează și mai mult ideea potrivit căreia cititorul nu se mai află într-o lume fantastică, ci chiar analizează cronica unei familii blestemate din Anglia, ori istoria unei gospodării abandonate și cu o reputație sinistră din Noua Anglie. Această acuratețe și nevoie meticuloasă de a detalia nu doar întâmplările și cercetarea pe care o face protagonistul, ci și de a prezenta cadrul mai larg, uneori întinzându-se pe mii de ani, oferă încă un grad de autenticitate unei opere care se menține numai și numai pe suspansul care ulterior este eliberat în ultimul paragraf, într-o revelație ce distruge mintea umană prin procesul de a-i deschide simțurile către adevărurile contradictorii și nebunești cu care se confruntă personajele.

Particularitățile prozei lui Lovecraft sunt, cum am spus, multe, iar analiza acestora se poate-ntinde pe-ntregi tratate, însă pentru a înțelege procesul și eventual a obține perspectiva necesară cu care să ne avântăm în abisurile mlăștinoase în care ne invită acest scriitor din Providence, este necesar, cum s-a mai spus, să lăsăm în urmă măcar un pic (dacă nu chiar toată, dacă îndrăznim) din umanitatea noastră pe prima pagină, și să acceptăm că universul este un loc întru totul necunoscut, non-euclidian și neafectat de legile mărunte ale umanității.

 

[1]   H. P. Lovecraft, într-o adăugire către editorul revistei Weird Tales, în urma retrimiterii povestirii sale „Chemarea lui Cthulhu”